Scrisoarea lui Pavel către Romani

16. fejezet


Fejezetek:


Cuvinte de încheiere


1. vers

Vreau să știți că puteți avea încredere în sora noastră Fivi, care este diaconiță a Bisericii din Chencrea.


2. vers

Vă rog s-o primiți în Domnul într-un mod demn de cei sfinți. S-o ajutați în orice ar avea nevoie de la voi pentru că și ea a ajutat pe mulți, inclusiv pe mine.


3. vers

Salutați pe Priscila și pe Acuila, lucrători împreună cu mine în Cristos Isus


4. vers

care și-au riscat viața pentru salvarea mea. Eu le sunt recunoscător. De asemenea, le sunt recunoscătoare bisericile alcătuite din neevrei.


5. vers

Salutați și biserica din casa lor.
Salutați pe prietenul meu Epenet, care este primul convertit la Cristos din Asia.


6. vers

Salutați pe Maria care a lucrat mult pentru voi.


7. vers

Salutați pe Andronic și pe Iunia, evrei ca mine și cu care am fost închis. Ei sunt foarte respectați printre apostoli și au venit la Cristos înaintea mea.


8. vers

Salutați pe Ampliat, dragul meu prieten în Domnul.


9. vers

Salutați pe Urban, care lucrează împreună cu noi în Cristos, și pe prietenul meu drag Stache.


10. vers

Salutați pe Apele, acel creștin încercat și adevărat. Salutați pe cei din familia lui Aristobul.


11. vers

Salutați pe Irodion, care este evreu ca mine. Salutați pe cei din familia lui Narcis care sunt în Domnul.


12. vers

Salutați pe Trifena și pe Trifosa, care lucrează din greu în Domnul. Salutați pe prietena mea dragă, Persida, care a lucrat mult în Domnul.


13. vers

Salutați pe Ruf, acel ucenic deosebit al Domnului și pe mama lui care mi-a fost ca o mamă și mie.


14. vers

Salutați pe Asincrit, pe Flegon, pe Hermes, pe Patroba, pe Herma și pe frații care sunt cu ei.


15. vers

Salutați pe Filolog, pe Iulia, pe Nereu și pe sora lui, pe Olimpa și pe toți sfinții care sunt cu ei.


16. vers

Salutați-vă unii pe alții cu o sărutare sfântă. Toate bisericile lui Cristos vă salută.


17. vers

Vă cer, fraților, să fiți atenți cu cei ce provoacă dezbinări și îi fac pe oameni să-și piardă credința și care sunt împotriva învățăturii pe care ați primit-o. Stați departe de ei.


18. vers

Astfel de oameni nu-I slujesc Domnului nostru Cristos, ci slujesc propriului lor interes. Ei înșală inimile celor nevinovați prin vorbele lor dulci și lingușitoare.


19. vers

Ascultarea voastră este cunoscută de toți. Așadar, sunt foarte bucuros pentru voi, dar vreau să fiți înțelepți cu privire la ceea ce este bun și curați cu privire la ceea ce este rău.


20. vers

Iar Dumnezeu, izvorul păcii, îl va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele voastre.
Fie ca harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi.


21. vers

Timotei, care lucrează cu mine, vă salută. Vă salută și Luciu, Iason și Sosipater care sunt și ei evrei.


22. vers

Eu, Terțiu, care a scris această scrisoare pentru Pavel, vă salut în Domnul.


23. vers

Gaius, gazda mea și a întregii biserici, vă salută. Erast, vistiernicul cetății, vă salută. Vă salută și fratele nostru Cuart.


24. vers

[Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi toți. Amin.]


25. vers

A lui Dumnezeu să fie slava! El poate să vă întărească prin Vestea Bună pe care o predic și prin mesajul despre Isus Cristos, potrivit cu descoperirea tainei care a fost ținută ascunsă de la începuturile timpului.


26. vers

Această taină este descoperită acum prin scrierile profeților. Și, prin porunca lui Dumnezeu, această taină este făcută cunoscută tuturor popoarelor, pentru ca oamenii din toată lumea să creadă și să asculte de Dumnezeu.


27. vers

A singurului Dumnezeu înțelept, prin Isus Cristos, să fie slava pentru totdeauna! Amin.

Fejezetek:


Könyvek