Numeri

14. fejezet


Fejezetek:


1. vers

Toată adunarea a ridicat glasul şi a început să ţipe. Şi poporul a plîns în noaptea aceea.


2. vers

Toţi copiii lui Israel au cîrtit împotriva lui Moise şi Aaron, şi toată adunarea le -a zis: „De ce n`om fi murit noi în ţara Egiptului, sau de ce n`om fi murit în pustia aceasta?


3. vers

Pentruce ne duce Domnul în ţara aceasta, în care vom cădea ucişi de sabie, iar nevestele noastre şi copilaşii noştri vor fi de jaf? Nu este oare mai bine să ne întoarcem în Egipt?”


4. vers

Şi au zis unul altuia: „Să ne alegem o căpetenie, şi să ne întoarcem în Egipt.”


5. vers

Moise şi Aaron au căzut cu faţa la pămînt, în faţa întregei adunări a copiilor lui Israel care era strînsă la o laltă.


6. vers

Şi, dintre cei ce iscodiseră ţara, Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, şi-au rupt hainele,


7. vers

şi au vorbit astfel întregei adunări a copiilor lui Israel: „Ţara pe care am străbătut -o noi ca s`o iscodim, este o ţară foarte bună, minunată.


8. vers

Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în ţara aceasta, şi ne -o va da: este o ţară în care curge lapte şi miere.


9. vers

Numai, nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului, şi nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci îi vom mînca. Ei nu mai au niciun sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!”


10. vers

Toată adunarea vorbea să -i ucidă cu pietre, cînd slava Domnului s`a arătat peste cortul întîlnirii, înaintea tuturor copiilor lui Israel.


11. vers

Şi Domnul a zis lui Moise: „Pînă cînd Mă va nesocoti poporul acesta? Pînă cînd nu va crede el în Mine, cu toate minunile pe cari le fac în mijlocul lui?


12. vers

De aceea, îl voi lovi cu ciumă, şi -l voi nimici, dar pe tine te voi face un neam mai mare şi mai puternic decît el.”


13. vers

Moise a zis Domnului: „Egiptenii vor auzi lucrul acesta, ei, din mijlocul cărora ai scos pe poporul acesta prin puterea Ta.


14. vers

Şi vor spune locuitorilor ţării aceleia. Ei ştiau că Tu, Domnul, eşti în mijlocul poporului acestuia; că Te arătai în chip văzut, Tu, Domnul; că norul Tău stă peste el; că Tu mergi înaintea lui ziua într`un stîlp de nor, şi noaptea într`un stîlp de foc.


15. vers

Dacă omori pe poporul acesta ca pe un singur om, neamurile, cari au auzit vorbindu-se de Tine, vor zice:


16. vers

,Domnul n`avea putere să ducă pe poporul acesta în ţara pe care jurase că i -o va da: de aceea l -a omorît în pustie!`


17. vers

Acum, să se arate puterea Domnului în mărimea ei, cum ai spus cînd ai zis:


18. vers

,Domnul este încet la mînie şi bogat în bunătate, iartă fărădelegea şi răsvrătirea; dar nu ţine pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii pînă la al treilea şi la al patrulea neam.


19. vers

Iartă dar fărădelegea poporului acestuia, după mărimea îndurării Tale, cum ai iertat poporului acestuia din Egipt pînă aici.”


20. vers

Şi Domnul a spus: „Iert cum ai cerut.


21. vers

Dar cît este de adevărat că Eu sînt viu şi că slava Domnului va umplea tot pămîntul,


22. vers

atît este de adevărat că toţi ceice au văzut cu ochii lor slava Mea, şi minunile pe cari le-am făcut în Egipt şi în pustie, şi totuş M`au ispitit de zece ori acum, şi n`au ascultat glasul Meu,


23. vers

toţi aceia nu vor vedea ţara pe care am jurat părinţilor lor că le -o voi da, şi anume, toţi cei ce M`au nesocotit, n`o vor vedea.


