Ezechiel

chapter 5


Chapters:


verse #1

„Şi tu, fiul omului, ia o sabie ascuţită, ia -o ca brici de ras, şi trece -o peste cap şi barbă. Ia apoi o cumpănă de cîntărit, şi împarte părul.


verse #2

O treime din el arde -o în foc, în mijlocul cetăţii, cînd se vor împlini zilele împresurării; o treime ia -o şi taie -o cu sabia de jur împrejurul cetăţii; iar o treime risipeşte -o în vînt, căci voi trage sabia după ei.


verse #3

Totuş ia vreo cîţiva peri din ei, şi strînge -i în poalele hainei tale.


verse #4

Din aceştia să mai iei iarăş vreo cîţiva, să -i arunci în foc şi să -i arzi în foc. Din ei va ieşi un foc împotriva întregei case a lui Israel.”


verse #5

Aşa vorbeşte Domnul, Dumnzeu: „Acesta este Ierusalimul! Eu îl pusesem în mijlocul neamurilor şi de jur împrejurul lui sînt ţări.


verse #6

Dar el s`a răzvrătit împotriva legilor şi poruncilor Mele, şi s`a făcut mai vinovat decît neamurile şi ţările de primprejur; căci a nesocotit legile Mele, n`a urmat poruncile Mele.


verse #7

De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Pentrucă aţi fost mai îndărătnici decît neamurile cari vă înconjoară; pentrucă n`aţi urmat poruncile Mele şi n`aţi împlinit legile Mele, şi n`aţi lucrat nici măcar după legile neamurilor cari vă înconjoară; -


verse #8

din pricina aceasta, aşa zice Domnul, Dumnezeu: ,Iată am necaz pe tine, şi voi aduce la îndeplinire în mijlocul tău judecăţile Mele, supt ochii neamurilor.


verse #9

Din pricina tuturor urîciunilor tale, îţi voi face ce n`am făcut niciodată, şi nici nu voi mai face vreodată.


verse #10

De aceea părinţii vor mînca pe copiii lor, în mijlocul tău, şi copiii vor mînca pe părinţii lor; Îmi voi împlini judecăţile împotriva ta, şi voi risipi în toate vînturile pe toţi ceice vor mai rămînea din tine.


verse #11

De aceea, pe viaţa Mea! zice Domnul, Dumnezeu: pentrucă Mi-ai pîngărit locaşul Meu cel sfînt cu toţi idolii şi toate urîciunile tale, şi Eu Îmi voi întoarce ochii dela tine; ochiul Meu va fi fără milă, şi nu Mă voi îndura.


verse #12

O treime din locuitorii tăi va muri de ciumă, şi va fi nimicită de foamete în mijlocul tău: o treime va cădea ucisă de sabie în jurul tău; şi o treime o voi risipi în toate vînturile, şi voi scoate sabia după ei.


verse #13

Îmi voi potoli astfel mînia, Îmi voi domoli astfel urgia cu ei, şi Mă voi răzbuna ca să ştie că Eu, Domnul, am vorbit în mînia Mea, vărsîndu-mi urgia peste ei.


verse #14

Te voi preface într`un pustiu, te voi face de ocară printre neamurile cari te înconjoară, înaintea tuturor trecătorilor.


verse #15

Vei ajunge de ocară şi de ruşine, vei fi o pildă şi o groază pentru neamurile cari te înconjoară, cînd voi aduce la îndeplinire judecăţile Mele împotriva ta, cu mînie, cu urgie, şi cu pedepse aspre, -Eu, Domnul, o spun, -cînd voi arunca împotriva lor săgeţile nimicitoare ale foametei, cari dau moartea, şi pe cari le voi trimete să vă nimicească.


verse #16

Căci la nenorocirile voastre voi mai adăuga şi foametea, şi vă voi sfărîma toiagul pînii.


verse #17

Voi trimete împotriva voastră nu numai foametea, ci şi fiarele sălbatice, cari vă vor lăsa fără copii. Ciuma şi vărsarea de sînge vor trece prin mijlocul tău: voi aduce peste tine şi sabia. Eu, Domnul, vorbesc.”

Chapters:


Books