Scrisoarea către Evrei

capítulo 3


Capítulos:


Isus este mai mare decât Moise


verso 1

De aceea, frați sfinți, care ați fost chemați de Dumnezeu, gândiți-vă la Isus, Apostolul și Marele Preot al credinței pe care o mărturisim.


verso 2

Isus I-a fost credincios Celui ce L-a numit Mare Preot, după cum și Moise a fost credincios în toată Casa lui Dumnezeu.


verso 3

Omul care construiește o casă se bucură de mai multă onoare decât casa construită. La fel și Isus merită să I se acorde mai multă onoare decât Moise.


verso 4

Orice casă a fost clădită de cineva. Dar Dumnezeu este Cel care a clădit toate lucrurile.


verso 5

Moise a fost credincios ca slujitor în toată Casa Lui, ca mărturie a lucrurilor care urmau să fie vestite.


verso 6

Dar Cristos a fost credincios ca Fiu, peste Casa lui Dumnezeu. Și Casa Lui suntem noi, dacă ne păstrăm curajul și încrederea neclintită în speranța cu care ne lăudăm.


Să continuăm să-L urmăm pe Dumnezeu


verso 7

Astfel, după cum spune Duhul Sfânt:

„Astăzi, dacă auziți glasul lui Dumnezeu,


verso 8

nu refuzați să-L ascultați,
        împietrindu-vă inimile,
    așa cum ați făcut când v-ați răzvrătit
        împotriva lui Dumnezeu,
    când L-ați pus pe Dumnezeu
        la încercare în pustie,


verso 9

unde părinții voștri M-au provocat
        punându-Mă la încercare;
    și timp de patruzeci de ani
au văzut lucrurile pe care le-am făcut.


verso 10

De aceea M-am mâniat
    pe oamenii din vremea aceea și am spus:
«Oamenii aceștia întotdeauna gândesc greșit.
Ei nu au recunoscut niciodată căile Mele.»


verso 11

Atunci, în mânia Mea, am jurat:
«Ei nu vor intra niciodată
    în odihna Mea.»”
        (Psalmul 95.7–11)


verso 12

Fraților, aveți grijă ca nici unul dintre voi să nu aibă o inimă rea, necredincioasă, care să se întoarcă de la Dumnezeul cel viu.


verso 13

Ci, mai degrabă, încurajați-vă unul pe altul în fiecare zi, cât încă mai este „astăzi“. Aveți grijă să nu fie nimeni înșelat de păcat și astfel să refuze să asculte.


verso 14

Căci cu toții avem parte de ceea ce-I aparține lui Cristos, dacă păstrăm cu perseverență, până la sfârșit, credința sigură pe care am avut-o la început.


verso 15

Așa cum spune Scriptura:

„Astăzi, dacă auziți glasul lui Dumnezeu,
    nu refuzați să-L ascultați,
        împietrindu-vă inimile
    așa cum ați făcut
    când v-ați răzvrătit împotriva lui
        Dumnezeu.“
            (Psalmul 95.7–8)


verso 16

Cine sunt cei care au auzit glasul lui Dumnezeu și s-au răzvrătit? Nu sunt chiar cei care au fost scoși din Egipt prin Moise?


verso 17

Pe cine a fost mânios Dumnezeu timp de patruzeci de ani? Pe cei care au păcătuit și care au căzut morți în pustie.


verso 18

Despre cine vorbea Dumnezeu când a jurat că ei nu vor avea odihna promisă? Despre cei care nu L-au ascultat.


verso 19

Vedem deci că oamenii aceia nu au putut intra în odihna Lui din cauza necredinței lor.

Capítulos:


Libros