Iosua

capitolul 13


Capitole:


versetul 1

Iosua era bătrîn, înaintat în vîrstă. Domnul i -a zis atunci: „Tu ai îmbătrînit, ai înaintat în vîrstă, şi ţara care-ţi mai rămîne de supus este foarte mare.


versetul 2

Iată ţara care mai rămîne: toate ţinuturile Filistenilor şi tot ţinutul Gheşuriţilor,


versetul 3

dela Şihor, care curge înaintea Egiptului, pînă la hotarul Ecronului la miazănoapte, ţinut care trebuie socotit drept cananit, şi care este stăpînit de cei cinci domnitori ai Filistenilor: cel din Gaza, cel din Asdod, cel din Ascalon, cel din Gat şi cel din Ecron, şi de Aviţi;


versetul 4

începînd dela miazăzi, toată ţara Cananiţilor, şi Meara, care este a Sidoniţilor, pînă la Afec, pînă la hotarul Amoriţilor;


versetul 5

ţara Ghibliţilor şi tot Libanul spre răsăritul soarelui, dela Baal-Gad, la poalele muntelui Hermon, pînă la intrarea Hamatului;


versetul 6

toţi locuitorii de pe munte, dela Liban pînă la Misrefot-Maim, toţi Sidoniţii. Eu îi voi izgoni dinaintea copiilor lui Israel. Dă numai ţara aceasta de moştenire prin sorţi lui Israel, cum ţi-am poruncit;


versetul 7

şi împarte acum ţara aceasta ca moştenire între cele nouă seminţii şi între jumătate din seminţia lui Manase”.


versetul 8

Rubeniţii şi Gadiţii, cu cealaltă jumătate din seminţia lui Manase, şi-au primit moştenirea, pe care le -a dat -o Moise de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit, cum le -a dat -o Moise, robul Domnului:


versetul 9

dela Aroer, care este pe malurile pîrîului Arnon, şi dela cetatea care este în mijlocul văii, toată cîmpia Medeba, pînă la Dibon;


versetul 10

toate cetăţile lui Sihon, împăratul Amoriţilor, care domnea la Hesbon, pînă la hotarul copiilor lui Amon;


versetul 11

Galaadul, ţinutul Gheşuriţilor şi al Maacatiţilor, tot muntele Hermonului, şi tot Basanul, pînă la Salca;


versetul 12

toată împărăţia lui Og în Basan, care domnea în Aştarot şi în Edrei, şi care era singura rămăşiţă a Refaimiţilor. Moise a bătut pe aceşti împăraţi, şi i -a izgonit.


versetul 13

Dar copiii lui Israel n`au izgonit pe Gheşuriţi şi pe Maacatiţi, cari au locuit în mijlocul lui Israel pînă în ziua de azi.


versetul 14

Seminţia lui Levi a fost singura căreia Moise nu i -a dat parte de moştenire; jertfele mistuite de foc înaintea Domnului, Dumnezeului lui Israel, aceasta a fost moştenirea lui, cum îi spusese El.


versetul 15

Moise dăduse seminţiei fiilor lui Ruben o parte de moştenire, după familiile lor.


versetul 16

Ei au avut ca ţinut al lor: dela Aroer, care este pe malurile pîrîului Arnon, şi cetatea care este în mijlocul văii, toată cîmpia de lîngă Medeba,


versetul 17

Hesbonul, şi toate cetăţile lui din cîmpie, Dibonul, Bamot-Baal, Bet-Baal-Meon,


versetul 18

Iahaţ, Chedemot, Mefaat,


versetul 19

Chiriataim, Sibma, Ţeret-Haşahar, pe muntele văii,


versetul 20

Bet-Peor, poalele muntelui Pisga, Bet-Ieşimot,


versetul 21

toate cetăţile cîmpiei, şi toată împărăţia lui Sihon, împăratul Amoriţilor, care domnea la Hesbon: Moise îl bătuse, pe el şi pe domnitorii Madianului, pe Evi, Rechem, Ţur, Hur şi Reba, domnitori cari se trăgeau din Sihon, şi cari locuiau în ţară.


versetul 22

Între cei pe cari i-au ucis copiii lui Israel, nimiciseră cu sabia şi pe ghicitorul Balaam, fiul lui Beor.


versetul 23

Hotarul ţinutului fiilor lui Ruben era Iordanul. Aceasta este moştenirea fiilor lui Ruben, după familiile lor: cetăţile şi satele lor.


versetul 24

Moise dăduse seminţiei lui Gad, fiilor lui Gad, o parte de moştenire, după familiile lor.


versetul 25

Ţinutul lor a fost Iaezerul, toate cetăţile Galaadului, jumătate din ţara copiilor lui Amon pînă la Aroer, faţă în faţă cu Raba,


versetul 26

dela Hesbon pînă la Ramat-Miţpe şi Betonim, dela Mahanaim pînă la hotarul Debirului,


versetul 27

şi, în vale, Bet-Haram, Bet-Nimra, Sucot şi Ţafon, rămăşiţă din împărăţia lui Sihon, împăratul Hesbonului, avînd ca hotar Iordanul pînă la marginea mării Chineret, de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit.


versetul 28

Aceasta este moştenirea fiilor lui Gad, după familiile lor: cetăţile şi satele lor.


versetul 29

Moise dăduse la jumătate din seminţia lui Manase, fiilor lui Manase, o parte de moştenire după familiile lor.


versetul 30

Ţinutul lor a fost: dela Mahanaim, tot Basanul, toată împărăţia lui Og, împăratul Basanului, şi toate tîrguşoarele lui Iair în Basan, şasezeci de cetăţi.


versetul 31

Jumătate din Galaad, Aştarot şi Edrei, cetăţi din împărăţia lui Og, în Basan, au căzut fiilor lui Machir, fiul lui Manase, adică la jumătate din fiii lui Machir, după familiile lor.


versetul 32

Acestea sînt părţile de moştenire pe cari le -a dat Moise, cînd era în cîmpia Moabului, de cealaltă parte a Iordanului, în faţa Ierihonului, la răsărit.


versetul 33

Moise n`a dat nici o moştenire seminţiei lui Levi; Domnul, Dumnezeul lui Israel, este moştenirea lui, cum îi spusese El.

Capitole:


Cărți