Evanghelia după Matei

24. fejezet


Fejezetek:


Distrugerea viitoare a Templului


1. vers

Isus tocmai părăsise Templul şi mergea pe drum, când ucenicii au venit să-I arate clădirile Templului.


2. vers

El le-a zis: „Vedeţi toate acestea? Vă spun adevărul: nu va rămâne piatră peste piatră şi totul va fi distrus.“


3. vers

Pe când Isus stătea pe Muntele Măslinilor, ucenicii au venit singuri la El şi I-au spus: „Spune-ne: când se vor întâmpla acestea? Care va fi semnul revenirii Tale şi al sfârşitului lumii?“


4. vers

Isus le-a spus: „Aveţi grijă să nu vă înşele nimeni.


5. vers

Căci mulţi vor veni în Numele Meu şi vor spune: «Eu sunt Cristosul!», înşelându-i pe mulţi.


6. vers

Veţi auzi despre războaie şi relatări despre războaie. Dar să nu vă neliniştiţi. Astfel de lucruri trebuie să se întâmple, însă sfârşitul încă nu va veni.


7. vers

Un popor se va ridica împotriva altui popor şi o împărăţie se va ridica împotriva altei împărăţii. Peste tot va fi foamete şi vor fi cutremure.


8. vers

Acestea sunt doar începutul, aşa cum sunt primele dureri ale naşterii.


9. vers

Vă vor da să fiţi pedepsiţi şi ucişi. Veţi fi urâţi de toate naţiunile pentru că sunteţi ucenicii Mei.


10. vers

Atunci mulţi vor renunţa la credinţă. Se vor da unul pe altul pe mâna autorităţilor şi se vor urî.


11. vers

Vor fi mulţi profeţi falşi care se vor ridica şi-i vor înşela pe mulţi.


12. vers

Pentru că nelegiuirea oamenilor va creşte, dragostea multor credincioşi se va răci.


13. vers

Însă cel ce va răbda până la sfârşit va fi mântuit.


14. vers

Iar Vestea Bună a Împărăţiei va fi proclamată în întreaga lume, drept mărturie pentru toate naţiunile. Apoi va veni sfârşitul.


15. vers

Veţi vedea «lucrul dezgustător care aduce distrugere», despre care a vorbit profetul Daniel, «aşezat în Locul Sfânt» (cine citeşte să-nţeleagă!).


16. vers

Cei ce vor fi în Iudeea să fugă în munţi.


17. vers

Cel ce este pe acoperiş să nu coboare pentru a-şi lua lucrurile din casă.


18. vers

Şi nici cel de pe câmp să nu se întoarcă acasă ca să-şi ia haina.


19. vers

Vai de femeile însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea!


20. vers

Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna şi nici într-o zi de sabat.


21. vers

Căci atunci va fi un mare necaz, aşa cum nu a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nu va mai fi altul la fel.


22. vers

Numai că, Dumnezeu a hotărât ca acele zile să fie scurtate, pentru că altfel nimeni nu ar supravieţui. Însă datorită celor aleşi, El va scurta acele zile.


23. vers

Dacă atunci vă va spune cineva: «Iată-l pe Cristos!», sau «Iată-L aici!», să nu-l credeţi.


24. vers

Pentru că se vor ridica cristoşi şi profeţi falşi, care vor face semne mari şi minuni, încercând să-i înşele, dacă s-ar putea, chiar şi pe cei aleşi.


25. vers

Iată, v-am prevenit!


26. vers

Aşa că, dacă ei vă spun: «Iată, Mesia este în pustie!», să nu vă duceţi acolo. Iar dacă vă zic: «Iată, este într-o cameră!», să nu-i credeţi.


27. vers

Căci venirea Fiului omului va fi ca fulgerul care vine de la răsărit şi luminează cerul până la apus.


28. vers

Oriunde este un cadavru, acolo se vor aduna şi vulturii.


29. vers

Îndată după acele zile de necaz, se vor întâmpla următoarele lucruri:

«soarele se va întuneca,
    luna nu va mai lumina,
stelele vor cădea din cer,
    iar corpurile cereşti vor fi clătinate.»


30. vers

Atunci, semnul ⸤venirii⸥ Fiului omului va apărea pe cer. Toate popoarele pământului vor jeli şi-L vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi mare glorie.


31. vers

El Îşi va trimite îngerii care, cu sunetul puternic al unei trâmbiţe, îi vor aduna de peste tot pe cei aleşi, de la un capăt la altul al cerului.


32. vers

Învăţaţi de la smochin pilda sa. Imediat după ce i se frăgezesc ramurile şi-i dau frunzele ştiţi că se apropie vara.


33. vers

Tot aşa, când veţi vedea întâmplându-se toate aceste lucruri, veţi şti că venirea Lui este aproape, chiar la uşă.


34. vers

Vă spun adevărul: nu va trece această generaţie până nu se vor întâmpla toate acestea.


35. vers

Cerurile şi pământul vor trece, însă cuvintele Mele nu vor trece.


Fiţi pregătiţi


36. vers

Dar nimeni nu ştie despre ziua sau ora aceea, nici îngerii din cer, nici Fiul. Doar Tatăl ştie.


37. vers

Venirea Fiului omului va fi ca în zilele lui Noe.


38. vers

În zilele dinaintea potopului, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie.


39. vers

Şi nu ştiau ce se va întâmpla, până când a venit potopul şi i-a măturat pe toţi. La fel va fi la venirea Fiului omului.


40. vers

Atunci, din doi oameni care vor lucra pe câmp, unul va fi luat, iar altul va fi lăsat în urmă.


41. vers

Din două femei care vor fi la moară, măcinând grâne, una va fi luată şi cealaltă lăsată în urmă.


42. vers

Fiţi pregătiţi, pentru că nu ştiţi când va veni Domnul vostru.


43. vers

Amintiţi-vă că, dacă ar fi ştiut stăpânul casei când avea să vină hoţul, ar fi stat treaz şi nu ar fi lăsat să-i fie spartă casa.


44. vers

De aceea, să fiţi pregătiţi, căci Fiul omului va veni pe neaşteptate.


Slujitorul credincios şi slujitorul necredincios


45. vers

Cine este slujitorul demn de încredere şi înţelept, care a fost pus de stăpân peste ceilalţi slujitori, ca să le dea de mâncare la timp?


46. vers

Ferice de slujitorul acesta pe care stăpânul său îl găseşte făcându-şi treaba la venirea sa!


47. vers

Vă spun adevărul: îl va pune peste toate averile sale.


48. vers

Gândiţi-vă la slujitorul rău, care-şi zice: «Stăpânul meu nu se va întoarce prea curând.»


49. vers

Şi începe să-i bată pe ceilalţi slujitori şi să mănânce şi să bea cu beţivii.


50. vers

Iar stăpânul acelui slujitor va veni pe neaşteptate, la un ceas pe care el nu-l va şti.


51. vers

Îl va pedepsi aspru şi-l va da la un loc cu ipocriţii, acolo unde vor fi plânsete şi scrâşnet de dinţi.

Fejezetek:


Könyvek