Exodul

chapter 22


Chapters:


verse #1

Dacă un om fură un bou sau o oaie, şi -l taie sau îl vinde, să dea cinci boi pentru boul furat şi patru oi pentru oaia furată.


verse #2

Dacă hoţul este prins spărgînd, şi e lovit şi moare, cel ce l -a lovit nu va fi vinovat de omor faţă de el;


verse #3

dar dacă a răsărit soarele, va fi vinovat de omor faţă de el. Hoţul trebuie să dea înapoi ce este dator să dea; dacă n`are nimic, să fie vîndut rob, ca despăgubire pentru furtul lui;


verse #4

dacă ceeace a furat, fie bou, fie măgar, sau oaie, se găseşte încă viu în mînile lui, să dea îndoit înapoi.


verse #5

Dacă cineva face stricăciune într-un ogor sau într`o vie, şi îşi lasă vita să pască pe ogorul altuia, să dea ca despăgubire cel mai bun rod din ogorul şi via lui.


verse #6

Dacă izbucneşte un foc şi întîlneşte mărăcini în cale, şi arde grîul în snopi sau în picioare, sau cîmpul, cel ce a pus foc să fie silit să dea o despăgubire deplină.


verse #7

Dacă un om dă altuia bani sau unelte spre păstrare, şi le fură cineva din casa acestuia din urmă, hoţul trebuie să întoarcă îndoit, dacă va fi găsit.


verse #8

Dacă hoţul nu se găseşte, stăpînul casei să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu, ca să spună că n`a pus mîna pe avutul aproapelui său.


verse #9

În orice pricină de înşelăciune cu privire la un bou, un măgar, o oaie, o haină, sau un lucru pierdut, despre care se va zice: ,Uite -l!` -pricina amîndoror părţilor să meargă pînă la Dumnezeu; acela, pe care -l va osîndi Dumnezeu, trebuie să întoarcă îndoit aproapelui său.


verse #10

Dacă un om dă altuia un măgar, un bou, o oaie, sau un dobitoc, oarecare să i -l păstreze, şi dobitocul moare, îşi strică un mădular, sau e luat cu sila dela el, fără să fi văzut cineva,


verse #11

să se facă un jurămînt în Numele Domnului între cele două părţi; şi cel ce a păstrat dobitocul, va mărturisi că n`a pus mîna pe avutul aproapelui său; stăpînul dobitocului va primi jurămîntul acesta, şi celalt nu va fi dator să i -l înlocuiască.


verse #12

Dar dacă dobitocul a fost furat dela el, va fi dator faţă de stăpînul lui să i -l înlocuiască.


verse #13

Dacă dobitocul a fost sfăşiat de fiare sălbatice, îl va aduce ca dovadă, şi nu va fi dator să -i înlocuiască dobitocul sfăşiat.


verse #14

Dacă un om împrumută altuia o vită, şi vita îşi strică un mădular sau moare în lipsa stăpînului ei, va trebui s`o plăteacă.


verse #15

Dacă stăpînul e de faţă, nu i -o va plăti. Dacă vita a fost dată cu chirie, preţul chiriei va fi deajuns.


verse #16

Dacă un om înşală pe o fată nelogodită, şi se culcă cu ea, îi va plăti zestrea şi o va lua de nevastă.


verse #17

Dacă tatăl nu vrea să i -o dea, el va plăti în argint preţul zestrei cuvenite fetelor.


verse #18

Pe vrăjitoare să n`o laşi să trăiască.


verse #19

Oricine se culcă cu un dobitoc, să fie pedepsit cu moartea.


verse #20

Cine aduce jertfe altor dumnezei decît Domnului singur, să fie nimicit cu desăvîrşire.


verse #21

Să nu chinuieşti pe străin, şi să nu -l asupreşti, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului.


verse #22

Să nu asupreşti pe văduvă, nici pe orfan.


verse #23

Dacă -i asupreşti, şi ei strigă la Mine după ajutor, Eu le voi auzi strigătele;


verse #24

mînia Mea se va aprinde, şi vă voi nimici cu sabia; nevestele voastre vor rămînea văduve, şi copiii voştri vor rămînea orfani.


verse #25

Dacă împrumuţi bani vreunuia din poporul Meu, săracului care este cu tine, să nu fii faţă de el ca un cămătar, şi să nu ceri camătă dela el.


verse #26

Dacă iei zălog haina aproapelui tău, să i -o dai înapoi înainte de apusul soarelui;


verse #27

căci este singura lui învelitoare, este haina cu care îşi înveleşte trupul: cu ce are să se culce? Dacă strigă spre Mine după ajutor, Eu îl voi auzi, căci Eu sînt milostiv.


verse #28

Să nu huleşti pe Dumnezeu, şi să nu blestemi pe mai marele poporului tău.


verse #29

Să nu pregeţi să-Mi aduci pîrga secerişului tău şi a culesului viei tale. Să-Mi dai pe întîiul născut din fiii tăi.


verse #30

Să-Mi dai şi întîiul născut al vacii tale şi al oii tale; să rămînă şapte zile cu mamă-sa, iar în ziua a opta să Mi -l aduci.


verse #31

Să-Mi fiţi nişte oameni sfinţi. Să nu mîncaţi carne sfîşiată de fiare pe cîmp, ci s`o aruncaţi la cîni.

Chapters:


Books