Ezechiel

chapter 26


Chapters:


verse #1

În anul al unsprezecelea, în ziua întîi a lunii, cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:


verse #2

„Fiul omului, pentrucă Tirul a zis despre Ierusalim: ,Ha! Ha!` Este zdrobită poarta popoarelor! Şi se întoarce la mine! Mă voi îmbogăţi, căci el a rămas pustiu!”


verse #3

deaceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că am necaz pe tine, Tirule, şi voi aduce împotriva ta multe neamuri, cum îşi ridică marea valurile!


verse #4

Ele vor dărîma zidurile Tirului, îi vor surpa turnurile, îi voi răzui şi ţărîna, şi o voi face o stîncă goală.


verse #5

Va rămînea o mare ca un loc unde se vor întinde mreji de prins peşte; Eu am vorbit, zice Domnul, Dumnezeu. Va fi prada neamurilor!


verse #6

Cetăţile din ţinutul lui vor fi trecute prin sabie. Şi vor şti astfel că Eu sînt Domnul.”


verse #7

Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Iată că aduc dela miazănoapte împotriva Tirului pe Nebucadneţar, împăratul Babilonului, împăratul tuturor împăraţilor, cu cai, cară, călăreţi, şi cu o mare mulţime de popoare.


verse #8

El va nimici cu sabia cetăţile din ţinutul tău; va face şanţuri de apărare împotriva ta, va ridica întărituri, şi va ridica scutul împotriva ta.


verse #9

Va îndrepta loviturile berbecilor săi împotriva zidurilor tale, şi îţi va surpa turnurile cu maşinile lui.


verse #10

Mulţimea cailor lui te va acoperi de praf, zidurile tale se vor cutremura de vuietul călăreţilor, roţilor şi carălor, cînd va intra Nebucadneţar pe porţile tale cum se intră într`o cetate cucerită,


verse #11

Va călca toate uliţele tale cu copitele cailor lui, şi-ţi va ucide poporul cu sabia, şi stîlpii mîndriei tale vor cădea la pămînt.


verse #12

Îţi vor ridica bogăţiile, îţi vor prăda mărfurile, îţi vor surpa zidurile, îţi vor dărîma casele tale cele plăcute, şi vor arunca în ape pietrele, lemnele şi ţărîna ta.


verse #13

Voi face să înceteze astfel glasul cîntecelor tale, şi nu se va mai auzi sunetul arfelor tale.


verse #14

Te voi face o stîncă goală; vei fi ca un loc în mare unde se vor întinde mreji de prins peştii; şi nu vei mai fi zidit la loc. Căci Eu, Domnul, am vorbit, zice Domnul, Dumnezeu.”


verse #15

Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu despre Tir: „Se vor cutremura ostroavele de vuietul căderii tale, de gemetele răniţilor şi de măcelul din mijlocul tău.


verse #16

Toţi voivozii mării se dau jos de pe scaunele lor de domnie, îşi scot mantalele, şi îşi lapădă hainele cusute la gherghef; se învelesc în spaimă, şi stau pe pămînt; într`una tremură de groază, şi stau înmărmuriţi din pricina ta.


verse #17

Ei fac o cîntare de jale asupra ta, şi-ţi zic: „Vai, cum ai fost nimicit, tu, care erai locuit de ceice străbat mările, cetate vestită, care erai puternică pe mare! Cum a fost nimicită cetatea aceasta cu locuitorii ei, cari băgau groaza în toţi cei dimprejur!


verse #18

Acum tremură ostroavele în ziua căderii tale, stau îngrozite ostroavele mării de sfîrşitul tău.


verse #19

Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Cînd te voi preface într`o cetate pustie, ca cetăţile cari n`au locuitori, cînd voi ridica împotriva ta adîncul, şi cînd te vor acoperi apele cele mari,


verse #20

te voi pogorî împreună cu ceice se pogoară în groapă, la poporul de odinioară, şi te voi aşeza în adîncimile pămîntului, în singurătăţi vecinice, lîngă ceice s`au pogorît în groapă, ca să nu mai fii locuită şi să nu te mai scoli în ţara celor vii.


verse #21

Te voi nimici cu desăvîrşire, şi nu vei mai fi; te vor căuta, şi nu te vor mai găsi niciodată, zice Domnul Dumnezeu.”

Chapters:


Books