capítulo 2
Fraților, știți că vizita pe care v-am făcut-o, n-a fost inutilă.
Așa cum știți, înainte de a veni la voi, am suferit și am fost batjocoriți în Filipi. Dar, cu ajutorul Dumnezeului nostru, am avut curajul să vă proclamăm și vouă Vestea Bună a lui Dumnezeu, cu toată opoziția pe care a trebuit să o înfruntăm.
Mesajul nostru de încurajare adresat vouă nu provine din eroare sau din motive false și nici nu încercăm să înșelăm pe cineva.
Dimpotrivă, noi vorbim ca oameni aprobați de Dumnezeu și cărora li s-a încredințat Vestea Bună. Noi nu încercăm să facem pe placul oamenilor, ci să împlinim voia lui Dumnezeu, care ne cercetează inimile.
Într-adevăr, noi nu am venit niciodată cu vorbe lingușitoare și, așa cum știți, nu v-am vorbit ca să ne îmbogățim, iar Dumnezeu ne este martor.
Noi nu am căutat slavă de la oameni, nici de la voi, nici de la alții, deși am fi putut să vă cerem multe pentru că suntem apostolii lui Cristos.
Dimpotrivă, am fost blânzi cât am fost cu voi și ne-am purtat ca o mamă care se îngrijește cu dragoste de copiii ei.
Pentru că vă iubeam atât de mult și pentru că ne erați dragi, eram în stare să vă dăm nu numai Vestea Bună a lui Dumnezeu, ci și viața noastră.
Fraților, vă amintiți că am muncit din greu, cu trudă. Am lucrat zi și noapte, ca să nu fim o povară pentru voi atâta timp cât vă proclamam Vestea Bună a lui Dumnezeu.
Voi sunteți martori și Dumnezeu de asemenea, că ne-am purtat față de voi, credincioșii, cu sfințenie, cu dreptate și fără greșeală.
Știți că ne-am purtat cu fiecare ca un tată față de copiii săi.
Astfel, v-am încurajat, v-am mângâiat și v-am îndemnat să trăiți într-un mod plăcut lui Dumnezeu care vă cheamă să intrați în Împărăția și slava Sa.
Îi mulțumim în continuare lui Dumnezeu pentru că, atunci când ați primit mesajul lui Dumnezeu pe care l-ați auzit de la noi, l-ați primit nu ca pe un mesaj venit de la oameni ci, așa cum și este: un mesaj care vine de la Dumnezeu și care lucrează și în voi, cei credincioși.
Voi, fraților, ați urmat exemplul bisericilor lui Dumnezeu în Cristos Isus din Iudeea pentru că ați suferit din partea celor din neamul vostru aceleași lucruri pe care le-au suferit și cei din Iudeea de pe urma iudeilor.
Ei i-au omorât pe Domnul Isus și pe profeți, iar pe noi ne-au alungat. Ei nu sunt plăcuți lui Dumnezeu și sunt împotriva tuturor.
Noi vorbim neevreilor ca să fie și ei mântuiți, iar ei încearcă să ne oprească să facem acest lucru. Astfel, ei își înmulțesc păcatele și, până la urmă, mânia lui Dumnezeu s-a revărsat din plin asupra lor.
În ce ne privește, fraților, ne-am despărțit de voi pentru puțin timp (ne-am despărțit în trup, nu în gând). De aceea, am devenit nerăbdători și dorim nespus de mult să vă vedem.
Da, am dorit foarte mult să venim la voi. Într-adevăr, eu, Pavel, am încercat de mai multe ori, însă Satan ne-a împiedicat să venim.
Căci voi sunteți speranța noastră, bucuria sau cununa cu care ne vom lăuda înaintea Domnului Isus când va veni iarăși.
Da, voi sunteți slava și bucuria noastră!