1. Samuel

capitolul 1


Capitole:


versetul 1

Era un om din Ramataim-Ţofim, din muntele lui Efraim, numit Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Ţuf, Efratit.


versetul 2

El avea două neveste; una se numea Ana, iar cealaltă Penina. Penina avea copii, dar Ana n`avea.


versetul 3

Omul acesta se suia în fiecare an din cetatea sa la Silo, ca să se închine… înaintea Domnului oştirilor şi să -I aducă jertfe. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, preoţi ai Domnului.


versetul 4

În ziua cînd îşi aducea Elcana jertfa, dădea părţi nevestei sale Penina, tuturor fiilor, şi tuturor fiicelor pe cari le avea de la ea.


versetul 5

Dar Anei îi dădea o parte îndoită; căci iubea pe Ana. Dar Domnul o făcuse stearpă.


versetul 6

Protivnica ei o înţepa dese ori, ca s`o facă să se mînie, pentru că Domnul o făcuse stearpă.


versetul 7

Şi în toţi anii era aşa. Oridecîteori se suia Ana la casa Domnului, Penina o înţepa la fel. Atunci ea plîngea şi nu mînca.


versetul 8

Elcana, bărbatul ei, îi zicea: „Ano, pentruce plîngi, şi nu mănînci? Pentruce ţi-este întristată inima? Oare nu preţuiesc eu pentru tine mai mult decît zece fii?”


versetul 9

Ana s`a sculat, dupăce au mîncat şi au băut ei la Silo. Preotul Eli şedea pe un scaun, lîngă unul din uşiorii Templului Domnului.


versetul 10

Şi Ana se ruga Domnului cu sufletul amărît şi plîngea!


versetul 11

Ea a făcut o juruinţă, şi a zis: „Doamne, Dumnezeul oştirilor! Dacă vei binevoi să cauţi spre întristarea roabei Tale, dacă-Ţi vei aduce… aminte de mine şi nu vei uita pe roaba Ta, şi dacă vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieţii lui, şi brici…… nu va trece peste capul lui.”


versetul 12

Fiindcă ea stătea multă vreme în rugăciune înaintea Domnului, Eli se uita cu băgare de seamă la gura ei.


versetul 13

Ana vorbea în inima ei, şi numai buzele şi le mişca, dar nu i se auzea glasul. Eli credea că este beată,


versetul 14

şi i -a zis: „Pînă cînd vei fi beată? Du-te de te trezeşte.”


versetul 15

Ana a răspuns: „Nu, domnul meu, eu sînt o femeie care sufere în inima ei, şi n`am băut nici vin, nici băutură ameţitoare; ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului.


versetul 16

Să nu iei pe roaba ta drept o femeie stricată, căci numai prea multa mea durere şi supărare m`a făcut să vorbesc pînă acum.”


versetul 17

Eli a luat din nou cuvîntul, şi a zis: „Du-te în pace, şi Dumnezeul lui Israel să asculte rugăciunea pe care I-ai făcut -o!”


versetul 18

Ea a zis: „Să capete roaba ta trecerea înaintea ta!” Şi femeia a plecat. A mîncat, şi faţa ei n`a mai fost aceeaş.


versetul 19

S`au sculat disdedimineaţă, şi, dupăce s`au închinat pînă la pămînt înaintea Domnului, s`au întors şi au venit acasă la Rama.


versetul 20

Cînd i s`au împlinit zilele, Ana a rămas însărcinată, şi a născut un fiu, căruia i -a pus numele Samuel (Dumnezeu a ascultat), „căci” a zis ea, „dela Domnul l-am cerut.”


versetul 21

Bărbatul său Elcana s`a suit apoi cu toată casa lui, să aducă Domnului jertfa de peste an, şi să-şi împlinească juruinţa.


versetul 22

Dar Ana nu s`a suit, şi a zis bărbatului ei: „Cînd voi înţerca copilul, îl voi duce, ca să fie pus înaintea Domnului şi să rămînă acolo pentru totdeauna….”


versetul 23

Elcana, bărbatul ei, i -a zis: „Fă ce vei crede, aşteaptă pînă -l vei înţerca. Numai împlinească-Şi Domnul cuvîntul Lui!” Şi femeia a rămas acasă, şi a dat ţîţă fiului ei, pînă l -a înţercat.


versetul 24

Cînd l -a înţercat, l -a suit cu ea, şi a luat trei tauri, o efă de făină, şi un burduf cu vin. L -a dus în casa Domnului la Silo: copilul era încă mic de tot.


versetul 25

Au junghiat taurii, şi au dus copilul la Eli.


versetul 26

Ana a zis: „Domnul meu, iartă-mă! Cît este de adevărat că sufletul tău trăieşte, domnul meu, atît este de adevărat că eu sînt femeia aceea care stăteam aici lîngă tine şi mă rugam Domnului.


versetul 27

Pentru copilul acesta mă rugam, şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I -o făceam.


versetul 28

De aceea vreau să -l dau Domnului: toată viaţa lui să fie dat Domnului.” Şi s`au închinat acolo înaintea Domnului.

Capitole:


Cărți