Ezechiel

11. fejezet


Fejezetek:


1. vers

Duhul m`a răpit, şi m`a dus la poarta de răsărit a Casei Domnului, care caută spre răsărit. Şi iată că la intrarea porţii, erau douăzeci şi cinci de oameni; şi în mijlocul lor am văzut pe Iaazania, fiul lui Azur, şi pe Pelatia, fiul lui Benaia, căpeteniile poporului.


2. vers

Şi Domnul mi -a zis: „Fiul omului, aceştia sînt oamenii cari fac planuri nelegiuite, şi dau sfaturi rele în cetatea aceasta!


3. vers

Ei zic: ,Nu este încă vremea potrivită că să zidim case! Cetatea este cazanul, şi noi sîntem carnea.`


4. vers

De aceea prooroceşte împotriva lor, prooroceşte, fiul omului!”


5. vers

Atunci Duhul Domnului a căzut peste mine, şi mi -a zis: „Spune: Aşa vorbeşte Domnul: ,Astfel vorbiţi voi, casa lui Israel! Şi ce vă vine în gînd, ştiu foarte bine!


6. vers

Aţi făcut o mulţime de omoruri în cetatea aceasta, şi aţi umplut uliţele cu cei ucişi.`


7. vers

De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Morţii voştri pe cari i-aţi întins în mijlocul cetăţii acesteia, sînt carnea, şi ea este cazanul; dar voi veţi fi scoşi afară din ea.


8. vers

Vă temeţi de sabie, dar Eu voi aduce sabie peste voi, zice Domnul, Dumnezeu.`


9. vers

,Vă voi scoate din cetatea aceasta, vă voi da în mîinile străinilor, şi voi împlini judecăţile mele împotriva voastră!


10. vers

Veţi cădea loviţi de sabie, vă voi judeca la hotarul lui Israel, şi veţi şti că Eu sînt Domnul.


11. vers

Cetatea aceasta nu va fi cazanul vostru, şi voi nu veţi fi carnea din el: ci la hotarul lui Israel vă voi judeca!


12. vers

Şi veţi şti că Eu sînt Domnul, ale cărui porunci nu le-aţi urmat, şi ale cărui legi nu le-aţi împlinit, şi aţi lucrat după obiceiurile neamurilor care vă înconjoară.”


13. vers

Pe cînd prooroceam eu, a murit Pelatia, fiul lui Benaia. Eu am căzut cu faţa la pămînt, şi am strigat cu glas tare: „Ah! Doamne Dumnezeule, vrei să nimiceşti Tu şi ce a mai rămas din Israel?”


14. vers

Şi Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:


15. vers

„Fiul omului, fraţii tăi, da, fraţii tăi, cei din robie, şi toată casa lui Israel, sînt aceia despre cari zic locuitorii Ierusalimului: ,Ei sînt departe de Domnul, ţara ne -a fost dată nouă în stăpînire!…`


16. vers

De aceea spune despre ei: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Dacă -i ţin depărtaţi printre neamuri, dacă i-am risipit în felurite ţări, totuş le-am fost un Templu pentru cîtăva vreme, în ţara în care au venit.`


17. vers

De aceea să le spui: ,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,Vă voi strînge din mijlocul popoarelor, vă voi aduna iarăş din ţările în cari sînteţi risipiţi, şi vă voi da ţara lui Israel.


18. vers

Şi cînd vor veni în ea, vor scoate de acolo toţi idolii şi toate urîciunile.


19. vers

Le voi da o altă inimă, şi voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră, şi le voi da o inimă de carne,


20. vers

ca să urmeze poruncile Mele, să păzească şi să împlinească legile Mele; şi ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor.


21. vers

Dar acelora a căror inimă simte plăcere faţă de idolii şi urîciunile lor, le voi întoarce faptele asupra capului lor, zice Domnul Dumnezeu.”`


22. vers

După aceea, heruvimii şi-au întins aripile, însoţiţi de roţi, şi slava Dumnezeului lui Israel era sus deasupra lor.


23. vers

Slava Domnului s`a înălţat din mijlocul cetăţii, şi s`a aşezat pe muntele de la răsăritul cetăţii.


24. vers

Pe mine însă m`a răpit Duhul şi m`a dus iarăş, în vedenie, prin Duhul lui Dumnezeu, în Haldea, la prinşii de război. Şi astfel vedenia, pe care o avusesem, a pierit de la mine.


25. vers

Apoi am spus prinşilor de război toate lucrurile, pe cari mi le descoperise Domnul. Robia lui Zedechia şi risipirea poporului.

Fejezetek:


Könyvek