Ioan

capitolul 13


Capitole:


versetul 1

Înainte de praznicul Paştelor, Isus, ca Cel care ştia că I -a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl şi fiindcă iubea pe ai Săi, cari erau în lume, i -a iubit pînă la capăt.


versetul 2

În timpul cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gîndul să -L vîndă,


versetul 3

Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mîni, că dela Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce,


versetul 4

S -a sculat dela masă, S`a desbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar, şi S`a încins cu el.


versetul 5

Apoi a turnat apă într`un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor, şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.


versetul 6

A venit deci la Simon Petru. Şi Petru I -a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?”


versetul 7

Drept răspuns, Isus i -a zis: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.”


versetul 8

Petru I -a zis: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” Isus i -a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.”


versetul 9

„Doamne,” I -a zis Simon Petru, „nu numai picioarele, dar şi mînile şi capul!”


versetul 10

Isus i -a zis: „Cine s -a scăldat n`are trebuinţă să-şi spele decît picioarele, ca să fie curat de tot; şi voi sînteţi curaţi, dar nu toţi.”


versetul 11

Căci ştia pe cel ce avea să -l vîndă; de aceea a zis: „Nu sînteţi toţi curaţi.”


versetul 12

Dupăce le -a spălat picioarele, Şi -a luat hainele, S`a aşezat iarăş la masă şi le -a zis: „Înţelegeţi voi ce v`am făcut Eu?


versetul 13

Voi Mă numiţi ,Învăţătorul şi Domnul`, şi bine ziceţi, căci sînt.


versetul 14

Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v`am spălat picioarele, şi voi sînteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora.


versetul 15

Pentru că Eu v`am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu.


versetul 16

Adevărat, adevărat, vă spun, că robul nu este mai mare decît domnul său, nici apostolul mai mare decît cel ce l -a trimes.


versetul 17

Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi.


versetul 18

Nu vorbesc despre voi toţi; cunosc pe aceia pe cari i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura, care zice: ,Celce mănîncă pîne cu Mine a ridicat călcîiul împotriva Mea.`


versetul 19

Vă spun lucrul acesta depe acum, înainte ca să se întîmple, pentruca, atunci cînd se va întîmpla, să credeţi că Eu sînt.


versetul 20

Adevărat, adevărat, vă spun că, cine primeşte pe acela pe care -l trimet Eu, pe Mine Mă primeşte; şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Celce M`a trimes pe Mine.”


versetul 21

Dupăce a spus aceste cuvinte, Isus S`a tulburat în duhul Lui, a mărturisit, şi a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că unul din voi Mă va vinde.”


versetul 22

Ucenicii se uitau unii la alţii, şi nu înţelegeau despre cine vorbeşte.


versetul 23

Unul din ucenici, acela pe care -l iubea Isus, stătea la masă culcat pe sînul lui Isus.


versetul 24

Simon Petru i -a făcut semn să întrebe cine este acela despre care vorbea Isus.


versetul 25

Şi ucenicul acela s`a răzemat pe pieptul lui Isus, şi I -a zis: „Doamne, cine este?”


versetul 26

Isus a răspuns: „Acela, căruia îi voi întinge bucăţica, şi i -o voi da.” Şi a întins o bucăţică, şi a dat -o lui Iuda, fiul lui Simon, Iscarioteanul.


versetul 27

Cum a fost dată bucăţica, a intrat Satana în Iuda. Isus i -a zis: „Ce-ai să faci, fă repede.”


versetul 28

Dar nimeni din cei ce şedeau la masă, n`a înţeles pentruce îi zisese aceste vorbe.


versetul 29

Unii credeau că, de vreme ce Iuda avea punga, Isus voia să -i spună: „Cumpără ce ne trebuie pentru praznic;” sau îi poruncea să dea ceva săracilor.


versetul 30

Iuda, dupăce a luat bucăţica, a ieşit afară în grabă. Era noapte.


versetul 31

Dupăce a ieşit Iuda, Isus a zis: „Acum, Fiul omului a fost proslăvit şi Dumnezeu a fost proslăvit în El.


versetul 32

Dacă Dumnezeu a fost proslăvit în El, şi Dumnezeu Îl va proslăvi în El însuş, şi -L va proslăvi îndată.


versetul 33

Copilaşilor, mai sînt puţin cu voi. Mă veţi căuta, şi, cum am spus Iudeilor că, unde Mă duc Eu, ei nu pot veni, tot aşa vă spun şi vouă acum.


versetul 34

Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.


versetul 35

Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.”


versetul 36

„Doamne”, I -a zis Simon Petru, „unde Te duci?” Isus i -a răspuns: „Tu nu poţi veni acum după Mine, unde Mă duc Eu; dar mai tîrziu vei veni.”


versetul 37

„Doamne”, I -a zis Petru, „de ce nu pot veni după Tine acum? Eu îmi voi da viaţa pentru Tine.”


versetul 38

Isus i -a răspuns: „Îţi vei da viaţa pentru Mine? Adevărat, adevărat, îţi spun, că nu va cînta cocoşul, pînă te vei lepăda de Mine de trei ori.

Capitole:


Cărți