Evrei

capitolul 3


Capitole:


versetul 1

Deaceea, fraţi sfinţi, cari aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus,


versetul 2

care a fost credincios Celuice L -a rînduit, cum şi Moise a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu.”


versetul 3

Căci El a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atît mai mare decît a lui Moise, cu cît celce a zidit o casă are mai multă cinste decît casa însăş. -


versetul 4

Orice casă este zidită de cineva, dar Celce a zidit toate lucrurile, este Dumnezeu. -


versetul 5

Cît despre Moise, el a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu”, ca slugă, ca să mărturisească despre lucrurile, cari aveau să fie vestite mai tîrziu.


versetul 6

Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui sîntem noi, dacă păstrăm pînă la sfîrşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm.


versetul 7

Deaceea, cum zice Duhul Sfînt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui,


versetul 8

nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie,


versetul 9

unde părinţii voştri M`au ispitit, şi M`au pus la încercare, şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani!


versetul 10

De aceea M`am desgustat de neamul acesta, şi am zis: „Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N`au cunoscut căile Mele!


versetul 11

Am jurat dar în mînia Mea că nu vor intra în odihna Mea!”


versetul 12

Luaţi seama dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n`aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu.


versetul 13

Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, cîtă vreme se zice: „Astăzi,” pentruca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului.


versetul 14

Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm pînă la sfîrşit încrederea nezguduită dela început,


versetul 15

cîtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.”


versetul 16

Cine au fost, în adevăr, ceice s`au răzvrătit dupăce auziseră? N`au fost oare toţi aceia, cari ieşiseră din Egipt prin Moise?


versetul 17

Şi cine au fost aceia de cari S`a desgustat El patruzeci de ani? N`au fost oare ceice păcătuiseră, şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie?


versetul 18

Şi cui S`a jurat El că n`au să intre în odihna Lui? Nu S`a jurat oare celorce nu ascultaseră?


versetul 19

Vedem dar că n`au putut să intre din pricina necredinţei lor.

Capitole:


Cărți