Geneza

capitolul 28


Capitole:


versetul 1

Isaac a chemat pe Iacov, l -a binecuvîntat, şi i -a dat porunca aceasta: „Să nu-ţi iei nevastă dintre fetele lui Canaan.


versetul 2

Scoală-te, du-te la Padan-Aram, în casa lui Betuel, tatăl mamei tale, şi ia-ţi de acolo o nevastă, dintre fetele lui Laban, fratele mamei tale.


versetul 3

Dumnezeul cel atotputernic să te binecuvinteze, să te facă să creşti şi să te înmulţeşti, ca să ajungi o ceată de noroade!


versetul 4

Să-ţi dea binecuvîntarea lui Avraam, ţie şi seminţei tale cu tine, ca să stăpîneşti ţara în care locuieşti ca străin, şi pe care a dat -o lui Avraam.”


versetul 5

Şi Isaac a trimes pe Iacov, care s`a dus la Padan-Aram, la Laban, fiul lui Betuel, Arameul, fratele Rebecii, mama lui Iacov şi a lui Esau.


versetul 6

Esau a văzut că Isaac binecuvîntase pe Iacov, şi -l trimesese la Padan-Aram, ca să-şi ia nevastă de acolo, şi că, binecuvîntîndu -l, îi dăduse porunca aceasta: „Să nu-ţi iei nevastă dintre fetele lui Canaan.”


versetul 7

A văzut că Iacov ascultase de tatăl său şi de mama sa, şi plecase la Padan-Aram.


versetul 8

Esau a înţeles astfel că fetele lui Canaan nu -i plăceau tatălui său Isaac.


versetul 9

Şi Esau s`a dus la Ismael. El a mai luat de nevastă, pe lîngă nevestele pe cari le avea, pe Mahalat, fata lui Ismael, fiul lui Avraam, şi sora lui Nebaiot.


versetul 10

Iacov a plecat din Beer-Şeba, şi şi -a luat drumul spre Haran.


versetul 11

A ajuns într`un loc unde a rămas peste noapte, căci asfinţise soarele. A luat o piatră de acolo, a pus -o căpătîi, şi s`a culcat în locul acela.


versetul 12

Şi a visat o scară rezemată de pămînt, al cărei vîrf ajungea pînă la cer. Îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe scara aceea.


versetul 13

Şi Domnul stătea deasupra ei, şi zicea: „Eu sînt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac.” Pămîntul pe care eşti culcat, ţi -l voi da ţie şi seminţei tale.


versetul 14

Sămînţa ta va fi ca pulberea pămîntului; te vei întinde la apus şi la răsărit, la mează-noapte şi la mează-zi; şi toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate în tine şi în sămînţa ta.


versetul 15

Iată, Eu sînt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge, şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta; căci nu te voi părăsi, pînă nu voi împlini ce-ţi spun.”


versetul 16

Iacov s`a trezit din somn, şi a zis: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta, şi eu n`am ştiut.”


versetul 17

I -a fost frică, şi a zis: „Cît de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!”


versetul 18

Şi Iacov s`a sculat dis de dimineaţă, a luat piatra pe care o pusese căpătîi, a pus -o ca stîlp de aducere aminte, şi a turnat untdelemn pe vîrful ei.


versetul 19

A dat locului acestuia numele Betel; dar mai înainte cetatea se chema Luz.


versetul 20

Iacov a făcut o juruinţă, şi a zis: „Dacă va fi Dumnezeu cu mine şi mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pîne să mănînc şi haine să mă îmbrac,


versetul 21

şi dacă mă voi întoarce în pace în casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu;


versetul 22

piatra aceasta, pe care am pus -o ca stîlp de aducere aminte, va fi casa lui Dumnezeu, şi Îţi voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da.”

Capitole:


Cărți