1. Împăraţi

capítulo 15


Capítulos:


verso 1

În al optsprezecelea an al domniei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, a început să împărăţească peste Iuda Abiam.


verso 2

A împărăţit trei ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Maaca, fata lui Abisalom.


verso 3

El s`a dedat la toate păcatele pe cari le făcuse tatăl său înaintea lui; şi inima lui n`a fost întreagă a Domnului, Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David.


verso 4

Dar din pricina lui David, Domnul Dumnezeul lui i -a dat o lumină la Ierusalim, punînd pe fiul lui după el şi lăsînd Ierusalimul în picioare.


verso 5

Căci David făcuse ce este plăcut înaintea Domnului, şi nu se abătuse dela niciuna din poruncile Lui în tot timpul vieţii lui, afară de întîmplarea cu Urie, Hetitul.


verso 6

Între Roboam şi Ieroboam a fost război tot timpul cît a trăit Roboam.


verso 7

Celelalte fapte ale lui Abiam, şi tot ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda? Între Abiam şi Ieroboam a fost război.


verso 8

Abiam a adormit cu părinţii lui, şi l-au îngropat în cetatea lui David. Şi în locul lui a domnit fiul său Asa.


verso 9

În al douăzecilea an al lui Ieroboam, împăratul lui Israel, a început să domnească peste Iuda Asa.


verso 10

El a domnit patruzeci şi unu de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Maaca, fata lui Abisalom.


verso 11

Asa a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, ca tatăl său David.


verso 12

A scos din ţară pe sodomiţi, şi a îndepărtat toţi idolii pe cari -i făcuseră părinţii lui.


verso 13

Şi chiar pe mama sa Maaca n`a mai lăsat -o să fie împărăteasă, pentrucă făcuse un idol Astarteei. Aşa i -a sfărîmat idolul, şi l -a ars în pîrîul Chedron.


verso 14

Dar înălţimile n`au perit, măcar că inima lui Asa a fost în totul a Domnului în tot timpul vieţii lui.


verso 15

El a pus în Casa Domnului lucrurile hărăzite de tatăl său şi de el însuş: argint, aur şi vase.


verso 16

Între Asa şi Baeşa, împăratul lui Israel, a fost război în tot timpul vieţii lor.


verso 17

Baeşa, împăratul lui Israel, s`a suit împotriva lui Iuda; şi a întărit Rama, ca să împedece pe ai lui Asa, împăratul lui Iuda, să iasă şi să intre.


verso 18

Asa a luat tot argintul şi tot aurul cari rămăseseră în vistieriile Casei Domnului şi vistieriile casei împăratului, şi le -a pus în mînile slujitorilor lui, pe care i -a trimes la Ben-Hadad, fiul lui Tabrimon, fiul lui Hezion, împăratul Siriei, care locuia la Damasc. Împăratul Asa a trimes să -i spună:


verso 19

„Să fie un legămînt între mine şi tine, cum a fost între tatăl meu şi tatăl tău. Iată, îţi trimet un dar în argint şi în aur. Du-te, rupe legămîntul tău cu Baeşa, împăratul lui Israel, ca să se depărteze de la mine.”


verso 20

Ben-Hadad a ascultat pe împăratul Asa; a trimes pe căpeteniile oştirii lui împotriva cetăţilor lui Israel, şi au pustiit Iionul, Dan, Abel-Bet-Maaca, tot Chinerotul, şi toată ţara lui Neftali.


verso 21

Cînd a auzit Baeşa lucrul acesta, a încetat să mai întărească Rama, şi s`a întors la Tirţa.


verso 22

Împăratul Asa a chemat pe tot Iuda, fără să lase la o parte pe cineva, şi au ridicat pietrele şi lemnul pe care -l întrebuinţa Baeşa la întărirea Ramei; şi împăratul Asa le -a întrebuinţat la întărirea Ghebei lui Beniamin şi Miţpei.


verso 23

Toate celelalte fapte ale lui Asa, toate isprăvile lui şi tot ce a făcut, şi cetăţile pe cari le -a zidit, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda? Totuş, la bătrîneţe, a fost bolnav de picioare.


verso 24

Asa a adormit cu părinţii lui, şi a fost îngropat cu părinţii lui în cetatea tatălui său David. Şi în locul lui a domnit fiul său Iosafat.


verso 25

Nadab, fiul lui Ieroboam, a început să domnească peste Israel, în al doilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda. El a domnit doi ani peste Israel.


verso 26

El a făcut ce este rău înaintea Domnului, şi a umblat pe calea tatălui său, săvîrşind păcatele în cari tîrîse tatăl său pe Israel.


verso 27

Baeşa, fiul lui Ahia, din casa lui Isahar, a uneltit împotriva lui, şi Baeşa l -a omorît la Ghibeton, care era al Filistenilor, pe cînd Nadab şi tot Israelul împresurau Ghibetonul.


verso 28

Baeşa l -a omorît în al treilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, şi a domnit el în locul lui.


verso 29

Cînd s`a făcut împărat, a ucis toată casa lui Ieroboam, n`a lăsat să scape nimeni cu viaţă, ci a nimicit totul, după cuvîntul pe care -l spusese Domnul prin robul său Ahia din Silo,


verso 30

din pricina păcatelor pe cari le făcuse Ieroboam şi în cari tîrîse şi pe Israel, mîniind astfel pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.


verso 31

Celelalte fapte ale lui Nadab, şi tot ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?


verso 32

Între Asa şi Baeşa, împăratul lui Israel, a fost război în tot timpul vieţii lor.


verso 33

În al treilea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste tot Israelul la Tirţa, Baeşa, fiul lui Ahia. A domnit douăzeci şi patru de ani.


verso 34

El a făcut ce este rău înaintea Domnului, şi a umblat pe calea lui Ieroboam, săvîrşind păcatele în cari tîrîse Ieroboam pe Israel.

Capítulos:


Libros