Ezechiel

16. fejezet


Fejezetek:


1. vers

Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:


2. vers

„Fiul omului, arată Ierusalimului urîciunile lui!


3. vers

Şi spune -i: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, către cetatea Ierusalimului: „Prin obîrşia şi naşterea ta eşti din ţara Cananiţilor; tatăl tău era Amorit, şi mama ta Hetită.


4. vers

La naştere, în ziua cînd te-ai născut, buricul nu ţi s`a tăiat, n`ai fost scăldată în apă, ca să fii curăţită, nici n`ai fost frecată cu sare, şi nici n`ai fost înfăşată în scutece.


5. vers

Ochiul nimănui nu s`a îndurat de tine, ca să-ţi facă măcar unul din aceste lucruri, din milă pentru tine; ci ai fost aruncată pe cîmp, aşa de scîrbă le era de tine, în ziua naşterii tale.


6. vers

Atunci Eu am trecut pe lîngă tine, te-am văzut tăvălită în sîngele tău, şi am zis: „Trăieşte chiar şi în sîngele tău!” Da, ţi-am zis: „Trăieşte chiar şi în sîngele tău!”


7. vers

Te-am înmulţit cu zecile de mii „ca iarba de pe cîmp. Şi ai crescut, te-ai făcut mare, ai ajuns de o frumuseţă desăvîrşită; ţi s`au rotunjit ţîţele, ţi -a crescut părul. Dar erai tot goală, goală de tot.


8. vers

Cînd am trecut Eu pe lîngă tine, M`am uitat la tine, şi iată că îţi venise vremea, vremea dragostelor. Atunci am întins peste tine poala hainei Mele, ţi-am acoprit goliciunea, ţi-am jurat credinţă, am făcut legămînt cu tine, zice Domnul Dumnezeu, şi ai fost a Mea!


9. vers

Te-am scăldat în apă, te-am spălat de sîngele de pe tine, şi te-am uns cu untdelemn.


10. vers

Ţi-am dat haine cusute cu fir, şi o încălţăminte de piele de viţel de mare, te-am încins cu in supţire, şi te-am îmbrăcat în mătasă.


11. vers

Te-am împodobit cu scule scumpe, ţi-am pus brăţări la mînă, şi o salbă la gît;


12. vers

ţi-am pus o verigă în nas, cercei în urechi, şi o cunună minunată pe cap.


13. vers

Astfel, ai fost împodobită cu aur şi cu argint, şi ai fost îmbrăcată cu in supţire, cu mătasă şi cusături cu fir. Ai mîncat floarea făinei, miere şi untdelemn. Erai de o frumuseţă desăvîrşită, ba ajunsesei chiar împărăteasă.


14. vers

Ţi s`a dus vestea printre neamuri, pentru frumuseţa ta; căci era desăvîrşită de tot, datorită strălucirii cu care te împodobisem, zice Domnul, Dumnezeu.”


15. vers

„Dar te-ai încrezut în frumuseţa ta, şi ai curvit, la adăpostul numelui tău celui mare; ţi-ai revărsat curviile înaintea tuturor trecătorilor, şi te-ai dat lor.


16. vers

Ai luat şi din hainele tale, ţi-ai făcut înălţimi pe cari le-ai împodobit cu toate colorile, şi ai curvit pe ele: aşa cum nu s`a întîmplat şi nici nu se va mai întîmpla vreodată.


17. vers

Ţi-ai luat pînă şi minunatele tale podoabe de aur şi de argint, pe cari ţi le dădusem, şi ţi-ai făcut nişte chipuri de bărbaţi, cu cari ai curvit.


18. vers

Ţi-ai luat şi hainele cusute la gherghef, le-ai îmbrăcat cu ele şi ai adus acestor chipuri untdelemnul Meu şi tămîia Mea.


19. vers

Pînea pe care ţi -o dădusem, floarea făinii, untdelemnul şi mierea, cu care te hrăneam, le-ai adus înaintea lor, ca nişte tămîie cu un miros plăcut. Iată ce s`a întîmplat, zice Domnul Dumnezeu!”


20. vers

„Apoi ţi-ai luat fiii şi fiicele, pe cari Mi -i născusei, şi i-ai jertfit lor, ca să le slujească de mîncare. Nu erau oare de ajuns curviile tale,


21. vers

de Mi-ai mai junghiat fiii, şi i-ai dat, trecîndu -i prin foc în cinstea lor?


