Scrisoarea către Evrei

6. fejezet


Fejezetek:


1. vers

De aceea ar trebui să lăsăm deoparte adevărurile începătoare ale lui Cristos și să înaintăm spre maturitate, fără să mai revenim la primele învățături despre întoarcerea de la faptele rele și despre credința în Dumnezeu.


2. vers

Atunci am învățat despre botezuri, despre punerea mâinilor, despre învierea morților și despre judecata eternă.


3. vers

Dar acum, cu voia lui Dumnezeu, trebuie să creștem spre a ajunge la maturitate.


4. vers

Căci este imposibil ca aceia care au fost luminați odată, care au gustat darul ceresc, care au devenit părtași Duhului Sfânt


5. vers

și au cunoscut bunătatea Cuvântului lui Dumnezeu și lucrările puterii veacului viitor,


6. vers

și totuși au căzut, să fie făcuți să-și schimbe din nou viața, pentru că Îl răstignesc încă o dată, pentru ei înșiși, pe Fiul lui Dumnezeu și Îl supun ridiculizării oamenilor.


7. vers

Oamenii se pot asemăna cu pământul care absoarbe ploaia căzută pe el. Dacă pământul aduce o recoltă folositoare celor care l-au semănat, el primește binecuvântarea lui Dumnezeu.


8. vers

Dar dacă aduce buruieni și mărăcini, nu-i de nici un folos și este în pericol să fie blestemat de Dumnezeu. Acest pământ va sfârși prin a i se pune foc.


Siguranța promisiunii făcute lui Avraam


9. vers

Preaiubiților, chiar dacă vorbim astfel, așteptăm din partea voastră lucruri mai bune care vor însoți mântuirea voastră.


10. vers

Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră și dragostea voastră pentru El, pe care ați arătat-o ajutându-i pe sfinți, așa cum și faceți în continuare.


11. vers

Dar dorința noastră este ca voi să continuați să arătați același zel până la sfârșit, spre împlinirea completă a speranței voastre.


12. vers

Am dori să nu deveniți leneși, ci vrem să urmați exemplul celor care, având credință și răbdare, primesc moștenirea promisă.


13. vers

Dumnezeu i-a făcut o promisiune lui Avraam. Și pentru că nu era nimeni mai mare, Dumnezeu a jurat pe El Însuși


14. vers

și a spus: „Te voi binecuvânta nespus de mult și îți voi da foarte, foarte mulți urmași.“


15. vers

Avraam a așteptat cu răbdare și a primit ceea ce îi promisese Dumnezeu.


16. vers

Când fac un jurământ, oamenii folosesc întotdeauna numele cuiva mai mare decât ei. Jurământul arată că ceea ce spune persoana respectivă este adevărat și astfel se pune capăt oricărei dispute.


17. vers

Dumnezeu a vrut ca toți cei care au primit promisiunea Lui să înțeleagă că planul Său nu se va schimba. De aceea, El a întărit promisiunea Sa cu un jurământ,


18. vers

astfel ca, prin două lucruri în care este imposibil ca Dumnezeu să mintă, să putem fi încurajați mult noi, cei care am alergat să prindem speranța care ne era oferită.


19. vers

Speranța aceasta este ca o ancoră, sigură și neclintită, pentru sufletul nostru. Ea pătrunde în Locul cel mai sfânt, dincolo de perdeaua Templului.


20. vers

Isus a intrat primul acolo pentru noi și a deschis drumul. El a devenit pentru totdeauna Mare Preot, la fel ca Melhisedec.

Fejezetek:


Könyvek