Geneza

45. fejezet


Fejezetek:


1. vers

Iosif nu s`a mai putut stăpîni înaintea tuturor celor ce -l înconjurau. Şi a strigat: „Scoateţi afară pe toată lumea.” Şi n`a mai rămas nimeni cu Iosif, cînd s`a făcut cunoscut fraţilor săi.


2. vers

A izbucnit într`un plîns aşa de tare că l-au auzit Egiptenii şi casa lui Faraon.


3. vers

Iosif a zis fraţilor săi: „Eu sînt Iosif! Mai trăieşte tatăl meu?” Dar fraţii lui nu i-au putut răspunde, aşa de încremeniţi rămăseseră înaintea lui.


4. vers

Iosif a zis fraţilor săi: „Apropiaţi-vă de mine.” Şi ei s`au apropiat. El a zis: „Eu sînt fratele vostru Iosif, pe care l-aţi vîndut ca să fie dus în Egipt.


5. vers

Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mîhniţi că m`aţi vîndut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m`a trimes Dumnezeu înaintea voastră.


6. vers

Iată sînt doi ani decînd bîntuie foametea în ţară; şi încă cinci ani, nu va fi nici arătură, nici seceriş.


7. vers

Dumnezeu m`a trimes înaintea voastră ca să vă rămînă sămînţa vie în ţară, şi ca să vă păstreze viaţa printr`o mare izbăvire.


8. vers

Aşa că nu voi m`aţi trimes aici, ci Dumnezeu; El m`a făcut ca un tată al lui Faraon, stăpîn peste toată casa lui, şi cîrmuitorul întregei ţări a Egiptului.


9. vers

Grăbiţi-vă de vă suiţi la tatăl meu, şi spuneţi -i: „Aşa a vorbit fiul tău Iosif: ,Dumnezeu m`a pus domn peste tot Egiptul; pogoară-te la mine şi nu zăbovi!


10. vers

Vei locui în ţinutul Gosen, şi vei fi lîngă mine, tu, fiii tăi, şi fiii fiilor tăi, oile tale şi boii tăi, şi tot ce este al tău.


11. vers

Acolo te voi hrăni, căci vor mai fi încă cinci ani de foamete; şi astfel nu vei pieri, tu, casa ta, şi tot ce este al tău.


12. vers

Voi vedeţi cu ochii voştri, şi fratele meu Beniamin vede cu ochii lui că eu însumi vă vorbesc.


13. vers

Istorisiţi tatălui meu toată slava pe care o am în Egipt, şi tot ce aţi văzut; şi aduceţi aici cît mai curînd pe tatăl meu.”


14. vers

El s`a aruncat pe gîtul fratelui său Beniamin, şi a plîns; şi Beniamin a plîns şi el pe gîtul lui.


15. vers

A îmbrăţişat de asemenea pe toţi fraţii lui, plîngînd. După aceea, fraţii lui au stat de vorbă cu el.


16. vers

S`a răspîndit vestea în casa lui Faraon că au venit fraţii lui Iosif; lucrul acesta a plăcut lui Faraon şi slujitorilor lui.


17. vers

Faraon a zis lui Iosif: „Spune fraţilor tăi: ,Iată ce să faceţi: ,Încărcaţi-vă dobitoacele, şi plecaţi în ţara Canaanului;


18. vers

luaţi pe tatăl vostru şi familiile voastre, şi veniţi la mine. Eu vă voi da ce este mai bun în ţara Egiptului, şi veţi mînca grăsimea ţării.


19. vers

Ai poruncă să le spui: „Aşa să faceţi! Luaţi-vă din ţara Egiptului cară pentru pruncii voştri şi pentru nevestele voastre; aduceţi pe tatăl vostru, şi veniţi.


20. vers

Să nu vă pară rău de ceeace veţi lăsa; căci tot ce este mai bun în ţara Egiptului va fi pentru voi.”


21. vers

Fiii lui Israel au făcut aşa. Iosif le -a dat cară, după porunca lui Faraon; le -a dat şi merinde pentru drum.


22. vers

Le -a dat la toţi haine de schimb, iar lui Beniamin i -a dat trei sute de sicli de argint şi cinci haine de schimb.


23. vers

Tatălui său i -a trimes zece măgari încărcaţi cu ce era mai bun în Egipt, şi zece măgăriţe încărcate cu grîu, pîne şi merinde, pentru ca să aibă pe drum.


24. vers

Apoi a dat drumul fraţilor săi, cari au plecat; şi le -a zis: „Să nu vă certaţi pe drum.”


25. vers

Ei au ieşit din Egipt, şi au ajuns în ţara Canaanului, la tatăl lor Iacov.


26. vers

Şi i-au spus: „Iosif tot mai trăieşte, şi chiar el cîrmuieşte toată ţara Egiptului.” Dar inima lui Iacov a rămas rece, pentrucă nu -i credea.


27. vers

Cînd i-au istorisit însă tot ce le spusese Iosif, şi a văzut carele pe cari le trimesese Iosif ca să -l ducă, duhul tatălui lor, Iacov, s`a înviorat.


28. vers

Şi Israel a zis: „Destul! Fiul meu Iosif tot mai trăieşte! Vreau să mă duc să -l văd înainte de moarte.”

Fejezetek:


Könyvek