1. Cronici

capítulo 12


Capítulos:


verso 1

Iată cei ce s`au dus la David la Ţiclag, pe cînd se ţinea el departe de faţa lui Saul, fiul lui Chis. Ei făceau parte din vitejii cari i-au dat ajutor în timpul războiului.


verso 2

Erau arcaşi, cu mîna dreaptă şi cu mîna stîngă aruncau pietre, iar cu arcul trăgeau săgeţi: erau din Beniamin, din numărul fraţilor lui Saul.


verso 3

Căpetenia Ahiezer şi Ioas, fiii lui Şemaa, din Ghibea; Ieziel şi Pelet, fiii lui Azmavet; Beraca; Iehu, din Anatot;


verso 4

Işmaia, din Gabaon, viteaz între cei treizeci, şi căpetenie peste treizeci; Ieremia; Iahaziel; Iohanan; Iozabad, din Ghedera;


verso 5

Eluzai; Ierimot; Bealia; Şemaria; Şefatia, din Harof;


verso 6

Elcana, Işia, Azareel, Ioezer şi Iaşobeam, Coreiţi;


verso 7

Ioela şi Zebadia, fiii lui Ieroham, din Ghedor.


verso 8

Dintre Gadiţi, nişte viteji au plecat să se ducă la David în cetăţuia din pustie, ostaşi deprinşi la război, înarmaţi cu scut şi cu suliţă, ca nişte lei, şi iuţi ca nişte căprioare de pe munţi.


verso 9

Ezer, căpetenia; Obadia, al doilea; Eliab, al treilea;


verso 10

Mişmana, al patrulea; Ieremia, al cincilea;


verso 11

Atai, al şaselea; Eliel, al şaptelea;


verso 12

Iohanan, al optulea; Elzabad, al nouălea;


verso 13

Ieremia, al zecelea; Macbanai, al unsprezecelea.


verso 14

Aceştia erau fiii lui Gad, căpetenii ale oştirii; unul singur, cel mai mic, putea să se lupte cu o sută de oameni, şi cel mai mare cu o mie.


verso 15

Aceştia au trecut Iordanul în luna întîi, cînd ieşea din matcă, pe tot cursul lui, şi ei sînt aceia cari au pus pe fugă pe toţi locuitorii din văi, la răsărit şi la apus.


verso 16

Şi din fiii lui Beniamin şi ai lui Iuda au fost unii cari s`au dus la David în cetăţuie.


verso 17

David le -a ieşit înainte, şi le -a vorbit astfel: „Dacă veniţi la mine cu gînduri bune, ca să mă ajutaţi, inima mea se va uni cu voi; dar dacă veniţi să mă înşelaţi, în folosul vrăjmaşilor mei, cînd nu fac nicio sîlnicie, Dumnezeul părinţilor noştri să vadă şi să judece!”


verso 18

Amasai, unul din căpitanii de seamă, a fost apucat de Duhul, şi a zis: „Sîntem cu tine, Davide, şi cu tine, fiul lui Isai! Pace, pace ţie, şi pace celor ce te ajută, căci Dumnezeul tău ţi -a ajutat!” Şi David i -a primit, şi i -a pus între căpeteniile oştirii.


verso 19

Nişte oameni din Manase s`au unit cu David, cînd a pornit cu război împotriva lui Saul cu Filistenii. Dar n`au fost de ajutor Filistenilor; căci, dupăce s`au sfătuit, domnii Filistenilor au trimes înapoi pe David, zicînd: „S`ar putea ca el să treacă de partea stăpînului său Saul, şi să ne pună astfel în primejdie capetele noastre.”


verso 20

Cînd s`a întors la Ţiclag, iată cei ce s`au unit cu el din Manase: Adnah, Iozabad, Iediael, Micael, Iozabad, Elihu şi Ţiltai, căpetenia miilor lui Manase.


verso 21

Au dat ajutor lui David împotriva cetei (jăfuitorilor Amaleciţi), căci toţi erau oameni viteji, şi au ajuns căpetenii în oştire.


verso 22

Şi din zi în zi veneau oameni la David să -l ajute, pînă ce a avut o tabără mare, ca o tabără a lui Dumnezeu.


verso 23

Iată numărul oamenilor înarmaţi pentru război, cari s`au dus la David în Hebron, ca să treacă asupra lui domnia lui Saul, după porunca Domnului.


verso 24

Fiii lui Iuda, cari purtau scutul şi suliţa, şase mii opt sute, înarmaţi pentru război.


verso 25

Din fiii lui Simeon, oameni viteji la război, şapte mii o sută.


verso 26

Din fiii lui Levi, patru mii şase sute;


verso 27

şi Iehoiada, mai marele Aaroniţilor, şi cu el trei mii şapte sute;


verso 28

şi Ţadoc, tînăr viteaz, şi casa tatălui său, douăzeci şi două de căpetenii.


verso 29

Din fiii lui Beniamin, fraţii lui Saul, trei mii; căci pînă atunci cea mai mare parte dintre ei rămăseseră credincioşi casei lui Saul.


verso 30

Din fiii lui Efraim, douăzeci de mii opt sute, oameni viteji, oameni cu faimă, după casele părinţilor lor.


verso 31

Din jumătatea seminţiei lui Manase, optsprezece mii, cari au fost numiţi pe nume să se ducă să pună împărat pe David.


verso 32

Din fiii lui Isahar, cari se pricepeau în înţelegerea vremurilor şi ştiau ce trebuia să facă Israel, două sute de căpetenii, şi toţi fraţii lor erau puşi supt porunca lor.


verso 33

Din Zabulon, cincizeci de mii, în stare să meargă la oştire, înarmaţi pentru luptă cu toate armele de război, şi gata să se lupte cu o inimă hotărîtă.


verso 34

Din Neftali, o mie de căpetenii, şi cu ei treizeci şi şapte de mii, cari purtau scutul şi suliţa.


verso 35

Din Daniţi, înarmaţi pentru război, douăzeci şi opt de mii şase sute.


verso 36

Din Aşer, în stare să meargă la oaste, şi gata de luptă: patruzeci de mii.


verso 37

Şi de cealaltă parte a Iordanului, din Rubeniţi, din Gadiţi, şi din jumătatea seminţiei lui Manase, cu toate armele de război, o sută douăzeci de mii.


verso 38

Toţi aceşti bărbaţi, oameni de război, gata de luptă, au venit la Hebron cu inima neprefăcută, ca să pună pe David împărat peste tot Israelul. Şi toţi ceilalţi din Israel erau tot cu un gînd să facă împărat pe David.


verso 39

Au stat acolo trei zile cu David, mîncînd şi bînd, căci fraţii lor le pregătiseră de mîncare.


verso 40

Şi chiar ceice locuiau lîngă ei pînă la Isahar, la Zabulon şi Neftali, aduceau merinde pe măgari, pe cămile, pe catîri şi pe boi: aluaturi, turte de smochine şi de stafide, vin, untdelemn, boi şi oi din belşug, căci era bucurie în Israel.

Capítulos:


Libros