capitolul 9
Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le -a dat putere şi stăpînire peste toţi dracii, şi să vindece boalele.
Apoi i -a trimes să propovăduiască Împărăţia lui Dumnezeu, şi să tămăduiască pe cei bolnavi.
„Să nu luaţi nimic cu voi pe drum,” le -a zis El; „nici toiag, nici traistă, nici pîne, nici bani, nici două haine.
În orice casă veţi intra, să rămîneţi acolo, pînă veţi pleca din locul acela.
Şi dacă nu vă vor primi oamenii, să ieşiţi din cetatea aceea, şi să scuturaţi praful de pe picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor.”
Ei au plecat, şi au mers din sat în sat, propovăduind Evanghelia, şi săvîrşind pretutindeni tămăduiri.
Cîrmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre toate lucrurile săvîrşite de Isus, şi sta în cumpănă, neştiind ce să creadă. Căci unii ziceau că a înviat Ioan din morţi;
alţii ziceau că s`a arătat Ilie; şi alţii ziceau că a înviat vreun prooroc din cei din vechime.
Dar Irod zicea: „Lui Ioan i-am tăiat capul; cine este oare acesta, despre care aud astfel de lucruri?” Şi căuta să -L vadă.
Apostolii, cînd s`au întors, au istorisit lui Isus tot ce făcuseră. El i -a luat cu Sine, şi S`a dus la o parte, lîngă o cetate, numită Betsaida.
Noroadele au priceput lucrul acesta, şi au mers după El. Isus le -a primit bine, le vorbea despre Împărăţia lui Dumnezeu, şi vindeca pe cei ce aveau trebuinţă de vindecare.
Fiindcă ziua se pleca spre seară, cei doisprezece s`au apropiat, şi I-au zis: „Dă drumul noroadelor, ca să se ducă în satele şi cătunele de primprejur să găzduiască şi să-şi caute de ale mîncării; pentrucă aici sîntem într`un loc pustiu.”
Isus le -a zis: „Daţi-le voi să mănînce!” Dar ei au răspuns: „N`avem decît cinci pîni şi doi peşti; afară numai dacă ne vom duce noi înşine să cumpărăm merinde pentru tot norodul acesta.”
Şi erau aproape cinci mii de bărbaţi. Isus a zis ucenicilor Săi: „Puneţi -i să şadă jos în cete de cîte cincizeci.”
Aşa au şi făcut: i-au pus pe toţi să şadă jos.
Isus a luat cele cinci pîni şi cei doi peşti, Şi -a ridicat ochii spre cer, şi le -a binecuvîntat. Apoi le -a frînt, şi le -a dat ucenicilor să le împartă norodului.
Au mîncat toţi, şi s`au săturat; şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu fărămiturile rămase.
Într`o zi, pe cînd Se ruga Isus singur deoparte, avînd cu El pe ucenicii Lui, le -a pus întrebarea următoare: „Cine zic oamenii că sînt Eu?”
Ei I-au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii zic că eşti Ilie; alţii zic că a înviat un prooroc din cei din vechime.”
„Dar voi”, i -a întrebat El, „cine ziceţi că sînt?” „Hristosul lui Dumnezeu!” I -a răspuns Petru.
Isus le -a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta.
Apoi a adăugat că Fiul omului trebuie să pătimească multe, să fie tăgăduit de bătrîni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorît, şi a treia zi să învieze.
Apoi a zis tuturor: „Dacă voeşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze.
Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va mîntui.
Şi ce ar folosi un om să cîştige toată lumea, dacă s`ar prăpădi sau s`ar pierde pe sine însuş?
Căci de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, se va ruşina şi Fiul omului de el, cînd va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.
Adevărat vă spun, că sînt unii din cei ce stau aici, cari nu vor gusta moartea, pînă nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu.
Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus a luat cu El pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov, şi S`a suit pe munte să Se roage.
Pe cînd Se ruga, I s`a schimbat înfăţişarea feţei, şi îmbrăcămintea I s`a făcut albă strălucitoare.
Şi iatăcă stăteau de vorbă cu El doi bărbaţi: erau Moise şi Ilie,
cari se arătaseră în slavă, şi vorbeau despre sfîrşitul Lui, pe care avea să -l aibă în Ierusalim.
Petru şi tovarăşii lui erau îngreuiaţi de somn; dar, cînd s`au deşteptat bine, au văzut slava lui Isus, şi pe cei doi bărbaţi cari stăteau împreună cu El.
