1 Corinteni

9. fejezet


Fejezetek:


1. vers

Nu sînt eu slobod? Nu sînt eu apostol? N`am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sînteţi voi lucrul meu în Domnul?


2. vers

Dacă nu sînt apostol pentru alţii, sînt măcar pentru voi; căci voi sînteţi pecetea apostoliei mele în Domnul.


3. vers

Iată răspunsul meu de apărare împotriva celor ce mă cercetează.


4. vers

N`avem dreptul să mîncăm şi să bem?


5. vers

N`avem dreptul să ducem cu noi o soră, care să fie nevasta noastră, cum fac ceilalţi apostoli, şi fraţii Domnului, şi Chifa?


6. vers

Ori numai eu şi Barnaba n`avem dreptul să nu lucrăm?


7. vers

Cine merge la război pe cheltuiala sa? Cine sădeşte o vie, şi nu mănîncă din rodul ei? Cine paşte o turmă, şi nu mănîncă din laptele turmei?


8. vers

Lucrurile acestea le spun după felul oamenilor? Nu le spune şi Legea?


9. vers

În adevăr, în Legea lui Moise este scris: „Să nu legi gura boului care treieră grîul!” Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici?


10. vers

Sau vorbeşte El înadins pentru noi? Da, pentru noi a fost scris astfel; căci cine ară, trebuie să are cu nădejde, şi cine treieră grîul, trebuie să -l treiere cu nădejdea că va avea parte de el.


11. vers

Dacă am sămănat printre voi bunurile duhovniceşti, mare lucru este dacă vom secera bunurile voastre vremelnice?


12. vers

Dacă se bucură alţii de acest drept asupra voastră, nu ni se cade cu mult mai mult nouă? Dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta; ci răbdăm totul, ca să nu punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos.


13. vers

Nu ştiţi că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte, sînt hrăniţi din lucrurile dela Templu, şi că cei ce slujesc altarului, au parte dela altar?


14. vers

Tot aşa, Domnul a rînduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia, să trăiască din Evanghelie.


15. vers

Dar eu nu m`am folosit de niciunul din aceste drepturi. Şi nu vă scriu aceste lucruri ca să cer să se facă aşa cu mine; căci aş vrea mai bine să mor decît să-mi ia cineva pricina mea de laudă.


16. vers

Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s`o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!


17. vers

Dacă fac lucrul acesta de bună voie, am o răsplată. Chiar dacă -l fac de silă, este o isprăvnicie care mi -a fost încredinţată.


18. vers

Care este atunci răsplata mea? Este să vestesc fără plată Evanghelia, pe care o vestesc, şi să nu mă folosesc de dreptul meu în Evanghelie.


19. vers

Căci, măcar că sînt slobod faţă de toţi, m`am făcut robul tuturor, ca să cîştig pe cei mai mulţi.


20. vers

Cu Iudeii, m`am făcut ca un Iudeu, ca să cîştig pe Iudei; cu ceice sînt supt Lege, m`am făcut ca şi cînd aş fi fost supt Lege (măcar că nu sînt supt Lege), ca să cîştig pe ceice sînt supt Lege;


21. vers

cu ceice sînt fără Lege, m`am făcut ca şi cum aş fi fost fără lege (măcar că nu sînt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sînt supt legea lui Hristos), ca să cîştig pe cei fără lege.


22. vers

Am fost slab cu cei slabi, ca să cîştig pe cei slabi. M`am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mîntuiesc pe unii din ei.


23. vers

Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.


24. vers

Nu ştiţi că ceice aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul!


25. vers

Toţi ceice se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrînări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate vesteji.


26. vers

Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n`aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vînt.


27. vers

Ci mă port aspru cu trupul meu, şi -l ţin în stăpînire, ca nu cumva, dupăce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.

Fejezetek:


Könyvek