Apocalipsa

11. fejezet


Fejezetek:


1. vers

Apoi mi s`a dat o trestie asemenea unei prăjini, şi mi s`a zis: „Scoală-te şi măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină în el.


2. vers

Dar curtea de afară a Templului lasă -o la o parte nemăsurată; căci a fost dată Neamurilor, cari vor călca în picioare sfînta cetate patruzeci şi două de luni.


3. vers

Voi da celor doi marturi ai mei să proorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şase zeci de zile.


4. vers

Aceştia sînt cei doi măslini şi cele două sfeşnice, cari stau înaintea Domnului pămîntului.


5. vers

Dacă umblă cineva să le facă rău, le iese din gură un foc, care mistuie pe vrăjmaşii lor; şi dacă vrea cineva să le facă rău, trebuie să piară în felul acesta.


6. vers

Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele proorociei lor; şi au putere să prefacă apele în sînge, şi să lovească pămîntul cu orice fel de urgie, oridecîteori vor voi.


7. vers

Cînd îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din Adînc, va face război cu ei, îi va birui şi -i va omorî.


8. vers

Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma” şi „Egipt”, unde a fost răstignit şi Domnul lor.


9. vers

Şi oameni din orice norod, din orice seminţie, de orice limbă şi de orice neam, vor sta trei zile şi jumătate, şi vor privi trupurile lor moarte, şi nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormînt.


10. vers

Şi locuitorii de pe pămînt se vor bucura şi se vor veseli de ei; şi îşi vor trimete daruri unii altora, pentrucă aceşti doi prooroci chinuiseră pe locuitorii pămîntului.


11. vers

Dar după cele trei zile şi jumătate, duhul de viaţă dela Dumnezeu a intrat în ei, şi s`au ridicat în picioare, şi o mare frică a apucat pe ceice i-au văzut.


12. vers

Şi au auzit din cer un glas tare, care le zicea: „Suiţi-vă aici!” Şi s`au suit într`un nor spre cer; iar vrăjmaşii lor i-au văzut.


13. vers

În clipa aceea s`a făcut un mare cutremur de pămînt, şi s`a prăbuşit a zecea parte din cetate. Şapte mii de oameni au fost ucişi în cutremurul acesta de pămînt. Şi cei rămaşi, s`au îngrozit şi au dat slavă Dumnezeului cerului.


14. vers

A doua nenorocire a trecut. Iată că a treia nenorocire vine curînd.


15. vers

Îngerul, al şaptelea a sunat din trîmbiţă. Şi în cer s`au auzit glasuri puternice, cari ziceau: „Împărăţia lumii a trecut în mînile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.”


16. vers

Şi cei douăzeci şi patru de bătrîni, cari stăteau înaintea lui Dumnezeu pe scaunele lor de domnie, s`au aruncat cu feţele la pămînt, şi s`au închinat lui Dumnezeu,


17. vers

şi au zis: „Îţi mulţămim Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, care eşti şi care erai şi care vii, că ai pus mîna pe puterea Ta cea mare, şi ai început să împărăţeşti.


18. vers

Neamurile se mîniaseră, dar a venit mînia Ta; a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi prooroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pămîntul!”


19. vers

Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s`a văzut chivotul legămîntului Său, în Templul Său. Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pămînt, şi o grindină mare.

Fejezetek:


Könyvek