capítulo 8
Acum, fraților, vreau să știți despre harul lui Dumnezeu care a fost dat bisericilor din Macedonia.
Vreau să vă spun că ei au fost greu încercați prin necazurile lor. Totuși nemăsurata lor bucurie și marea lor sărăcie au dus la o mare generozitate din partea lor.
După cum pot mărturisi și eu, ei singuri au dat cât au putut și chiar mai mult decât își puteau permite.
Ei ne-au rugat insistent să-i lăsăm să participe la această lucrare pentru sfinți.
Ei nu au dăruit așa cum ne-am așteptat noi. Ci ei s-au dat, mai întâi, pe ei înșiși Domnului, și apoi ni s-au dăruit nouă, după voia lui Dumnezeu.
Noi l-am rugat pe Tit ca, așa cum a început, să și ducă la bun sfârșit această lucrare a harului printre voi.
Voi aveți de toate din belșug: și credință, și vorbire, și cunoștințe, și dorința de a ajuta, și dragostea pe care ați învățat-o de la noi. Fie ca tot așa să aveți din belșug și acest har!
Nu vă spun aceasta ca o poruncă. Dar vreau să încerc sinceritatea dragostei voastre, folosind zelul altora.
Voi cunoașteți harul pe care ni l-a arătat Domnul nostru Isus Cristos. El, deși era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui să deveniți bogați.
În această privință, vă dau un sfat, spre binele vostru. Anul trecut ați fost primii care ați vrut să dați și primii care ați dat.
Acum terminați ce ați început pentru ca, așa cum ați fost gata să dăruiți, să și terminați lucrarea aceasta cu ce aveți.
Dacă există bunăvoință, darul vostru va fi primit, având în vedere ce aveți și nu ceea ce nu aveți.
Noi nu dorim ca alții să fie ușurați iar voi să fiți împovărați ci, mai degrabă, să existe egalitate.
Dorința noastră este ca ceea ce voi aveți în plus să le fie lor de ajutor acum, când duc lipsă, pentru ca, mai târziu, să vă ajute ei pe voi când veți avea nevoie, și astfel să fie egalitate.
În Scripturi este scris:
„Cine strânsese mult, nu avea prea mult
și cel care strânsese puțin,
nu ducea lipsă.“
(Exodul 16.18)
Îi mulțumesc lui Dumnezeu care a pus în inima lui Tit același zel, pe care-l avem și noi, de a vă ajuta.
El a ascultat rugămințile noastre și pentru că este deosebit de zelos, s-a hotărât singur să vină la voi.
Împreună cu el îl trimitem și pe fratele care este lăudat de toate bisericile pentru proclamarea Veștii Bune.
Pe lângă aceasta, el a fost numit de biserici însoțitorul nostru în călătorii pentru această lucrare a dărniciei, pe care o administrăm pentru a-L slăvi pe Domnul și pentru a ne arăta dorința puternică de a-i ajuta pe alții.
Încercăm să administrăm cu atenție această sumă mare de bani, pentru ca nimeni să nu ne critice.
Scopul nostru este de a face întotdeauna ce este bine, nu numai înaintea Domnului, ci și în fața oamenilor.
Împreună cu ei îl mai trimitem și pe fratele pe care l-am încercat în multe feluri și în multe ocazii și care s-a dovedit dornic să ajute. Acum el este și mai dornic să ajute datorită încrederii pe care o are în voi.
În ce-l privește pe Tit, vreau să vă spun că el este partenerul meu și cel ce lucrează împreună cu mine pentru a vă ajuta. Cât despre ceilalți frați, ei sunt trimișii bisericilor și Îi aduc cinste lui Cristos.
Dați-le acestor frați o dovadă a dragostei voastre și arătați-le motivele pentru care ne lăudăm cu voi, pentru ca toate bisericile să o cunoască.