24. vers

Iar pentrucă robul Meu Caleb a fost însufleţit de un alt duh, şi a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în ţara în care s`a dus, şi urmaşii lui o vor stăpîni.


25. vers

Amaleciţii şi Canaaniţii locuiesc valea aceasta: deci mîne, întoarceţi-vă, şi plecaţi în pustie, pe calea care duce spre Marea Roşie.”


26. vers

Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, şi a zis:


27. vers

„Pînă cînd voi lăsa această rea adunare să cîrtească împotriva Mea? Am auzit cîrtirile copiilor lui Israel, cari cîrteau împotriva Mea.


28. vers

Spune-le: ,Pe viaţa Mea!` zice Domnul, ,că vă voi face întocmai cum aţi vorbit în auzul urechilor Mele.


29. vers

Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. Voi toţi, a căror numărătoare s`a făcut, numărîndu-vă dela vîrsta de douăzeci de ani în sus, şi cari aţi cîrtit împotriva Mea,


30. vers

nu veţi intra în ţara pe care jurasem că vă voi da -o s`o locuiţi, afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun.


31. vers

Pe copilaşii voştri însă, despre cari aţi zis că vor fi de jaf, îi voi face să intre în ea, ca să cunoască ţara pe care aţi nesocotit -o voi.


32. vers

Iar cît despre voi, trupurile voastre moarte vor cădea în pustie.


33. vers

Şi copiii voştri vor rătăci patruzeci de ani în pustie, şi vor ispăşi astfel păcatele voastre, pînă ce toate trupurile voastre moarte vor cădea în pustie.


34. vers

După cum în patruzeci de zile aţi iscodit ţara, tot aşa, patruzeci de ani veţi purta pedeapsa fărădelegilor voastre; adică un an de fiecare zi: şi veţi şti atunci ce înseamnă să-Mi trag Eu mîna de la voi.


35. vers

Eu, Domnul, am vorbit! În adevăr, aşa voi face acestei rele adunări, care s`a unit împotriva Mea; vor fi nimiciţi în pustia aceasta şi în ea vor muri.”


36. vers

Bărbaţii pe cari îi trimesese Moise să iscodească ţara, şi cari, la întoarcerea lor, făcuseră ca toată adunarea să cîrtească împotriva lui, înegrind ţara;


37. vers

oamenii aceştia, cari înegriseră ţara, au murit acolo înaintea Domnului, loviţi de o moarte năpraznică.


38. vers

Numai Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, au rămas cu viaţă dintre oamenii aceia cari se duseseră să iscodească ţara.


39. vers

Moise a spus aceste lucruri tuturor copiilor lui Israel; şi poporul a fost într`o mare jale.


40. vers

S`au sculat dis de dimineaţă a doua zi, şi s`au suit pe vîrful muntelui, zicînd: „Iată-ne! sîntem gata să ne suim în locul de care a vorbit Domnul, căci am păcătuit.”


41. vers

Moise a zis: „Pentruce călcaţi porunca Domnului? Nu veţi izbuti.


42. vers

Nu vă suiţi, căci Domnul nu este în mijlocul vostru! Nu căutaţi să fiţi bătuţi de vrăjmaşii voştri.


43. vers

Căci Amaleciţii şi Cananiţii sînt înaintea voastră, şi veţi cădea ucişi de sabie; odată ce v`aţi abătut de la Domnul, Domnul nu va fi cu voi.”


44. vers

Ei s`au îndărătnicit şi s`au suit pe vîrful muntelui; dar chivotul legămîntului şi Moise n`au ieşit din mijlocul taberii.


45. vers

Atunci s`au pogorît Amaleciţii şi Cananiţii, cari locuiau pe muntele acela, i-au bătut, şi i-au tăiat în bucăţi pînă la Horma.

Fejezetek:


Könyvek