Romani

9. fejezet


Fejezetek:


1. vers

Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfînt, îmi este martor,


2. vers

că simt o mare întristare, şi am o durere necurmată în inimă.


3. vers

Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.


4. vers

Ei sînt Israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele,


5. vers

patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai pe sus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvîntat în veci. Amin!


6. vers

Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvîntul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel, sînt Israel;


7. vers

şi, măcar că sînt sămînţa lui Avraam, nu toţi sînt copiii lui Avraam; ci este scris: „În Isaac vei avea o sămînţă, care-ţi va purta numele.”


8. vers

Aceasta însemnează că nu copiii trupeşti sînt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinţei sînt socotiţi ca sămînţă.


9. vers

Căci cuvîntul acesta este o făgăduinţă: „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, şi Sara va avea un fiu.”


10. vers

Ba mai mult; tot aşa a fost cu Rebeca. Ea a zămislit doi gemeni numai dela părintele nostru Isaac.


11. vers

Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă, şi nu făcuseră nici bine nici rău, -ca să rămînă în picioare hotărîrea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă, -


12. vers

s`a zis Rebecii: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic”,


13. vers

după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urît.”


14. vers

Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nici de cum!


15. vers

Căci El a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.”


16. vers

Aşa dar, nu atîrnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.


17. vers

Fiindcă Scriptura zice lui Faraon: „Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea, şi pentruca Numele Meu să fie vestit în tot pămîntul.”


18. vers

Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea.


19. vers

Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voiei Lui?”


20. vers

Dar, mai de grabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l -a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa?”


21. vers

Nu este olarul stăpîn pe lutul lui, ca din aceeaş frămîntătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară?


22. vers

Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mînia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mîniei, făcute pentru peire;


23. vers

şi să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării, pe cari le -a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)?


24. vers

Astfel, El ne -a chemat nu numai dintre Iudei, ci şi dintre Neamuri,


25. vers

după cum zice în Osea: „Voi numi ,popor al Meu`, pe cel ce nu era poporul Meu, şi ,prea iubită`, pe cea care nu era prea iubită.


26. vers

Şi acolo unde li se zicea: ,Voi nu sînteţi poporul Meu`, vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui viu.”


27. vers

Isaia, de altă parte, strigă cu privire la Israel: „Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămăşiţa va fi mîntuită.


28. vers

Căci Domnul va împlini pe deplin şi repede pe pămînt cuvîntul Lui.


29. vers

Şi, cum zisese Isaia mai înainte: „Dacă nu ne-ar fi lăsat Domnul Savaot o sămînţă, am fi ajuns ca Sodoma, şi ne-am fi asemănat cu Gomora.”


30. vers

Deci ce vom zice? Neamurile, cari nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea şi anume neprihănirea care se capătă prin credinţă;


31. vers

pe cînd Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n`a ajuns la Legea aceasta.


32. vers

Pentruce? Pentru că Israel n`a căutat -o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s`au lovit de piatra de poticnire,


33. vers

după cum este scris: „Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire, şi o stîncă de cădere: şi cine crede în El, nu va fi dat de ruşine.”

Fejezetek:


Könyvek