Romani

capítulo 15


Capítulos:


verso 1

Noi, cari sîntem tari, sîntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi, şi să nu ne plăcem nouă înşine.


verso 2

Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora.


verso 3

Căci şi Hristos nu Şi -a plăcut Lui însuş; ci, după cum este scris: „Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine, au căzut peste Mine.”


verso 4

Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentruca, prin răbdarea şi nu prin mîngîierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.


verso 5

Dumnezeul răbdării şi al mîngîierii să vă facă să aveţi aceleaşi simţiminte, unii faţă de alţii, după pilda lui Hristos Isus;


verso 6

pentruca toţi împreună, cu o inimă şi cu o gură, să slăviţi pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.


verso 7

Aşa dar, primiţi-vă unii pe alţii, cum v`a primit şi pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu.


verso 8

Hristos a fost, în adevăr, un slujitor al tăierii împrejur, ca să dovedească credincioşia lui Dumnezeu, şi să întărească făgăduinţele date părinţilor;


verso 9

şi ca Neamurile să slăvească pe Dumnezeu, pentru îndurarea Lui, după cum este scris: „De aceea Te voi lăuda printre Neamuri, şi voi cînta Numelui Tău.”


verso 10

Este zis iarăş: „Veseliţi-vă, Neamuri, împreună cu poporul Lui.”


verso 11

Şi iarăş: „Lăudaţi pe Domnul, toate Neamurile; slăviţi -L, toate noroadele.”


verso 12

Tot astfel şi Isaia zice: „Din Iese va ieşi o Rădăcină, care se va scula să domnească peste Neamuri; şi Neamurile vor nădăjdui în El.”


verso 13

Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea, pe care o dă credinţa, pentruca, prin puterea Duhului Sfînt, să fiţi tari în nădejde!


verso 14

În ce vă priveşte pe voi, fraţilor, eu însumi sînt încredinţat că sînteţi plini de bunătate, plini şi de orice fel de cunoştinţă, şi astfel sînteţi în stare să vă sfătuiţi unii pe alţii.


verso 15

Totuş, ici colea v`am scris mai cu îndrăzneală, ca să vă aduc din nou aminte de lucrurile acestea, în puterea harului, pe care mi l -a dat Dumnezeu,


verso 16

ca să fiu slujitorul lui Isus Hristos între Neamuri. Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu, pentruca Neamurile să -I fie o jertfă bine primită, sfinţită de Duhul Sfînt.


verso 17

Eu dar mă pot lăuda în Isus Hristos, în slujirea lui Dumnezeu.


verso 18

Căci n`aş îndrăzni să pomenesc nici un lucru, pe care să nu -l fi făcut Hristos prin mine, ca să aducă Neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvîntul meu, fie prin faptele mele,


verso 19

fie prin puterea semnelor şi a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfînt. Aşa că, de la Ierusalim şi ţările de primprejur, pînă la Iliric, am răspîndit cu prisosinţă Evanghelia lui Hristos.


verso 20

Şi am căutat să vestesc Evanghelia acolo unde Hristos nu fusese vestit, ca să nu zidesc pe temelia pusă de altul,


verso 21

după cum este scris: „Aceia, cărora nu li se propovăduise despre El, Îl vor vedea, şi cei ce n`auziseră de El, Îl vor cunoaşte.”


verso 22

Iată ce m`a împedecat de multe ori să vin la voi.


verso 23

Dar acum, fiindcă nu mai am nimic care să mă ţină pe aceste meleaguri, şi fiindcă de ani de zile doresc fierbinte să vin la voi,


verso 24

nădăjduiesc să vă văd în treacăt, cînd mă voi duce în Spania, şi să fiu însoţit de voi pînă acolo, după ce îmi voi împlini, măcar în parte, dorinţa de a fi stat la voi.


verso 25

Acum mă duc la Ierusalim să duc nişte ajutoare sfinţilor.


verso 26

Căci cei din Macedonia şi Ahaia au avut bunătatea să facă o strîngere de ajutoare pentru săracii dintre sfinţii, cari sînt în Ierusalim.


verso 27

Negreşit, au avut bunătatea; dar era şi o datorie faţă de ei; pentrucă, dacă Neamurile au avut parte de binecuvîntările lor duhovniceşti, este de datoria lor să -i ajute şi ele cu bunurile lor pămînteşti.


verso 28

După ce-mi voi împlini dar însărcinarea aceasta, şi le voi încredinţa aceste daruri, voi pleca în Spania, şi voi trece pe la voi.


verso 29

Ştiu că dacă vin la voi, voi veni cu o deplină binecuvîntare dela Hristos.


verso 30

Vă îndemn dar, fraţilor, pentru Domnul nostru Isus Hristos, şi pentru dragostea Duhului, să vă luptaţi împreună cu mine, în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine,


verso 31

ca să fiu izbăvit de răzvrătiţii din Iudea, şi pentruca slujba, pe care o am pentru Ierusalim, să fie bine primită de sfinţi;


verso 32

şi astfel să ajung la voi cu bucurie, cu voia lui Dumnezeu, şi să mă răcoresc puţin în mijlocul vostru.


verso 33

Dumnezeul păcii să fie cu voi cu toţi! Amin.

Capítulos:


Libros