Scrisoarea lui Pavel către Efeseni

capitolul 4


Capitole:

1 2 3 4 5 6


Unitatea trupului


versetul 1

Prin urmare, eu, care sunt în închisoare pentru Domnul, vă îndemn să trăiți într-un mod demn de chemarea pe care ați primit-o de la Dumnezeu.


versetul 2

Să arătați întotdeauna umilință și blândețe! Fiți răbdători și arătați înțelegere unii față de alții, în dragoste!


versetul 3

Fiți gata să păstrați unitatea Duhului, prin pacea care vă unește!


versetul 4

Există un singur trup și un singur Duh, așa cum ați fost și voi chemați la o singură speranță a chemării voastre.


versetul 5

Există un singur Domn, o singură credință, un singur botez,


versetul 6

un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este deasupra tuturor, lucrează prin toți și este în toți.


versetul 7

Fiecăruia dintre noi i s-a dat har, după măsura cu care a împărțit Cristos.


versetul 8

De aceea spune Scriptura:

„Când S-a suit în înălțime,
        a luat sclavia captivă
    și a dat daruri oamenilor.“
        (Psalmul 68.18)


versetul 9

Când se spune: „S-a suit în înălțime“, se înțelege că a și coborât în locurile de jos, adică pe pământ.


versetul 10

Cel care a coborât este același cu Cel care a și urcat mai sus decât toate cerurile, pentru a umple totul.


versetul 11

Și El Însuși a dat unora darul de a fi apostoli, altora darul de a fi profeți, altora darul de a fi evangheliști și altora darul de a fi păstori și învățători.


versetul 12

Aceste daruri au fost date pentru echiparea sfinților pentru lucrările de slujire, pentru zidirea trupului lui Cristos,


versetul 13

până când noi toți ajungem să avem unitate în credință și în cunoașterea deplină a Fiului lui Dumnezeu și ne vom maturiza până vom ajunge la măsura deplină a maturității lui Cristos.


versetul 14

Astfel nu vom mai fi copii, aruncați înainte și înapoi de valuri, ca o corabie, și purtați încoace și încolo de vântul învățăturilor de tot felul pe care le auzim, de viclenia oamenilor și de inventivitatea uneltirilor cu care aceștia caută să-i înșele pe alții.


versetul 15

Mai degrabă, să spunem adevărul în dragoste și să creștem în toate privințele pentru a fi asemenea lui Cristos, care este capul


versetul 16

de care depinde tot trupul. Acesta este unit și ținut împreună prin toate încheieturile. Iar atunci când fiecare mădular funcționează așa cum trebuie, întregul trup crește și se întărește în dragoste.


Modul în care ar trebui să trăiți


versetul 17

Vă spun și vă atrag atenția, pentru Domnul: să nu mai trăiți cum trăiesc păgânii, în gândurile lor fără valoare.


versetul 18

Mințile lor sunt în întuneric și ei sunt despărțiți de viața care vine de la Dumnezeu, din cauza ignoranței și a împietririi inimii lor.


versetul 19

Ei nu mai știu ce este rușinea și s-au dedat la desfrânare, săvârșind fără limite orice fel de imoralitate.


versetul 20

Dar în Cristos voi altfel ați fost învățați.


versetul 21

(Nu am nici cea mai mică îndoială că ați auzit despre El și că ați fost învățați adevărul care este în Isus.)


versetul 22

În ce privește vechiul vostru mod de viață, ați fost învățați să vă lepădați de omul cel vechi care este stricat de dorințele lui înșelătoare.


versetul 23

Ați învățat să vă înnoiți în gândurile și în atitudinea voastră


versetul 24

și să vă îmbrăcați cu omul cel nou, care este creat după chipul lui Dumnezeu, în dreptatea și sfințenia adevărului.


versetul 25

Spuneți-vă adevărul unii altora! „Oamenii trebuie să fie cinstiți unii cu alții.“, pentru că toți suntem mădulare ale aceluiași trup.


versetul 26

„Mâniați-vă, dar nu păcătuiți.“ Să nu lăsați să se încheie ziua fără să vă treacă mânia!


versetul 27

Nu-i dați Diavolului prilejul să vă învingă!


versetul 28

Cel care fura, să nu mai fure, ci mai degrabă să facă ceva bun cu mâinile lui, pentru a avea ce să împartă cu cel sărac.


versetul 29

Să nu mai vorbiți urât, ci să vorbiți frumos pentru a ajuta la zidirea spirituală de care au nevoie oamenii. Astfel le veți face bine celor ce vă aud.


versetul 30

Să nu mai întristați Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care voi ați fost pecetluiți pentru ziua eliberării voastre depline de păcat.


versetul 31

Să înlăturați din viața voastră orice fel de amărăciune, de furie și de mânie! Înlăturați certurile și defăimarea, împreună cu orice fel de răutate!


versetul 32

Fiți binevoitori și aveți compasiune unii pentru alții! Iertați-vă unii pe alții, așa cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Cristos.

Capitole:


Cărți