Evrei

capitolul 10


Capitole:


versetul 1

În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe, cari se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvîrşiţi pe cei ce se apropie.


versetul 2

Altfel, n`ar fi încetat ele oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curăţiţi odată, n`ar mai fi trebuit să mai aibă cunoştinţă de păcate?


versetul 3

Dar aducerea aminte a păcatelor este înoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe;


versetul 4

căci este cu neputinţă ca sîngele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele.


versetul 5

De aceea, cînd intră în lume, El zice: „Tu n`ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup;


versetul 6

n`ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat.


versetul 7

Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”


versetul 8

După ce a zis întîi: „Tu n`ai voit şi n`ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat”, (lucruri aduse toate după Lege),


versetul 9

apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” El desfiinţează astfel pe cele dintîi, ca să pună în loc pe a doua.


versetul 10

Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna.


versetul 11

Şi, pe cînd orice preot face slujba în fiecare zi, şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, cari niciodată nu pot şterge păcatele,


versetul 12

El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S`a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu,


versetul 13

şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să -I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui.


versetul 14

Căci printr`o singură jertfă El a făcut desăvîrşiţi pentru totdeauna pe cei ce sînt sfinţiţi.


versetul 15

Lucrul acesta ni -l adevereşte şi Duhul sfînt. Căci, după ce a zis:


versetul 16

„Iată legămîntul pe care -l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor, şi le voi scrie în mintea lor”,


versetul 17

adaugă: „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.”


versetul 18

Dar acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat.


versetul 19

Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sîngele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfînt,


versetul 20

pe calea cea nouă şi vie, pe care ne -a deschis -o El, prin perdeaua din lăuntru, adică trupul Său: -


versetul 21

şi fiindcă avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu,


versetul 22

să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată.


versetul 23

Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.


versetul 24

Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.


versetul 25

Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atît mai mult, cu cît vedeţi că ziua se apropie.


versetul 26

Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămîne nici o jertfă pentru păcate,


versetul 27

ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi.


versetul 28

Cine a călcat Legea lui Moise, este omorît fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.


versetul 29

Cu cît mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pîngări sîngele legămîntului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?


versetul 30

Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!” Şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.”


versetul 31

Grozav lucru este să cazi în mînile Dumnezeului celui viu!


versetul 32

Aduceţi-vă aminte de zilele dela început, cînd, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe:


versetul 33

pe de o parte, eraţi puşi ca privelişte în mijlocul ocărilor şi necazurilor, şi pe de alta, v`aţi făcut părtaşi cu aceia cari aveau aceeaş soartă ca voi.


versetul 34

În adevăr, aţi avut milă de cei din temniţă şi aţi primit cu bucurie răpirea averilor voastre, ca unii cari ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuieşte.


versetul 35

Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire!


versetul 36

Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v`a fost făgăduit.


versetul 37

„Încă puţină, foarte puţină vreme”, şi „Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi.


versetul 38

Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.”


versetul 39

Noi însă nu sîntem din aceia cari dau înapoi ca să se peardă, ci din aceia cari au credinţă pentru mîntuirea sufletului.

Capitole:


Cărți