1. Samuel

chapter 27


Chapters:


verse #1

David şi -a zis în sine: „Voi peri într`o zi ucis de mîna lui Saul; nu este nimic mai bine pentru mine decît să fug în ţara Filistenilor, pentru ca Saul să înceteze să mă mai caute în tot ţinutul lui Israel; aşa voi scăpa de mîna lui.”


verse #2

Şi David s`a sculat, el şi cei şase sute de oameni cari erau împreună cu el, şi au trecut la Achiş, fiul lui Maoc, împăratul Gatului.


verse #3

David şi oamenii lui au rămas în Gat la Achiş; îşi aveau fiecare familia lui, şi David îşi avea cele două neveste: Ahinoam din Izreel şi Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal.


verse #4

Saul, cînd a aflat că David fugise la Gat, a încetat să -l mai caute.


verse #5

David a zis lui Achiş: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, rogu-te să mi se dea într`una din cetăţile ţării un loc unde să pot locui; căci pentruce să locuiască robul tău cu tine în cetatea împărătească?”


verse #6

Şi chiar în ziua aceea, Achiş i -a dat Ţiclagul. De aceea Ţiclagul a fost al împăraţilor lui Iuda pînă în ziua de azi.


verse #7

Timpul cît a locuit David în ţara Filistenilor a fost de un an şi patru luni.


verse #8

David şi oamenii lui se suiau şi năvăleau asupra Gheşuriţilor, Ghirziţilor şi Amaleciţilor; căci neamurile acestea locuiau din vremuri vechi în ţinutul acela pînă la Şur şi pînă în ţara Egiptului.


verse #9

David pustia ţinutul acesta; nu lăsa cu viaţă nici bărbat nici femeie, le lua oile, boii, măgarii, cămilele, hainele, şi apoi se întorcea şi se ducea la Achiş.


verse #10

Achiş zicea: „Unde aţi năvălit azi?” Şi David răspundea: „Spre miazăzi de Iuda, spre miazăzi de Ierahmeeliţi şi spre miazăzi de Cheniţi.”


verse #11

David nu lăsa cu viaţă nici bărbat, nici femeie ca să vină la Gat; „căci”, se gîndea el, ei „ar putea să vorbească împotriva noastră şi să zică: „Aşa a făcut David.” Şi acesta a fost felul lui de purtare în tot timpul cît a locuit în ţara Filistenilor.


verse #12

Achiş se încredea în David, şi zicea: „S`a făcut urît poporului său Israel, şi va rămînea în slujba mea pe vecie.”

Chapters:


Books