Iosua

6. fejezet


Fejezetek:


1. vers

Ierihonul era închis şi întărit de teama copiilor lui Israel. Nimeni nu ieşea din el şi nimeni nu intra în el.


2. vers

Domnul a zis lui Iosua: „Iată, dau în mînile tale Ierihonul şi pe împăratul lui, pe vitejii lui ostaşi.


3. vers

Înconjuraţi cetatea, voi toţi bărbaţii de război, dînd ocol cetăţii odată. Aşa să faci şase zile.


4. vers

Şapte preoţi să poarte înaintea chivotului şapte trîmbiţe de corn de berbece; în ziua a şaptea, să înconjuraţi cetatea de şapte ori, şi preoţii să sune din trîmbiţe.


5. vers

Cînd vor suna lung din cornul de berbece, şi cînd veţi auzi sunetul trîmbiţei, tot poporul să scoată mari strigăte. Atunci zidul cetăţii se va prăbuşi, şi poporul să se suie, fiecare drept înainte.”


6. vers

Iosua, fiul lui Nun, a chemat pe preoţi, şi le -a zis: „Luaţi chivotul legămîntului, şi şapte preoţi să poarte cele şapte trîmbiţe de corn de berbece înaintea chivotului Domnului.”


7. vers

Şi a zis poporului: „Porniţi, înconjuraţi cetatea, şi bărbaţii înarmaţi să treacă înaintea chivotului Domnului.”


8. vers

Dupăce a vorbit Iosua poporului, cei şapte preoţi cari purtau înaintea Domnului cele şapte trîmbiţe de corn de berbece au pornit şi au sunat din trîmbiţe. Chivotul legămîntului Domnului mergea în urma lor.


9. vers

Bărbaţii înarmaţi mergeau înaintea preoţilor, cari sunau din trîmbiţe, şi coada oştirii mergea după chivot; în timpul mersului, preoţii sunau din trîmbiţe.


10. vers

Iosua dăduse porunca aceasta poporului: „Voi să nu strigaţi, să nu vi se audă glasul, şi să nu vă iasă o vorbă din gură, pînă în ziua cînd vă voi spune: ,Strigaţi!` Atunci să strigaţi.”


11. vers

Chivotului Domnului a înconjurat cetatea, şi i -a dat ocol odată; apoi au intrat în tabără, şi au rămas în tabără peste noapte.


12. vers

Iosua s`a sculat cu noaptea`n cap, şi preoţii au luat chivotul Domnului.


13. vers

Cei şapte preoţi, cari purtau cele şapte trîmbiţe de corn de berbece înaintea chivotului Domnului, au pornit şi au sunat din trîmbiţe. Bărbaţii înarmaţi mergeau înaintea lor, şi coada oştirii venea după chivotul Domnului; în timpul mersului, preoţii sunau din trîmbiţe.


14. vers

Au înconjurat cetatea odată, a doua zi; apoi s`au întors în tabără. Au făcut acelaş lucru timp de şase zile.


15. vers

În ziua a şaptea, s`au sculat în zorii zilei, şi au înconjurat în acelaş fel cetatea de şapte ori; aceasta a fost singura zi cînd au înconjurat cetatea de şapte ori.


16. vers

A şaptea oară, pe cînd preoţii sunau din trîmbiţe, Iosua a zis poporului: „Strigaţi, căci Domnul v`a dat cetatea în mînă!


17. vers

Cetatea să fie dată Domnului spre nimicire, ea şi tot ce se află în ea; dar să lăsaţi cu viaţă pe curva Rahav şi pe toţi cei ce vor fi cu ea în casă, pentrucă a ascuns pe solii pe cari -i trimeseserăm noi.


18. vers

Feriţi-vă numai de ceeace va fi dat spre nimicire; căci dacă veţi lua ceva din ceeace va fi dat spre nimicire, veţi face ca tabăra lui Israel să fie dată spre nimicire şi o veţi nenoroci.


19. vers

Tot argintul şi tot aurul, toate lucrurile de aramă şi de fer, să fie închinate Domnului, şi să intre în vistieria Domnului.”


20. vers

Poporul a scos strigăte, şi preoţii au sunat din trîmbiţe. Cînd a auzit poporul sunetul trîmbiţei, a strigat tare, şi zidul s`a prăbuşit; poporul s`a suit în cetate, fiecare drept înainte. Au pus mîna pe cetate,


21. vers

şi au nimicit -o cu desăvîrşire, trecînd prin ascuţişul săbiei tot ce era în cetate, bărbaţi şi femei, copii şi bătrîni, pînă la boi, oi şi măgari.


22. vers

Iosua a zis celor doi bărbaţi cari iscodiseră ţara: „Intraţi în casa curvei, şi scoateţi din ea pe femeia aceea şi pe toţi ai ei, cum i-aţi jurat.”


23. vers

Tinerii, iscoadele, au intrat şi au scos pe Rahav, pe tatăl ei, pe mama ei, pe fraţii ei, şi pe toţi ai ei; au scos afară pe toţi cei din familia ei, şi i-au aşezat afară din tabăra lui Israel.


24. vers

Cetatea au ars -o împreună cu tot ce se afla în ea; numai argintul, aurul, şi toate lucrurile de aramă şi de fier le-au pus în vistieria casei Domnului.


25. vers

Iosua a lăsat cu viaţă pe curva Rahav, casa tatălui ei, şi pe toţi ai ei; ea a locuit în mijlocul lui Israel pînă în ziua de azi, pentrucă ascunsese solii, pe cari -i trimesese Iosua să iscodească Ierihonul.


26. vers

Atunci a jurat Iosua, şi a zis: „Blestemat să fie înaintea Domnului omul care se va scula să zidească din nou cetatea aceasta a Ierihonului! Cu preţul întîiului său născut îi va pune temeliile şi cu preţul celui mai tînăr fiu al lui îi va aşeza porţile!”


27. vers

Domnul a fost cu Iosua, şi i s`a dus vestea în toată ţara.

Fejezetek:


Könyvek