A doua scrisoare a lui Pavel către Corinteni

capitolul 2


Capitole:


versetul 1

M-am hotărât deci să nu vă mai fac încă o vizită prin care să vă întristez.


versetul 2

Nu vă voi întrista. Căci cine mă va înveseli, dacă nu cei pe care i-am întristat?


versetul 3

V-am scris așa pentru ca, atunci când voi veni la voi, să nu fiu întristat de cei care ar trebui să mă bucure. Sunt convins că știți cu toții că bucuria mea este și bucuria voastră.


versetul 4

V-am scris tulburat fiind, cu durere în inimă și cu multe lacrimi, nu ca să vă întristez, dar ca să știți cât de mare este dragostea mea pentru voi.


Iertați-l pe cel ce a greșit


versetul 5

Dacă a provocat cineva întristare, nu m-a întristat pe mine, ci, într-o oarecare măsură (nu vreau să exagerez), pe voi toți.


versetul 6

Pedeapsa dată unui astfel de om de cei mai mulți dintre voi îi este de ajuns.


versetul 7

Acum voi ar trebui să-l iertați și să-l încurajați, pentru ca nu cumva să fie copleșit de o prea mare întristare.


versetul 8

De aceea, vă rog să-i arătați dragostea voastră!


versetul 9

Iată de ce v-am scris: ca să aflu dacă, punându-vă la încercare, sunteți ascultători în toate.


versetul 10

Dacă iertați pe cineva pentru o faptă de-a lui, atunci îl voi ierta și eu. Și ce am iertat (dacă am iertat ceva) am iertat pentru binele vostru, înaintea lui Cristos,


versetul 11

pentru ca nu cumva Satan să aibă ceva de câștigat de la noi, pentru că metodele lui nu ne sunt necunoscute.


Teama lui Pavel în Troa


versetul 12

Când m-am dus în Troa să proclam Vestea Bună a lui Cristos, deși Domnul îmi pregătise prilejuri favorabile acolo,


versetul 13

am fost neliniștit pentru că nu l-am găsit pe fratele meu Tit. Astfel, mi-am luat rămas bun de la cei de acolo și am plecat în Macedonia.


Victoria prin Cristos


versetul 14

Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu care, prin Cristos, ne conduce întotdeauna spre victorie și care răspândește peste tot, prin noi, mireasma plăcută a cunoașterii Lui.


versetul 15

Noi suntem, pentru Dumnezeu, mireasma lui Cristos, atât printre cei mântuiți, cât și printre cei pierduți.


versetul 16

Pentru cei pierduți, noi suntem mirosul morții, iar pentru ceilalți suntem mireasma vieții. Și cine este potrivit pentru o astfel de lucrare?


versetul 17

Noi nu vindem, ca alții, Cuvântul lui Dumnezeu pentru câștig. Dimpotrivă, noi vorbim cu sinceritate în Cristos, înaintea lui Dumnezeu, ca oameni trimiși de Dumnezeu.

Capitole:


Cărți