Scrisoarea lui Pavel către Efeseni

2. fejezet


Fejezetek:

1 2 3 4 5 6


De la moarte la viață


1. vers

Voi erați morți din punct de vedere spiritual din cauza greșelilor voastre față de Dumnezeu și a păcatelor


2. vers

în care trăiați când umblați pe căile rele ale acestei lumi și când îl urmați pe stăpânul puterilor spirituale din văzduh. Acesta este duhul care lucrează în viața celor care nu-L ascultă pe Dumnezeu.


3. vers

Și noi eram printre ei în trecut, trăind după poftele trupului nostru, împlinind dorințele cărnii și ale minții noastre, și, fiind din fire la fel ca ceilalți, urma să suportăm și noi furia lui Dumnezeu.


4. vers

Dar Dumnezeu este bogat în îndurare și, datorită dragostei mari cu care ne-a iubit, pe când eram morți din cauza păcatelor noastre,


5. vers

ne-a dat viață împreună cu Cristos. Prin harul lui Dumnezeu ați fost mântuiți.


6. vers

El ne-a înviat, împreună cu Cristos, și ne-a așezat, împreună cu El, în locurile cerești, pentru că suntem în Cristos Isus.


7. vers

Dumnezeu a făcut toate acestea ca să arate generațiilor viitoare incomparabila bogăție a harului Său, care ne-a fost arătat în Cristos Isus, prin bunătatea Lui.


8. vers

Voi ați fost mântuiți prin credință, datorită harului lui Dumnezeu. Mântuirea nu a venit de la voi. Ea a venit ca un dar de la Dumnezeu,


9. vers

și nu prin fapte, pentru ca să nu se laude nimeni.


10. vers

Noi suntem lucrarea mâinilor lui Dumnezeu. El ne-a creat în Cristos Isus, pentru faptele bune pe care El le-a pregătit mai dinainte, pentru ca noi să le împlinim în viața noastră.


Unul în Cristos


11. vers

De aceea, amintiți-vă că voi v-ați născut neevrei și erați numiți „necircumciși“ de către cei ce se numesc circumciși. Circumcizia lor este făcută de un om în trupul lor.


12. vers

Amintiți-vă că atunci erați fără Cristos; erați excluși din comunitatea lui Israel, fiind străini de legămintele făcute prin promisiunea lui Dumnezeu. Voi trăiați în această lume fără speranță și fără Dumnezeu.


13. vers

Dar acum, voi, care erați departe de Dumnezeu, ați fost aduși aproape de El, în Cristos Isus, prin sângele lui Cristos.


14. vers

El Însuși este pacea noastră. El a făcut din noi, evrei și neevrei, un singur popor și a dărâmat zidul de dușmănie care ne despărțea. Dându-Și trupul Său,


15. vers

Cristos a desființat Legea, cu regulile și cerințele ei, pentru ca să facă pe evrei și neevrei să fie în El Însuși un singur om nou, făcând astfel pace.


16. vers

Prin moartea Lui pe cruce, El i-a împăcat pe evrei și neevrei cu Dumnezeu într-un singur trup, stingând dușmănia dintre ei.


17. vers

El a venit și v-a vestit pacea atât vouă, care erați departe de Dumnezeu, cât și celor care erau aproape de El.


18. vers

Prin Cristos avem acces la Tatăl și unii, și alții, prin același Duh.


19. vers

Acum voi nu mai sunteți străini și locuitori fără cetățenie, ci sunteți cetățeni împreună cu sfinții și membri ai familiei lui Dumnezeu.


20. vers

Voi sunteți o clădire care a fost construită pe temelia apostolilor și a profeților, iar Cristos Isus reprezintă piatra cea mai importantă de la baza construcției.


21. vers

Întreaga clădire este bine alcătuită în El și se înalță pentru a deveni un templu sfânt în Domnul.


22. vers

La fel și voi sunteți zidiți împreună cu ceilalți oameni, în El, prin Duhul, pentru a fi o locuință a lui Dumnezeu.

Fejezetek:


Könyvek