22. vers

Şi în mijlocul tuturor urîciunilor şi curviilor tale, nu ţi-ai adus aminte de vremea tinereţei tale, cînd erai goală, goală de tot, şi te zbăteai în sîngele tău!


23. vers

După toate aceste răutăţi ale tale, -(vai, vai de tine! zice Domnul Dumnezeu), -


24. vers

ţi-ai zidit case de curvie, ţi-ai făcut înălţimi în toate pieţele.


25. vers

La toate colţurile uliţelor ţi-ai făcut înălţimi, ţi-ai necinstit frumuseţea, ţi-ai desfăcut picioarele înaintea tuturor trecătorilor, ai făcut tot mai multe curvii.


26. vers

Ai curvit cu Egiptenii, vecinii tăi, cu trupul plin de vlagă, şi ţi-ai înmulţit curviile, ca să Mă mînii.


27. vers

Dar iată că Mi-am întins mîna împotriva ta, am micşorat partea de întreţinere pe care ţi -o rînduisem, te-am lăsat în voia vrăjmaşelor tale, fiicele Filistenilor, cari au roşit de purtarea ta nelegiuită.


28. vers

Apoi ai curvit cu Asirienii, pentrucă erai fără saţ; ai curvit cu ei, şi tot nu te-ai săturat.


29. vers

Ţi-ai înmulţit curviile cu ţara Canaanului şi pînă în Haldea, dar nici acolo nu te-ai săturat.


30. vers

Ce slăbiciune de inimă ai avut, zice Domnul, Dumnezeu, de ai făcut toate aceste lucruri, cari sînt fapta unei ibovnice dedate la curvie,


31. vers

zidindu-ţi case de curvie la toate colţurile uliţelor, şi făcîndu-ţi înălţimi în toate pieţele; n`ai fost nici măcar ca o curvă care-şi cere plata.


32. vers

Ai fost femeia prea curvă, care primeşte pe străini în locul bărbatului ei!


33. vers

Tuturor curvelor li se plăteşte o plată; dar tu ai dat daruri tuturor ibovnicilor tăi, i-ai cîştigat prin daruri, ca să -i tragi la tine din toate părţile şi să curveşti cu ei.


34. vers

Ai fost cu totul altfel decît celelalte curve, întrucît nimeni nu umbla după tine, ci tu plăteai celor ce veneau la tine, în loc ca tu să fii plătită de ei. De aceea ai fost cu totul altfel decît altele.”


35. vers

„De aceea, ascultă, curvo, Cuvîntul Domnului!


36. vers

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentrucă ţi-ai risipit banii în felul acesta, şi ţi-ai descoperit goliciunea în curviile tale cu ibovnicii tăi şi cu toţi idolii tăi urîcioşi, şi din pricina sîngelui copiilor tăi, pe cari li i-ai dat,


37. vers

de aceea, iată, voi strînge pe toţi ibovnicii cu cari te desmierdai, pe toţi aceia pe cari i-ai iubit şi pe toţi aceia pe cari i-ai urît, da, îi voi strînge împotriva ta din toate părţile, îţi voi desveli goliciunea înaintea lor, şi îţi vor vedea toată goliciunea.


38. vers

Te voi judeca aşa cum se judecă femeile prea curve şi ucigătoare de copii, şi voi face din tine o jertfă sîngeroasă a urgiei şi geloziei.


39. vers

Te voi da în mînile lor; îţi vor surpa casele de curvie, şi îţi vor nimici înălţimile; te vor desbrăca de hainele tale, îţi vor lua toată podoaba de pietre scumpe, şi te vor lăsa goală, goală de tot.


40. vers

Vor aduce gloata împotriva ta, te vor ucide cu pietre şi te vor străpunge cu lovituri de sabie.


41. vers

Îţi vor arde casele cu foc, şi se vor răzbuna pe tine, înaintea unei mulţimi de femei. Voi face să înceteze astfel curvia ta, şi nu vei mai da plată de curvă.


42. vers

Îmi voi potoli mînia împotriva ta, şi nu voi mai fi gelos pe tine; Mă voi linişti, nu voi mai fi supărat.


43. vers

Pentru că nu ţi-ai adus aminte de vremea tinereţei tale, ci M`ai aţîţat prin toate aceste lucruri, iată, voi face ca purtarea ta să cadă asupra capului tău, zice Domnul, Dumnezeu, ca să nu mai săvîrşeşti alte nelegiuiri cu toate urîciunile tale!”


