Prima scrisoare a lui Pavel către Timotei

6. fejezet


Fejezetek:

1 2 3 4 5 6


1. vers

Toți care sunteți sclavi, considerați-i pe stăpânii voștri demni de respect, pentru ca Numele lui Dumnezeu și învățătura noastră să nu fie defăimate.


2. vers

Cei ce au stăpâni creștini să nu-i disprețuiască pentru că sunt „frați“. Dimpotrivă, ei ar trebui să lucreze mai bine pentru stăpânii lor pentru că cei care câștigă de pe urma muncii lor sunt credincioși pe care-i iubesc.
Învață-i și încurajează-i pe oameni să facă aceste lucruri!


Învățături false și adevăratele bogății


3. vers

Dacă cineva dă o altă învățătură, nefiind de acord cu toate cuvintele Domnului nostru Isus Cristos și cu învățătura care este conformă cu adevărata slujire a lui Dumnezeu,


4. vers

este plin de mândrie și nu știe nimic. Unui astfel de om îi place să se contrazică și să discute în contradictoriu. De aici apar invidia, certurile, cuvintele defăimătoare, bănuielile rele


5. vers

și conflictele permanente ale oamenilor stricați la minte, lipsiți de adevăr și care consideră că devotamentul față de Dumnezeu este o sursă de câștig.


6. vers

Bineînțeles, devotamentul față de Dumnezeu îl îmbogățește pe om, dacă acesta este mulțumit cu ce are.


7. vers

Căci nu am adus nimic în lume și nici nu putem lua nimic din ea.


8. vers

Dar, dacă avem ce să mâncăm și cu ce să ne îmbrăcăm, vom fi mulțumiți.


9. vers

Însă cei ce doresc să ajungă bogați, cad în ispită. Sunt prinși în cursă din cauza poftelor rele care sunt dăunătoare și care îi duc pe oameni la decădere și distrugere.


10. vers

Căci dragostea de bani este rădăcina tuturor relelor. Unii oameni s-au îndepărtat de la credință din cauza poftei de bani și s-au supus la o mulțime de chinuri.


Câteva lucruri pe care trebuie să ți le amintești


11. vers

În ce te privește pe tine, tu, om al lui Dumnezeu, ține-te departe de aceste lucruri! Urmărește dreptatea, devotamentul față de Dumnezeu, credința, dragostea, îndelunga răbdare și blândețea!


12. vers

Luptă-te lupta cea bună a credinței! Câștigă pentru tine viața eternă la care ai fost chemat când ai făcut acea frumoasă mărturisire în fața multor martori.


13. vers

Îți poruncesc înaintea lui Dumnezeu care dă viață tuturor lucrurilor și înaintea lui Cristos Isus care a adus buna Sa mărturie înaintea lui Ponțiu Pilat:


14. vers

împlinește porunca ce ți-a fost dată ca să rămâi fără pată și fără greșeală până la venirea Domnului nostru Isus Cristos


15. vers

care va avea loc la momentul ales de Dumnezeu, fericitul și singurul Stăpânitor, Împăratul împăraților și Domnul domnilor,


16. vers

Singurul care este nemuritor, care trăiește într-o lumină orbitoare, de care nu se poate apropia nimeni, pe care nu L-a văzut și nu-L poate vedea nimeni. A Lui să fie slava și puterea eternă! Amin.


17. vers

Poruncește-le celor bogați în bunurile acestei lumi să nu fie mândri și să nu-și pună speranța în averi nesigure, ci în Dumnezeu care ne dă toate lucrurile din plin ca să ne bucurăm de ele.


18. vers

Poruncește-le să facă binele, să fie bogați în fapte bune, să fie generoși și dornici să împartă cu alții ceea ce au.


19. vers

Dacă vor face aceste lucruri își vor strânge o comoară care va reprezenta o temelie bună pentru viitor, pentru ca și ei să aibă parte de adevărata viață.


20. vers

Timotei, ai grijă de ce ți s-a încredințat! Ferește-te de vorbăria fără rost și profanatoare și de contradicțiile care țin de așa-numita „cunoaștere“, în mod greșit numită așa!


21. vers

Unii, care au pretins că au această cunoaștere, s-au îndepărtat de credință. Harul lui Dumnezeu să fie cu tine!

Fejezetek:


Könyvek