Filimon

capitolul 1


versetul 1

Pavel, întemniţat al lui Isus Hristos, şi fratele Timotei, către prea iubitul Filimon, tovarăşul nostru de lucru,


versetul 2

către sora Apfia şi către Arhip, tovarăşul nostru de luptă, şi către Biserica din casa ta:


versetul 3

Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos!


versetul 4

Mulţămesc totdeauna Dumnezeului meu, oride cîte ori îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele,


versetul 5

pentrucă am auzit despre credinţa pe care o ai în Domnul Isus şi dragostea faţă de toţi sfinţii.


versetul 6

Îl rog ca această părtăşie a ta la credinţă să se arate prin fapte, cari să dea la iveală tot binele ce se face între noi în Hristos.


versetul 7

În adevăr, am avut o mare bucurie şi mîngîiere, pentru dragostea ta, fiindcă, frate, inimile sfinţilor au fost înviorate prin tine.


versetul 8

De aceea, măcar că am toată slobozenia în Hristos să-ţi poruncesc ce trebuie să faci,


versetul 9

vreau mai de grabă să-ţi fac o rugăminte în numele dragostei, eu, aşa cum sînt, bătrînul Pavel; iar acum întemniţat pentru Hristos Isus.


versetul 10

Te rog pentru copilul meu, pe care l-am născut în lanţurile mele: pentru Onisim,


versetul 11

care altă dată ţi -a fost nefolositor, dar care acum îţi va fi folositor şi ţie şi mie.


versetul 12

Ţi -l trimet înapoi, pe el, inima mea.


versetul 13

Aş fi dorit să -l ţin la mine, ca să-mi slujească în locul tău cît sînt în lanţuri pentru Evanghelie.


versetul 14

Dar n`am vrut să fac nimic fără învoirea ta, pentruca binele, pe care mi -l faci, să nu fie silit, ci de bună voie.


versetul 15

Poate că el a fost despărţit de tine, pentru o vreme, tocmai ca să -l ai pentru vecinicie,


versetul 16

dar nu ca pe un rob, ci mult mai pe sus de cît pe un rob: ca pe un frate prea iubit, mai ales de mine, şi cu atît mai mult de tine, fie în chip firesc, fie în Domnul!


versetul 17

Dacă mă socoteşti dar ca prieten al tău, primeşte -l ca pe mine însumi.


versetul 18

Şi dacă ţi -a adus vreo vătămare sau îţi este dator cu ceva, pune aceasta în socoteala mea.


versetul 19

Eu, Pavel, „voi plăti” -scriu cu mîna mea-ca să nu-ţi zic că tu însuţi te datorezi mie.


versetul 20

Da, frate, fă-mi binele acesta în Domnul, şi înviorează-mi inima în Hristos!


versetul 21

Ţi-am scris bizuit pe ascultarea ta, şi ştiu că vei face chiar mai mult de cît îţi zic.


versetul 22

Tot odată, pregăteşte-mi un loc de găzduire, căci trag nădejde să vă fiu dăruit, datorită rugăciunilor voastre.


versetul 23

Epafra, tovarăşul meu de temniţă în Hristos Isus, îţi trimete sănătate;


versetul 24

tot aşa şi Marcu, Aristarh, Dima, Luca, tovarăşii mei de lucru.


versetul 25

Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin.

Capitole:


Cărți