În clipa cînd se despărţeau bărbaţii aceştia de Isus, Petru a zis lui Isus: „Învăţătorule, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie.” Nu ştia ce spune.
Pe cînd vorbea el astfel, a venit un nor, şi i -a acoperit cu umbra lui; ucenicii s`au spăimîntat, cînd i-au văzut intrînd în nor.
Şi din nor s`a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit: de El să ascultaţi.”
Cînd s`a auzit glasul acela, Isus a rămas singur. Ucenicii au tăcut, şi n-au spus, în zilele acelea, nimănui nimic din cele ce văzuseră.
A doua zi, cînd s`au pogorît de pe munte, o gloată mare a întîmpinat pe Isus.
Şi un om din mijlocul mulţimii a strigat: „Învăţătorule, rogu-Te, uită-Te cu îndurare la fiul meu, fiindcă îl am numai pe el.
Îl apucă un duh, şi deodată răcneşte; şi duhul îl scutură cu putere, aşa că băiatul face spumă la gură, şi cu anevoie se duce duhul dela el, după ce l -a stropşit de tot.
Am rugat pe ucenicii Tăi să -l scoată, şi n`au putut.
„O neam necredincios şi pornit la rău”, a răspuns Isus; „pînă cînd voi fi cu voi şi vă voi suferi? Adu aici pe fiul tău.”
Pe cînd venea băiatul, dracul l -a trîntit la pămînt, şi l -a scuturat cu putere. Dar Isus a certat duhul necurat, a vindecat pe băiat, şi l -a dat înapoi tatălui său.
Şi toţi au rămas uimiţi de mărirea lui Dumnezeu.
„Voi ascultaţi bine ce vă spun: Fiul omului va fi dat în mînile oamenilor!”
Dar ucenicii nu înţelegeau cuvintele acestea, căci erau acoperite pentru ei, ca să nu le priceapă; şi se temeau să -L întrebe în privinţa aceasta.
Apoi le -a venit în gînd să ştie cine dintre ei ar fi cel mai mare.
Isus le -a cunoscut gîndul inimii, a luat un copilaş, l -a pus lîngă El,
şi le -a zis: „Oricine primeşte pe acest copilaş, în Numele Meu, pe Mine Mă primeşte; şi oricine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M`a trimes pe Mine. Fiindcă cine este cel mai mic între voi toţi, acela este mare.”
Ioan a luat cuvîntul, şi a zis: „Învăţătorule, noi am văzut pe un om scoţînd draci în Numele tău; şi l-am oprit, pentrucă nu merge după noi.”
„Nu -l opriţi”, i -a răspuns Isus, „fiindcă cine nu este împotriva voastră, este pentru voi.”
Cînd s`a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer, Isus Şi -a îndreptat faţa hotărît să meargă la Ierusalim.
A trimes înainte nişte soli, cari s`au dus şi au intrat într`un sat al Samaritenilor, ca să -I pregătească un loc de găzduit.
Dar ei nu L-au primit, pentrucă Isus Se îndrepta să meargă spre Ierusalim.
Ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, cînd au văzut lucrul acesta, au zis: „Doamne, vrei să poruncim să se pogoare foc din cer şi să -i mistuie, cum a făcut Ilie?”
Isus S`a întors spre ei, i -a certat, şi le -a zis: „Nu ştiţi de ce duh sînteţi însufleţiţi!
Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mîntuiască.” Şi au plecat într`alt sat.
Pe cînd erau pe drum, un om i -a zis: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.”
Isus i -a răspuns: „Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n`are unde-Şi odihni capul.”
Altuia i -a zis: „Vino după Mine!” „Doamne”, I -a răspuns el, „lasă-mă să mă duc întîi să îngrop pe tatăl meu.”
Dar Isus i -a zis: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii, şi tu du-te de vesteşte Împărăţia lui Dumnezeu.”
Un altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă întîi să mă duc să-mi iau rămas bun dela ai mei.”
Isus i -a răspuns: „Oricine pune mîna pe plug, şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.”
Software-ul își propune să conecteze pe toți cu textul Bibliei printr-o interfață rapid accesibilă și personalizabilă.
Numele face referire atât la conectivitate, cât și la viteză…
„Fiecare om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire și încet la mânie!”
Cu dragoste, Tom Károly