1. Samuel

capítulo 16


Capítulos:


verso 1

Domnul a zis lui Samuel: „Cînd vei înceta să plîngi pe Saul, pentru că l-am lepădat, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ţi… cornul cu untdelemn, şi du-te; te voi trimite la Isai, Betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales…… ca împărat.”


verso 2

Samuel a zis: „Cum să mă duc? Saul are să afle, şi mă va ucide.” Şi Domnul a zis: „Să iei cu tine un viţel, şi să zici: ,Vin să aduc o jertfă Domnului.`


verso 3

Să pofteşti pe Isai la jertfă; Eu îţi voi arăta ce trebuie să faci, şi Îmi vei unge pe acela pe care-ţi voi spune să -l ungi.”


verso 4

Samuel a făcut ce zisese Domnul, şi s`a dus la Betleem. Bătrînii cetăţii au alergat înspăimîntaţi înaintea lui şi au zis: „Ce vesteşte venirea ta: ceva bun?”


verso 5

El a răspuns: „Da; vin să aduc o jertfă Domnului. Sfinţiţi-vă, şi veniţi cu mine la jertfă.” A sfinţit şi pe Isai cu fiii lui, şi i -a pofitit la jertfă.


verso 6

Cînd au intrat ei, Samuel, văzînd pe Eliab, şi -a zis: „Negreşit, unsul Domnului este aici înaintea Lui.”


verso 7

Şi Domnul a zis lui Samuel: „Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă.”


verso 8

Isai a chemat pe Abinadab, şi l -a trecut pe dinaintea lui Samuel; şi Samuel a zis: „Nici pe acesta nu l -a ales Domnul.”


verso 9

Isai a trecut pe Şama; şi Samuel a zis: „Nici pe acesta nu l -a ales Domnul.”


verso 10

Şi aşa a trecut Isai pe cei şapte fii ai lui pe dinaintea lui Samuel; şi Samuel a zis lui Isai: „Domnul n`a ales pe niciunul din ei.”


verso 11

Apoi Samuel a zis lui Isai: „Aceştia sînt toţi fiii tăi?”. Şi el a răspuns: „A mai rămas cel mai tînăr, dar paşte oile.” Atunci Samuel a zis lui Isai: „Trimite să -l aducă, fiindcă nu vom şedea la masă pînă nu va veni aici.”


verso 12

Isai a trimes să -l aducă. Şi el era cu păr bălai, cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă. Domnul a zis lui Samuel: „Scoală-te, şi unge -l, căci el este!”


verso 13

Samuel a luat cornul cu untdelemn, şi l -a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul Domnului a venit peste David, începînd din ziua aceea şi în cele următoare. Samuel s`a sculat, şi s`a dus la Rama.


verso 14

Duhul Domnului S`a depărtat dela Saul; şi a fost muncit de un duh rău care venea dela Domnul.


verso 15

Slujitorii lui Saul i-au zis: „Iată că un duh rău dela Dumnezeu te munceşte.


verso 16

Poruncească numai domnul nostru! Robii tăi sînt înaintea ta. Ei vor căuta un om care să ştie să cînte cu arfa; şi, cînd duhul rău trimes de Dumnezeu, va fi peste tine, el va cînta cu mîna, şi vei fi uşurat.”


verso 17

Saul a răspuns slujitorilor săi: „Găsiţi-mi dar un om care să cînte bine, şi aduceţi -l la mine.”


verso 18

Unul din slujitori a luat cuvîntul, şi a zis: „Iată, am văzut pe un fiu al lui Isai, Betleemitul, care ştie să cînte; el este şi un om tare şi voinic, un războinic, vorbeşte bine, este frumos la chip, şi Domnul este cu el.”


verso 19

Saul a trimes nişte oameni la Isai, să -i spună: „Trimete-mi pe fiul tău David, care este cu oile.”


verso 20

Isai a luat un măgar, l -a încărcat cu pîne, cu un burduf cu vin şi cu un ied, şi a trimes lui Saul aceste lucruri, prin fiul său David.


verso 21

David a ajuns la Saul, şi s`a înfăţişat înaintea lui; i -a plăcut mult lui Saul, şi a fost pus să -i poarte armele.


verso 22

Saul a trimes vorbă lui Isai, zicînd: „Te rog să laşi pe David în slujba mea, căci a căpătat trecere înaintea mea.”


verso 23

Şi cînd duhul trimes de Dumnezeu venea peste Saul, David lua arfa şi cînta cu mîna lui; Saul răsufla atunci mai uşor, se simţea uşurat, şi duhul cel rău pleca dela el.

Capítulos:


Libros