capítulo 3
În concluzie, fraților, bucurați-vă în Domnul! Nu-mi este greu să vă scriu aceleași lucruri și este bine pentru siguranța voastră.
Feriți-vă de acei câini! Feriți-vă de lucrătorii răi! Feriți-vă de cei care mutilează trupul!
Căci cu adevărat circumciși suntem noi, cei care ne închinăm lui Dumnezeu prin Duhul Său, care ne lăudăm în Cristos Isus și care nu ne încredem în noi înșine sau în ceea ce putem face noi,
deși eu aș avea motive să mă încred în astfel de lucruri. Dacă cineva crede că are motive să se încreadă în astfel de lucruri, atunci eu am și mai multe.
Eu am fost circumcis când aveam opt zile. Eu sunt din poporul lui Israel, din seminția lui Beniamin. Eu sunt evreu, născut din părinți evrei. În ceea ce privește Legea lui Moise, o respectam atât de mult încât am devenit fariseu.
Cu privire la zelul meu, eu am persecutat Biserica. În ceea ce privește dreptatea conform Legii, eram nevinovat.
Dar pentru Cristos, am considerat ca o pierdere ceea ce era un câștig pentru mine.
Mai mult, datorită avantajului de neprețuit de a-L cunoaște pe Cristos Isus, Domnul meu, am considerat că totul este o pierdere. Pentru El am părăsit totul și am ajuns să consider că totul este fără valoare. Și aceasta pentru ca să-L câștig pe Cristos
și să fiu găsit în El, având o dreptate care vine prin credința în Cristos, pe care o dă Dumnezeu pe baza credinței, și nu o dreptate proprie și care să se bazeze pe Lege.
Vreau să-L cunosc pe Cristos și puterea prin care a fost înviat. Vreau să am parte de suferințele Lui și să fiu ca El în moartea Lui,
cu speranța că voi avea și eu parte de învierea morților.
Nu spun că sunt exact așa cum vrea Dumnezeu să fiu. Nu am atins încă acest țel, dar mă străduiesc în continuare să-l ating și să intru în posesia premiului. Este ceea ce dorește Cristos Isus să fac. Pentru aceasta m-a făcut El să fiu al Lui.
Fraților, nu consider că l-am obținut deja. Dar este un lucru pe care-l fac: uit ce este în urmă și fac tot posibilul să ajung la ceea ce este înaintea mea,
urmărind în continuare să-mi ating țelul. Astfel încerc să câștig premiul ceresc pe care ne-a chemat Dumnezeu să-l primim în Cristos Isus.
Așa că noi, care suntem maturi, să gândim la fel. Și dacă gândește cineva altfel, Dumnezeu îi va limpezi și acest lucru.
În orice caz, să trăim cu fidelitate adevărul pe care l-am înțeles deja. Fraților, imitați-mă pe mine,
și uitați-vă cu atenție la cei ce trăiesc după exemplul pe care vi l-am dat noi.
Așa cum v-am mai spus de multe ori și cum vă spun acum plângând, sunt mulți care trăiesc ca niște dușmani ai crucii lui Cristos.
Sfârșitul lor este nimicirea; dumnezeul lor este stomacul lor și sunt mândri de ce ar trebui să le fie rușine. Ei se gândesc la lucrurile lumești.
Dar cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm un Mântuitor, pe Domnul Isus Cristos.
El va schimba trupurile noastre umile și le va face asemănătoare trupului Său glorios, prin puterea cu care Își poate supune totul.