chapter 19
Ahab a spus Izabelei tot ce făcuse Ilie, şi cum ucisese cu sabia pe toţi proorocii.
Izabela a trimes un sol la Ilie, să -i spună: „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, dacă mîne, la ceasul acesta, nu voi face cu viaţa ta ce ai făcut tu cu viaţa fiecăruia din ei.”
Ilie, cînd a văzut lucrul acesta, s`a sculat şi a plecat, ca să-şi scape viaţa. A ajuns la Beer-Şeba, care ţine de Iuda, şi şi -a lăsat slujitorul acolo.
El s`a dus în pustie unde, după un drum de o zi, a şezut subt un ienuper, şi dorea să moară, zicînd: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sînt mai bun decît părinţii mei.”
S`a culcat şi a adormit subt un ienuper. Şi iată, l -a atins un înger şi i -a zis: „Scoală-te şi mănîncă.”
El s`a uitat, şi la căpătîiul lui era o turtă coaptă pe nişte pietre încălzite şi un ulcior cu apă. A mîncat şi a băut, apoi s`a culcat din nou.
Îngerul Domnului a venit a doua oară, l -a atins, şi a zis: „Scoală-te şi mănîncă, fiindcă drumul pe care -l ai de făcut este prea lung pentru tine.”
El s`a sculat, a mîncat şi a băut; şi, cu puterea pe care i -a dat -o mîncarea aceasta, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi pînă la muntele lui Dumnezeu, Horeb.
Şi acolo, Ilie a intrat într`o peşteră, şi a rămas în ea peste noapte. Şi cuvîntul Domnului i -a vorbit astfel: „Ce faci tu aici, Ilie?”
El a răspuns: „Am fost plin de rîvnă pentru Domnul, Dumnezeul oştirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legămîntul Tău, au sfărîmat altarele Tale, şi au ucis cu sabia pe proorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!”
Domnul i -a zis: „Ieşi, şi stai pe munte înaintea Domnului!” Şi iată că Domnul a trecut pe lîngă peşteră. Şi înaintea Domnului a trecut un vînt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărîma stîncile. Domnul nu era în vîntul acela. Şi după vînt, a venit un cutremur de pămînt. Domnul nu era în cutremurul de pămînt.
Şi după cutremurul de pămînt, a venit un foc: Domnul nu era în focul acela. Şi după foc, a venit un susur blînd şi supţire.
Cînd l -a auzit Ilie, şi -a acoperit faţa cu mantaua, a ieşit şi a stătut la gura peşterii.
El a răspuns: „Am fost plin de rîvnă pentru Domnul, Dumnezeul oştirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legămîntul Tău, au sfărîmat altarele Tale, şi au ucis cu sabia pe proorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa.”
Domnul i -a zis: „Du-te, întoarce-te pe drumul tău prin pustie pînă la Damasc; şi cînd vei ajunge, să ungi pe Hazael ca împărat al Siriei.
Să ungi şi pe Iehu, fiul lui Nimşi, ca împărat al lui Israel; şi să ungi pe Elisei, fiul lui Şafat, din Abel-Mehola, ca prooroc în locul tău.
Şi se va întîmpla că pe cel ce va scăpa de sabia lui Hazael îl va omorî Iehu; şi pe cel ce va scăpa de sabia lui Iehu, îl va omorî Elisei.
Dar voi lăsa în Israel şapte mii de bărbaţi, şi anume pe toţi cei ce nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal, şi a căror gură nu l-au sărutat.”
Ilie a plecat de acolo, şi a găsit pe Elisei, fiul lui Şafat, arînd. Înaintea lui erau douăsprezece perechi de boi, şi el era cu a douăsprezecea. Ilie s`a apropiat de el, şi şi -a aruncat mantaua pe el.
Elisei a părăsit boii, a alergat după Ilie, şi a zis: „Lasă-mă să sărut pe tatăl meu şi pe mama mea, şi te voi urma.” Ilie i -a răspuns: „Du-te, şi apoi întoarce-te: dar gîndeşte-te la ce ţi-am făcut.”
După ce s`a depărtat de Ilie, s`a întors şi a luat o păreche de boi pe cari i -a adus jertfă; cu uneltele boilor le -a fiert carnea, şi a dat -o oamenilor s`o mănînce. Apoi s`a sculat, a urmat pe Ilie, şi a fost în slujba lui.