Faptele apostolilor

chapter 28


Chapters:


verse #1

Dupăce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul se chema Malta.


verse #2

Barbarii ne-au arătat o bunăvoinţă puţin obicinuită; ne-au primit pe toţi la un foc mare, pe care -l aprinseseră din pricină că ploua, şi se lăsase un frig mare.


verse #3

Pavel strînsese o grămadă de mărăcini, şi -i pusese pe foc; o năpîrcă a ieşit afară din pricina căldurii, şi s`a lipit de mîna lui.


verse #4

Barbarii, cînd au văzut năpîrca spînzurată de mîna lui, au zis unii către alţii: „Cu adevărat omul acesta este un ucigaş, căci ,Dreptatea` nu vrea să -l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare.”


verse #5

Pavel a scuturat năpîrca în foc, şi n`a simţit niciun rău.


verse #6

Oamenii aceia se aşteptau să -l vadă umflîndu-se sau căzînd deodată mort; dar, dupăce au aşteptat mult, şi au văzut că nu i se întîmplă niciun rău, şi-au schimbat părerea, şi ziceau că este un zeu.


verse #7

În împrejurimi erau moşiile mai marelui ostrovului, numit Publius. El ne -a primit şi ne -a ospătat cu cea mai mare bunăvoinţă trei zile.


verse #8

Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri şi de urdinare. Pavel s`a dus la el, s`a rugat, a pus mînile peste el, şi l -a vindecat.


verse #9

Atunci au venit şi ceilalţi bolnavi din ostrovul acela, şi au fost vindecaţi.


verse #10

Ni s`a dat mare cinste; şi, la plecarea noastră cu corabia, ne-au dat tot ce ne trebuia pentru drum.”


verse #11

După o şedere de trei luni, am pornit cu o corabie din Alexandria, care iernase în ostrov şi care purta semnul Dioscurilor.


verse #12

Am ajuns la Siracusa, şi am rămas acolo trei zile.


verse #13

De acolo, am mers înainte pe lîngă coastă, şi am venit la Regio; iar a doua zi, fiindcă sufla vîntul de miazăzi, după două zile, am venit la Puzole,


verse #14

unde am dat peste nişte fraţi, cari ne-au rugat să mai rămînem şapte zile cu ei. Şi aşa am ajuns la Roma.


verse #15

Din Roma ne-au ieşit înainte, pînă în „Forul lui Apiu”, şi pînă la „Cele trei Cîrciumi”, fraţii, cari auziseră despre noi. Cînd i -a văzut Pavel, a mulţămit lui Dumnezeu, şi s`a îmbărbătat.


verse #16

Cînd am ajuns la Roma, sutaşul a dat pe cei întemniţaţi căpitanului străjerilor palatului, iar lui Pavel i s`a îngăduit să rămînă într`un loc deosebit cu un ostaş care -l păzea.


verse #17

După trei zile, Pavel a chemat pe mai marii Iudeilor; şi, cînd s`au adunat, le -a zis: „Fraţilor, fără să fi făcut ceva împotriva norodului sau obiceiurilor părinţilor noştri, am fost băgat la închisoare în Ierusalim, şi de acolo am fost dat în mînile Romanilor.


verse #18

Dupăce m`au supus la cercetare, ei aveau de gînd să-mi dea drumul, pentrucă nu era în mine nici o vină vrednică de moarte.


verse #19

Dar Iudeii s`au împotrivit, şi am fost silit să cer să fiu judecat de Cezar, fără să am dealtfel niciun gînd să pîrăsc neamul meu.


verse #20

De aceea, v`am chemat să vă văd, şi să vorbesc cu voi; căci din pricina nădejdii lui Israel port eu acest lanţ.”


verse #21

Ei i-au răspuns: „Noi n`am primit din Iudea nici o scrisoare cu privire la tine, şi n`a venit aici nici un frate, care să fi spus sau să fi vorbit ceva rău despre tine.


verse #22

Dar am vrea să auzim părerea ta, pentrucă ştim că partida aceasta pretutindeni stîrneşte împotrivire.”


verse #23

I-au hotărît o zi, şi au venit mai mulţi la locuinţa lui. Pavel le -a vestit Împărăţia lui Dumnezeu, le -a adus dovezi, şi a căutat să -i încredinţeze, prin Legea lui Moise şi prin Prooroci, despre lucrurile privitoare la Isus. Vorbirea ţinea de dimineaţă pînă seara.


verse #24

Unii au crezut ce le spunea el, iar alţii n`au crezut.


verse #25

Fiindcă ei au plecat acasă în neînţelegere unii cu alţii, Pavel n`a adăugat decît aceste vorbe: „Bine a spus Duhul Sfînt prin proorocul Isaia către părinţii voştri,


verse #26

cînd a zis: ,Du-te la poporul acesta, şi zi -i: „Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; cu ochii voştri veţi privi, şi nu veţi vedea.


verse #27

Căci inima acestui norod s`a împietrit; ei aud greu cu urechile, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să -i vindec.”


verse #28

Să ştiţi dar că mîntuirea aceasta a lui Dumnezeu a fost trimeasă Neamurilor, şi o vor asculta.”


verse #29

Cînd a zis aceste vorbe, Iudeii au plecat, vorbind cu aprindere între ei.


verse #30

Pavel a rămas doi ani întregi într`o casă, pe care o luase cu chirie. Primea pe toţi cari veneau să -l vadă,


verse #31

propovăduia Împărăţia lui Dumnezeu, şi învăţa pe oameni, cu toată îndrăzneala şi fără nicio pedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos.

Chapters:


Books