Osea

capítulo 6


Capítulos:


verso 1

„Veniţi, să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne -a sfîşiat, dar tot El ne va vindeca; El ne -a lovit, dar tot El ne va lega rănile.


verso 2

El ne va da iarăş viaţa în două zile; a treia zi ne va scula, şi vom trăi înaintea Lui.


verso 3

Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El se iveşte ca zorile dimineţei, şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pămîntul!” -


verso 4

Ce să-ţi fac, Efraime? Ce să-ţi fac, Iudo? Evlavia voastră este ca norul de dimineaţă, şi ca roua care trece curînd.


verso 5

Deaceea îi voi biciui prin prooroci, îi voi ucide prin cuvintele gurii Mele, şi judecăţile Mele vor străluci ca lumina!


verso 6

Căci bunătate voiesc, nu jertfe, şi cunoştinţă de Dumnezeu mai mult decît arderi de tot!


verso 7

Dar ei au călcat legămîntul, ca oricare om de rînd; şi nu Mi-au fost credincioşi atunci.


verso 8

Galaadul este o cetate de nelegiuiţi, plină de urme de sînge!


verso 9

Ceata preoţilor este ca o ceată de tîlhari, care stă la pîndă, săvîrşind omoruri pe drumul Sihemului; da, se dedau la mişelii.


verso 10

În casa lui Israel am văzut lucruri grozave: acolo Efraim curveşte, Israel se spurcă.


verso 11

Şi ţie, Iudo, îţi este pregătit un seceriş, cînd voi aduce înapoi pe robii de război ai poporului Meu!

Capítulos:


Libros