chapter 11
Împăratul Solomon a iubit multe femei străine, afară de fata lui Faraon; Moabite, Amonite, Edomite, Sidoniene, Hetite,
cari făceau parte din neamurile despre cari Domnul zisese copiilor lui Israel: „Să nu intraţi la ele, şi nici ele să nu intre la voi; căci v`ar întoarce negreşit inimile înspre dumnezeii lor.” De aceste neamuri s`a alipit Solomon, tîrît de iubire.
A avut de neveste şapte sute de crăiese împărăteşti şi trei sute de ţiitoare; şi nevestele i-au abătut inima.
Cînd a îmbătrînit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei; şi inima nu i -a fost în totul a Domnului, Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David.
Solomon s`a dus după Astartea, zeiţa Sidonienilor, şi după Milcom, urîciunea Amoniţilor.
Şi Solomon a făcut ce este rău înaintea Domnului, şi n`a urmat în totul pe Domnul, ca tatăl său David.
Atunci Solomon a zidit pe muntele din faţa Ierusalimului un loc înalt pentru Chemoş, urîciunea Moabului, pentru Moloc, urîciunea fiilor lui Amon.
Aşa a făcut pentru toate nevestele lui străine, cari aduceau tămîie şi jertfe dumnezeilor lor.
Domnul S`a mîniat pe Solomon, pentrucă îşi abătuse inima dela Domnul, Dumnezeul lui Israel, care i Se arătase de două ori.
În privinţa aceasta îi spusese să nu meargă după alţi dumnezei; dar Solomon n`a păzit poruncile Domnului.
Şi Domnul a zis lui Solomon: „Fiindcă ai făcut aşa, şi n`ai păzit legămîntul Meu şi legile Mele pe cari ţi le-am dat, voi rupe împărăţia dela tine şi o voi da slujitorului tău.
Numai, nu voi face lucrul acesta în timpul vieţii tale, pentru tatăl tău David. Ci din mîna fiului tău o voi rupe.
Nu voi rupe însă toată împărăţia; voi lăsa o seminţie fiului tău, din pricina robului Meu David, şi din pricina Ierusalimului, pe care l-am ales.
Domnul a ridicat un vrăjmaş lui Solomon: pe Hadad, Edomitul, din neamul împărătesc al Edomului.
Pe vremea cînd a bătut David Edomul, Ioab, căpetenia oştirii, suindu-se să îngroape morţii, a ucis toată partea bărbătească din Edom;
a rămas acolo şase luni cu tot Israelul, pînă ce a nimicit toată partea bărbătească.
Atunci Hadad a fugit cu nişte Edomiţi, slujitori ai tatălui său, şi s`a dus în Egipt. Hadad era încă un băiat pe atunci.
Plecînd din Madian, s`au dus la Paran, au luat cu ei nişte oameni din Paran, şi au ajuns în Egipt la Faraon, împăratul Egiptului. Faraon a dat o casă lui Hadad, i -a purtat grijă de mîncare, şi i -a dat moşii.
Hadad a căpătat trecere înaintea lui Faraon, pînă acolo încît Faraon i -a dat de nevastă pe sora nevestei lui, sora împărătesei Tahpenes.
Sora Tahpenei i -a născut pe fiul său Ghenubat. Tahpenes l -a înţercat în casa lui Faraon; şi Ghenubat a fost în casa lui Faraon, în mijlocul copiilor lui Faraon.
Cînd a auzit Hadad în Egipt că David a adormit cu părinţii lui, şi că Ioab, căpetenia oştirii, murise, a zis lui Faraon: „Lasă-mă să mă duc în ţara mea.”
Şi Faraon i -a zis: „Ce-ţi lipseşte la mine, de doreşti să te duci în ţara ta?” El a răspuns: „Nimic, dar lasă-mă să plec.”
