Evanghelia după Marcu

2. fejezet


Fejezetek:


Isus vindecă un om paralizat


1. vers

Peste câteva zile, Isus S-a întors în Capernaum. Vestea că era acasă s-a răspândit.


2. vers

Oamenii s-au strâns în număr atât de mare încât nu mai era loc nici afară. Pe când Isus îi învăța,


3. vers

câțiva oameni au venit la El cu un om paralizat. Patru dintre ei îl transportau.


4. vers

Pentru că, din cauza mulțimii, nu puteau să ajungă cu el la Isus, ei au făcut o gaură în acoperișul casei și de acolo l-au coborât cu targă cu tot.


5. vers

Când a văzut Isus credința lor, i-a spus celui paralizat: „Fiule, păcatele îți sunt iertate!“


6. vers

Câțiva dintre învățătorii Legii erau acolo. Ei au văzut ce făcuse Isus și și-au spus:


7. vers

„De ce spune omul acesta așa ceva? El spune lucruri care sunt o insultă la adresa lui Dumnezeu. Cine poate ierta păcatele, în afară de Dumnezeu?“


8. vers

Isus a știut imediat, în duhul Său, ce gândesc ei și le-a spus: „De ce gândiți astfel?


9. vers

Ce este mai ușor: să zic acestui om paralizat: «Păcatele îți sunt iertate!» sau să-i spun: «Ridică-te! Ia-ți targa și mergi!»?


10. vers

Dar Eu vă voi dovedi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păca- tele.“ Așa că Isus i-a spus celui paralizat:


11. vers

„Îți spun, ridică-te! Ia-ți targa și du-te acasă!“


12. vers

Omul paralizat s-a ridicat. Și-a luat targa și a ieșit, în timp ce toți ceilalți se uitau la el uimiți. Ei Îl lăudau pe Dumnezeu și ziceau: „Nu am mai văzut niciodată așa ceva!“


Levi (Matei) Îl urmează pe Isus


13. vers

Isus S-a dus din nou pe malul mării, mulțimea a venit la El, iar El i-a învățat.


14. vers

Pe când mergea Isus de-a lungul țărmului, l-a văzut pe Levi, fiul lui Alfeu, stând la vamă, unde lucra și i-a spus: „Urmează-Mă!“ Levi s-a sculat și L-a urmat pe Isus.


15. vers

Mai târziu, Isus S-a dus la casa lui Levi unde a mâncat cu ucenicii Săi. La masă, împreună cu ei, mai erau vameși și păcătoși. Mulți dintre ei Îl urmaseră pe Isus.


16. vers

Când învățătorii Legii care erau farisei au văzut că Isus mânca împreună cu păcătoșii și cu vameșii, i-au întrebat pe ucenicii Săi: „De ce mănâncă Isus cu vameșii și cu păcătoșii?“


17. vers

Isus a auzit și le-a spus: „Cei bolnavi au nevoie de doctor, nu cei sănătoși! Eu nu am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși.“


Isus nu este la fel ca alți conducători religioși


18. vers

Ucenicii lui Ioan Botezătorul și fariseii posteau. Niște oameni au venit la Isus și L-au întrebat: „De ce ucenicii lui Ioan și ai fariseilor postesc, iar ai Tăi nu?“


19. vers

Isus le-a răspuns: „Pot oare nuntașii să postească atunci când mirele este cu ei? Cât timp mirele este cu ei, nu pot posti.


20. vers

Dar vor veni zilele în care mirele va fi luat de la ei. Atunci vor posti.


21. vers

Nimeni nu coase la o haină veche un petic din material nou. Dacă ar face cineva așa, atunci peticul ar destrăma haina veche, iar ruptura ar fi mai mare.


22. vers

Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi. Pentru că vinul ar sparge burdufurile și atunci și vinul, și burdufurile s-ar strica. Vinul nou se pune în burdufuri noi.“


Fariseii Îl critică pe Isus


23. vers

Într-o zi de sabat, Isus trecea prin lanurile de grâu. Pe când mergeau prin lan, ucenicii Lui au început să smulgă spice.


24. vers

Fariseii au văzut lucrul acesta și L-au întrebat pe Isus: „De ce fac ucenicii Tăi ceva ce nu este permis de Lege în ziua de sabat?“


25. vers

Isus le-a răspuns: „Nu ați citit niciodată ce au făcut David și oamenii lui când li s-a făcut foame și nu aveau ce să mănânce?


26. vers

N-ați citit cum a intrat el în Casa lui Dumnezeu, în timpul marelui preot Abiatar, cum a mâncat pâinea care Îi era oferită lui Dumnezeu și cum le-a dat pâine și celor care erau cu el? Ceea ce a făcut el nu era permis de Legea lui Moise decât preoților.“


27. vers

Isus le-a mai spus: „Sabatul a fost făcut pentru om, și nu omul pentru sabat.


28. vers

Așa că Fiul omului este Domn chiar și al sabatului.“

Fejezetek:


Könyvek