2. Împăraţi

15. fejezet


Fejezetek:


1. vers

În al douăzeci şi şaptelea an al lui Ieroboam, împăratul lui Israel, a început să domnească Azaria, fiul lui Amaţia, împăratul lui Iuda.


2. vers

Avea şasesprezece ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit cinci zeci şi doi de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Iecolia din Ierusalim.


3. vers

El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său Amaţia.


4. vers

Numai că înălţimile nu le -a stricat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămîie pe înălţimi.


5. vers

Domnul a lovit pe împărat cu lepră şi el a fost lepros pînă în ziua morţii, şi a locuit într`o casă deosebită. Şi Iotam, fiul împăratului, era în fruntea casei şi judeca poporul ţării.


6. vers

Celelalte fapte ale lui Azaria, şi tot ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?


7. vers

Azaria a adormit cu părinţii săi, şi l-au îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Iotam.


8. vers

În al treizeci şi optulea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Zaharia, fiul lui Ieroboam. A domnit şase luni.


9. vers

El a făcut ce este rău înaintea Domnului, ca şi părinţii lui; nu s`a abătut dela păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.


10. vers

Şalum, fiul lui Iabeş, a uneltit împotriva lui, l -a lovit înaintea poporului, şi l -a omorît; şi, în locul lui, a domnit el.


11. vers

Celelalte fapte ale lui Zaharia sînt scrise în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel.


12. vers

Astfel s`a împlinit ce spusese lui Iehu Domnul, cînd zisese: „Fiii tăi pînă în al patrulea neam vor şedea pe scaunul de domnie al lui Israel.”


13. vers

Şalum, fiul lui Iabeş, a început să domnească în al treizeci şi nouălea an al lui Ozia, împăratul lui Iuda. A domnit o lună la Samaria.


14. vers

Menahem, fiul lui Gadi, s`a suit din Tirţa şi a venit la Samaria, a lovit în Samaria pe Şalum, fiul lui Iabeş, şi l -a omorît; şi, în locul lui, a domnit el.


15. vers

Celelalte fapte ale lui Şalum, şi uneltirea pe care a făcut -o, sînt scrise în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel.


16. vers

Atunci Menahem a bătut Tifsahul şi pe toţi ceice erau în el, cu ţinutul lui dinspre Tirţa; l -a bătut pentrucă nu-şi deschisese porţile. Şi a spintecat pîntecele tuturor femeilor însărcinate.


17. vers

În al treizeci şi nouălea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel Menahem, fiul lui Gadi. A domnit zece ani la Samaria.


18. vers

El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s`a abătut, cît a trăit, dela păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.


19. vers

Pul, împăratul Asiriei, a venit în ţară. Şi Menahem a dat lui Pul o mie de talanţi de argint, ca să -l ajute să-şi întărească domnia.


20. vers

Menahem a ridicat argintul acesta dela toţi cei cu avere din Israel, ca să -l dea împăratului Asiriei; i -a pus să dea fiecare cîte cincizeci de sicli de argint. Împăratul Asiriei s`a întors înapoi, şi nu s`a oprit atunci în ţară.


21. vers

Celelalte fapte ale lui Menahem, şi tot ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?


22. vers

Menahem a adormit cu părinţii săi. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Pecahia.


23. vers

În al cincizecilea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria, Pecahia, fiul lui Menahem. A domnit doi ani.


24. vers

El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s`a abătut dela păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.


25. vers

Pecah, fiul lui Remalia, slujbaşul lui, a uneltit împotriva lui; l -a lovit la Samaria, în palatul casei împăratului, ca şi pe Argob şi Arie; avea cu el cincizeci de oameni dintre fiii Galaadiţilor. A omorît astfel pe Pecahia, şi a domnit în locul lui.


26. vers

Celelalte fapte ale lui Pecahia, şi tot ce a făcut el, sînt scrise în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel.


27. vers

În al cincizeci şi doilea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Pecah, fiul lui Remalia. A domnit douăzeci de ani.


28. vers

El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s`a abătut dela păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.


29. vers

Pe vremea lui Pecah, împăratul lui Israel, a venit Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, şi a luat Iionul, Abel-Bet-Maaca, Ianoah, Chedeş, Haţor, Galaad şi Galileia, toată ţara lui Neftali, şi pe locuitori i -a dus în prinsoare în Asiria.


30. vers

Osea, fiul lui Ela, a făcut o uneltire împotriva lui Pecah, fiul lui Remalia, l -a lovit şi l -a omorît şi a domnit el în locul lui, în al douăzecilea an al lui Iotam, fiul lui Ozia.


31. vers

Celelalte fapte ale lui Pecah, şi tot ce a făcut el, sînt scrise în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel.


32. vers

În al doilea an al lui Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, a început să domnească Iotam, fiul lui Ozia, împăratul lui Iuda.


33. vers

Avea douăzeci şi cinci de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit şasesprezece ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Ieruşa, fata lui Ţadoc.


34. vers

El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului; a lucrat întocmai ca tatăl său Ozia.


35. vers

Numai că înălţimile nu le -a stricat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămîie pe înălţimi. Iotam a zidit poarta cea mai înaltă a Casei Domnului.


36. vers

Celelalte fapte ale lui Iotam, şi tot ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda?


37. vers

În vremea aceea, Domnul a început să trimeată împotriva lui Iuda pe Reţin, împăratul Siriei, şi pe Pecah, fiul lui Remalia.


38. vers

Iotam a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea tatălui său David. Şi, în locul lui a domnit fiul său Ahaz.

Fejezetek:


Könyvek