Isaia

21. fejezet


Fejezetek:


1. vers

Proorocie asupra pustiei mării. Cum înaintează vijelia dela miazăzi, aşa vine el din pustie, din ţara înfricoşată.


2. vers

O vedenie grozavă mi s`a descoperit. Asupritorul asupreşte, pustiitorul pustieşte. –„Suie-te, Elamule! Împresoară, Medio! Căci fac să înceteze toate oftările lor, -zice Domnul.”


3. vers

De aceea mi s`a umplut inima de nelinişte, m`apucă durerile, ca durerile unei femei cînd naşte. Zvîrcolirile nu mă lasă s`aud, tremurul mă împedecă să văd.


4. vers

Îmi bate inima cu putere, m`apucă groaza; noaptea plăcerilor mele ajunge o noapte de spaimă.


5. vers

Ei pun masa, straja veghează, şi ei mănîncă, beau… Dar deodată se aude strigînd: „În picioare, voivozi! Ungeţi scutul!”


6. vers

Căci aşa mi -a vorbit Domnul: „Du-te şi pune un străjer, ca să dea de veste despre ce va vedea.” -


7. vers

El a văzut călărime, călăreţi doi cîte doi, călăreţi pe măgari, călăreţi pe cămile; şi asculta cu luare aminte, cu cea mai mare băgare de seamă.


8. vers

Apoi a strigat, ca un leu: „Doamne, am stat mereu în turnul meu de pază, şi stam de strajă în toate nopţile.


9. vers

Şi iată că a venit călărime şi călăreţi doi cîte doi.” Apoi a luat iarăş cuvîntul, şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, şi toate icoanele dumnezeilor lui sînt sfărîmate la pămînt!”


10. vers

O, poporul meu, care ai fost stropşit ca boabele de grîu din aria mea, ce am auzit dela Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, aceea vă vestesc.


11. vers

Proorocie asupra Dumei. Mi se strigă din Seir: „Străjerule, cît mai este din noapte?” „Străjerule, mai este mult din noapte?”


12. vers

Străjerul răspunde: „Vine dimineaţa, şi este tot noapte. Dacă vreţi să întrebaţi, întrebaţi; întoarceţi-vă, şi veniţi iarăş.”


13. vers

Proorocie asupra Arabiei. Veţi petrece noaptea în tufele Arabiei, cete de negustori din Dedan!


14. vers

Duceţi apă celor ce le este sete; locuitorii ţării Tema duceţi pîne fugarilor!


15. vers

Căci ei fug dinaintea săbiilor, dinaintea săbiei scoase din teacă, dinaintea arcului încordat, şi dinaintea unei lupte înverşunate.


16. vers

Căci aşa mi -a vorbit Domnul: „Încă un an, ca anii unui simbriaş, şi s`a isprăvit cu toată slava Chedarului.


17. vers

Nu va mai rămînea decît un mic număr din vitejii arcaşi, fii ai Chedarului, căci Domnul, Dumnezeul lui Israel, a spus -o.

Fejezetek:


Könyvek