Proverbe

5. fejezet


Fejezetek:


1. vers

Fiule, ia aminte la înţelepciunea mea, şi pleacă urechea la învăţătura mea,


2. vers

ca să fii cu chibzuinţă, şi buzele tale să aibă cunoştinţă.


3. vers

Căci buzele femeii străine strecoară miere, şi cerul gurii ei este mai lunecos decît untdelemnul;


4. vers

dar la urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri.


5. vers

Picioarele ei pogoară la moarte, paşii ei dau în locuinţa morţilor.


6. vers

Aşa că ea nu poate găsi calea vieţii, rătăceşte în căile ei, şi nu ştie unde merge.


7. vers

Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă, şi nu vă abateţi dela cuvintele gurii mele:


8. vers

depărtează-te de drumul care duce la ea, şi nu te apropia de uşa casei ei,


9. vers

ca nu cumva să-ţi dai altora vlaga ta, şi unui om fără milă anii tăi;


10. vers

ca nu cumva nişte străini să se sature de averea ta, şi tu să te trudeşti pentru casa altuia;


11. vers

ca nu cumva să gemi, la urmă, cînd carnea şi trupul ţi se vor istovi,


12. vers

şi să zici: „Cum am putut eu să urăsc certarea, şi cum a dispreţuit inima mea mustrarea?


13. vers

Cum am putut să n`ascult glasul învăţătorilor mei, şi să nu iau aminte la ceice mă învăţau?


14. vers

Cît pe ce să mă nenorocesc de tot în mijlocul poporului şi adunării!”


15. vers

Bea apă din fîntîna ta, şi din izvoarele puţului tău.


16. vers

Ce, vrei să ţi se verse izvoarele afară? Şi să-ţi curgă rîurile pe pieţele de obşte?


17. vers

Lasă-le să fie numai pentru tine, şi nu pentru străinii de lîngă tine.


18. vers

Izvorul tău să fie binecuvîntat, şi bucură-te de nevasta tinereţii tale.


19. vers

Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei!


20. vers

Şi pentruce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină, şi ai îmbrăţişa sînul unei necunoscute?


21. vers

Căci căile omului sînt lămurite înaintea ochilor Domnului, şi El vede toate cărările lui.


22. vers

Cel rău este prins în înseşi nelegiuirile lui, şi este apucat de legăturile păcatului lui.


23. vers

El va muri din lipsă de înfrînare, se va poticni din prea multa lui nebunie.

Fejezetek:


Könyvek