Dumnezeu a ridicat un alt vrăjmaş lui Solomon: pe Rezon, fiul lui Eliada, care fugise dela stăpînul său Hadadezer, împăratul din Ţoba.
El strînsese nişte oameni la el, şi se făcuse capul cetei, cînd a măcelărit David oştile stăpînului său. S`au dus la Damasc, şi s`au aşezat acolo şi au domnit la Damasc.
El a fost un vrăjmaş al lui Israel în tot timpul vieţii lui Solomon, în acelaşi timp cînd îi făcea rău Hadad, şi ura pe Israel. El a împărăţit peste Siria.
Şi Ieroboam, slujitorul lui Solomon, a ridicat mîna împotriva împăratului. El era fiul lui Nebat, Efratit din Ţereda, şi avea ca mamă pe o văduvă numită Ţerua.
Iată cu ce prilej a ridicat el mîna împotriva împăratului. Solomon zidea Milo, şi închidea spărturile cetăţii tatălui său David.
Ieroboam era tare şi viteaz; şi Solomon, văzînd pe tînărul acesta la lucru, i -a dat privigherea peste toţi oamenii de corvoadă din casa lui Iosif.
În vremea aceea, Ieroboam, ieşind din Ierusalim, a fost întîlnit pe drum de proorocul Ahia din Silo, îmbrăcat cu o haină nouă. Erau amîndoi singuri pe cîmp.
Ahia a apucat haina nouă pe care o avea pe el, a rupt -o în douăsprezece bucăţi,
şi a zis lui Ieroboam: „Ia-ţi zece bucăţi! Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Iată, voi rupe împărăţia din mîna lui Solomon, şi-ţi voi da zece seminţii.
Dar el va avea o seminţie, din pricina robului Meu David, şi din pricina Ierusalimului, cetatea pe care am ales -o din toate seminţiile lui Israel.
Şi aceasta, pentrucă M`au părăsit, şi s`au închinat înaintea Astarteei, zeiţa Sidonienilor, înaintea lui Chemoş, dumnezeul Moabului, şi înaintea lui Milcom, dumnezeul fiilor lui Amon, şi pentrucă n`au umblat în căile Mele ca să facă ce este drept înaintea Mea, şi să păzească legile şi poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl lui Solomon.
Nu voi lua din mîna lui toată împărăţia, căci îl voi ţinea domn în tot timpul vieţii lui, pentru robul Meu David, pe care l-am ales, şi care a păzit poruncile şi legile Mele.
Dar voi lua împărăţia din mîna fiului său, şi-ţi voi da zece seminţii din ea;
voi lăsa o seminţie fiului său, pentruca robul Meu David să aibă totdeauna o lumină înaintea Mea la Ierusalim, cetatea pe care am ales -o să pun în ea Numele Meu.
Pe tine te voi lua, şi vei domni peste tot ce-ţi va dori sufletul, vei fi împăratul lui Israel.
Dacă vei asculta de tot ce-ţi voi porunci, dacă vei umbla în căile Mele, şi dacă vei face ce este drept înaintea Mea, păzind legile şi poruncile Mele, cum a făcut robul Meu David, voi fi cu tine, îţi voi zidi o casă trainică, aşa cum am zidit lui David, şi-ţi voi da ţie pe Israel.
Voi smeri prin aceasta sămînţa lui David, dar nu pentru totdeauna.”
Solomon a căutat să omoare pe Ieroboam. Şi Ieroboam s`a sculat, şi a fugit în Egipt la Şişac, împăratul Egiptului; a locuit în Egipt pînă la moartea lui Solomon.
Celelalte fapte ale lui Solomon, tot ce a făcut el, şi înţelepciunea lui, nu sînt scrise oare în cartea faptelor lui Solomon?
Solomon a domnit patruzeci de ani la Ierusalim peste tot Israelul.
Apoi Solomon a adormit cu părinţii lui, şi a fost îngropat în cetatea tatălui său David. În locul lui a domnit fiul său Roboam.