44. vers

„Iată că toţi cei ce spun zicători, vor spune despre tine zicătoarea aceasta: ,Cum este mama aşa şi fata!`


45. vers

Tu eşti fata mamei tale, care s`a desgustat de bărbatul şi copiii ei. Tu eşti sora surorilor tale, cari s`au desgustat de bărbaţii şi copiii lor. Mama voastră era o Hetită şi tatăl vostru un Amorit.


46. vers

Sora ta cea mai mare, care locuieşte la miază-noapte de tine, este Samaria, ea şi fiicele ei; şi sora ta cea mai mică este Sodoma şi fiicele ei, şi locuieşte la miază-zi de tine.


47. vers

Tu nu numai că ai umblat pe căile lor, şi ai săvîrşit aceleaşi urîciuni, ci, ca şi cum atît ar fi fost prea puţin, ai fost mai stricată decît ele în toate purtările tale.


48. vers

Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu că sora ta Sodoma, şi fiicele ei n`au făcut ce aţi făcut voi, tu şi fiicele tale.


49. vers

Iată care a fost nelegiuirea sorei tale Sodoma: era îngîmfată, trăia în belşug şi într`o linişte nepăsătoare, ea şi fiicele ei, şi nu sprijinea mîna celui nenorocit şi celui lipsit.


50. vers

Ele s`au semeţit, şi au făcut urîciuni blestemate înaintea Mea; de aceea le-am şi nimicit, cînd am văzut lucrul acesta.


51. vers

Samaria n`a făcut nici jumătate din păcatele tale; urîciunile tale au fost mai multe decît ale ei, aşa că ai uşurat vina surorilor tale prin toate urîciunile pe cari le-ai făcut acum.


52. vers

Tu, care uşurai vina surorilor tale, prin purtrea ta, sufere acum urmările răutăţii tale; prin păcatele tale, prin cari te-ai făcut mai urîcioasă decît ele, acum le faci mai uşoară vina decît a ta; deaceea acopere-te de ruşine, şi poartă-ţi ocara, fiindcă ai uşurat vina surorilor tale!


53. vers

Voi aduce înapoi pe prinşii lor de război, pe prinşii de război ai Sodomei şi ai fiicelor ei, pe prinşii de război ai Samariei şi ai fiicelor ei, şi pe prinşii tăi de război în mijlocul lor,


54. vers

ca să-ţi suferi ocara, şi să roşeşti pentru tot ce ai făcut, slujindu-le ca o pricină de mîngîiere.


55. vers

Astfel, surorile tale: Sodoma şi fiicele ei, se vor întoarce iarăş la starea lor de mai înainte, şi Samaria şi fiicele ei se vor întoarce iarăş la starea lor de mai înainte, şi tu şi fiicele tale vă veţi întoarce iarăş la starea voastră de mai înainte.


56. vers

Nu vorbeai deloc despre sora ta Sodoma, în vremea mîndriei tale,


57. vers

mai înainte de vădirea răutăţii tale, cînd ai primit batjocurile fiicelor Siriei, ale tuturor vecinilor tăi, şi ale fiicelor Filistenilor, cari te dispreţuiesc de jur împrejur!


58. vers

Trebuie să-ţi porţi, în adevăr, nelegiuirile şi urîciunile, zice Domnul.”


59. vers

Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Îţi voi face întocamai cum ai făcut şi tu, care au nesocotit jurămîntul, rupînd legămîntul!


60. vers

Dar Îmi voi aduce aminte de legămîntul Meu făcut cu tine în vremea tinereţii tale, şi voi face cu tine un legămînt vecinic.


61. vers

Atunci îţi vei aduce aminte de purtarea ta, te vei ruşina, cînd vei primi la tine pe surorile tale, mai mari şi mai mici, pe cari ţi le voi dat ca fiice, dar nu pe temeiul legămîntului făcut cu tine.


62. vers

Voi face legămîntul Meu cu tine, şi vei şti că Eu sînt Domnul,


63. vers

ca să-ţi aduci aminte de trecut şi să roşeşti, şi să nu mai deschizi gura de ruşine, cînd îţi voi ierta tot ce ai făcut, zice Domnul Dumnezeu.”

Fejezetek:


Könyvek