2. Cronici

28. fejezet


Fejezetek:


1. vers

Ahaz avea douăzeci de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit şasesprezece ani la Ierusalim. El n`a făcut ce este bine înaintea Domnului, cum făcuse tatăl său David.


2. vers

A umblat în căile împăraţilor lui Israel; şi a făcut chiar chipuri turnate pentru Baali,


3. vers

a ars tămîie în valea fiilor lui Hinom, şi a trecut pe fiii săi prin foc, după urîciunile neamurilor pe cari le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel.


4. vers

Aducea jertfe şi tămîie pe înălţimi, pe dealuri şi supt orice copac verde.


5. vers

Domnul, Dumnezeul său, l -a dat în mînile împăratului Siriei. Sirienii l-au bătut şi i-au luat un mare număr de prinşi de război, pe cari i-au dus la Damasc. A fost dat şi în mînile împăratului lui Israel, care i -a pricinuit o mare înfrîngere.


6. vers

Pecah, fiul lui Remalia, a ucis într`o singură zi în Iuda o sută douăzeci de mii de oameni, toţi viteji, pentrucă părăsiseră pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor.


7. vers

Zicri, un războinic din Efraim, a ucis pe Maaseia, fiul împăratului, pe Azricam, căpetenia casei împărăteşti, şi pe Elcana, care era al doilea după împărat.


8. vers

Copiii lui Israel au luat dintre fraţii lor două sute de mii de prinşi de război, femei, fii şi fiice, şi le-au luat multă pradă, pe care au adus -o la Samaria.


9. vers

Acolo era un prooroc al Domnului, numit Oded. El a ieşit înaintea oştirii care se întorcea la Samaria, şi le -a zis: „În mînia Sa împotriva lui Iuda i -a dat Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri în mînile voastre, şi voi i-aţi ucis cu o furie, care s`a ridicat pînă la ceruri.


10. vers

Şi credeţi acum că veţi face din copiii lui Iuda şi din Ierusalim robii şi roabele voastre? Dar voi nu sînteţi vinovaţi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru?


11. vers

Ascultaţi-mă dar, şi daţi drumul acestor prinşi pe cari i-aţi luat dintre fraţii voştri; căci mînia aprinsă a Domnului este peste voi!”


12. vers

Unii dintre capii fiilor lui Efraim: Azaria, fiul lui Iohanan, Berechia, fiul lui Meşilemot, Ezechia, fiul lui Şalum, şi Amasa, fiul lui Hadlai, s`au ridicat împotriva celor ce se întorceau dela oştire,


13. vers

şi le-au zis: „Să nu aduceţi aici pe aceşti prinşi de război. Căci, după ce că sîntem vinovaţi înaintea Domnului, voi vreţi să mai şi adăugaţi la păcatele şi la greşelile noastre. Sîntem foarte vinovaţi, şi mînia aprinsă a Domnului este peste Israel.”


14. vers

Ostaşii au lăsat pe prinşii de război şi prada înaintea căpeteniilor şi înaintea întregei adunări.


15. vers

Şi oamenii numiţi pe nume pentru aceasta, s`au sculat şi au luat pe prinşii de război, au îmbrăcat cu prada pe toţi cei ce erau goi, le-au dat haine şi încălţăminte, le-au dat să mănînce şi să bea, i-au uns, au încălecat pe măgari pe toţi cei osteniţi, şi i-au adus la Ierihon, cetatea finicilor, la fraţii lor. Apoi s`au întors la Samaria.


16. vers

Pe vremea aceea, împăratul Ahaz a trimes să ceară ajutor dela împăraţii Asiriei.


17. vers

Edomiţii au venit iarăş, au bătut pe Iuda, şi le-au luat prinşi de război.


18. vers

Filistenii au năvălit în cetăţile din cîmpie şi din partea de miazăzi a lui Iuda; au luat Bet-Şemeşul, Aialonul, Ghederotul, Soco şi satele lui, Timna şi satele ei, Ghimzo şi satele lui, şi s`au aşezat acolo.


19. vers

Căci Domnul a smerit pe Iuda, din pricina lui Ahaz, împăratul lui Israel, care avusese o purtare fără frîu în Iuda şi păcătuise împotriva Domnului.


20. vers

Tilgat Pilneser, împăratul Asiriei, a venit împotriva lui, s`a purtat cu el cum s`ar purta cu un vrăjmaş, şi nu l -a ajutat.


21. vers

Căci Ahaz a prădat Casa Domnului, casa împăratului şi a mai marilor, ca să facă daruri împăratului Asiriei; dar nu i -a ajutat la nimic.


22. vers

Pe vremea aceea, chiar cînd era la strîmtoare, a păcătuit şi mai mult împotriva Domnului, el, împăratul Ahaz.


23. vers

A adus jertfă dumnezeilor Damascului, cari -l bătuseră, şi a zis: „Fiindcă dumnezeii împăraţilor Siriei le vin în ajutor, le voi aduce şi eu jertfe, ca să-mi ajute.” Dar ei au fost prilejul căderii lui şi a întregului Israel.


24. vers

Ahaz a strîns uneltele din Casa lui Dumnezeu, şi a făcut bucăţi uneltele din Casa lui Dumnezeu. A închis uşile Casei Domnului, şi -a făcut altare în toate colţurile Ierusalimului.


25. vers

şi a ridicat înălţimi în fiecare cetate a lui Iuda, ca să aducă tămîie altor dumnezei. Şi a mîniat astfel pe Domnul, Dumnezeul părinţilor săi.


26. vers

Celelalte fapte ale lui şi toate căile lui, cele dintîi şi cele de pe urmă, sînt scrise în cartea împăraţilor lui Iuda şi Israel.


27. vers

Ahaz a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat în cetatea Ierusalimului, căci nu l-au pus în mormintele împăraţilor lui Israel. Şi în locul lui, a domnit fiul său Ezechia.

Fejezetek:


Könyvek