Ioan

chapter 6


Chapters:


verse #1

După aceea, Isus S`a dus dincolo de marea Galileii, numită marea Tiberiadei.


verse #2

O mare gloată mergea după El, pentrucă vedea semnele pe cari le făcea cu cei bolnavi.


verse #3

Isus S`a suit pe munte, şi şedea acolo cu ucenicii Săi.


verse #4

Paştele, praznicul Iudeilor, erau aproape.


verse #5

Isus Şi -a ridicat ochii, şi a văzut că o mare gloată vine spre El. Şi a zis lui Filip: „De unde avem să cumpărăm pîni ca să mănînce oamenii aceştia?”


verse #6

Spunea lucrul acesta ca să -l încerce, pentrucă ştia ce are de gînd să facă.


verse #7

Filip i -a răspuns: „Pînile, pe cari le-am putea cumpăra cu două sute de lei (Greceşte: dinari.), n`ar ajunge ca fiecare să capete puţintel din ele.”


verse #8

Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I -a zis:


verse #9

„Este aici un băieţel, care are cinci pîni de orz şi doi peşti; dar ce sînt acestea la atîţia?”


verse #10

Isus a zis: „Spuneţi oamenilor să şadă jos.” În locul acela era multă iarbă. Oamenii au şezut jos, în număr de aproape cinci mii.


verse #11

Isus a luat pînile, a mulţămit lui Dumnezeu, le -a împărţit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărţit celorce şedeau jos; de asemenea, le -a dat şi din peşti cît au voit.


verse #12

Dupăce s`au săturat, Isus a zis ucenicilor Săi: „Strîngeţi fărămiturile cari au rămas, ca să nu se piardă nimic.”


verse #13

Le-au adunat deci, şi au umplut douăsprezece coşuri cu fărămiturile cari rămăseseră din cele cinci pîni de orz, după ce mîncaseră toţi.


verse #14

Oamenii aceia, cînd au văzut minunea, pe care o făcuse Isus, ziceau: „Cu adevărat, acesta este proorocul cel aşteptat în lume.”


verse #15

Isus, fiindcă ştia că au de gînd să vină să -L ia cu sila ca să -L facă împărat, S`a dus iarăş la munte, numai El singur. Isus umblă pe mare.


verse #16

Cînd s`a înserat, ucenicii Lui s`au coborît la marginea mării.


verse #17

S`au suit într`o corabie, şi treceau marea, ca să se ducă în Capernaum. Se întunecase, şi Isus tot nu venise la ei.


verse #18

Sufla un vînt puternic şi marea era întărîtată.


verse #19

După ce au vîslit cam douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, văd pe Isus umblînd pe mare şi apropiindu-Se de corabie. Şi s`au înfricoşat.


verse #20

Dar Isus le -a zis: „Eu sînt, nu vă temeţi!”


verse #21

Voiau deci să -L ia în corabie. Şi corabia a sosit îndată la locul spre care mergeau.


verse #22

Norodul, care rămăsese de cealaltă parte a mării, băgase de seamă că acolo nu era decît o corabie, şi că Isus nu Se suise în corabia aceasta cu ucenicii Lui, ci ucenicii plecaseră singuri cu ea.


verse #23

A doua zi sosiseră alte corăbii din Tiberiada, aproape de locul unde mîncaseră ei pînea, dupăce Domnul mulţămise lui Dumnezeu.


verse #24

Cînd au văzut noroadele că nici Isus, nici ucenicii Lui nu erau acolo, s`au suit şi ele în corăbiile acestea, şi s`au dus la Capernaum să caute pe Isus.


verse #25

Cînd L-au găsit, dincolo de mare, I-au zis: „Învăţătorule, cînd ai venit aici?”


verse #26

Drept răspuns, Isus le -a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că Mă căutaţi nu pentrucă aţi văzut semne, ci pentrucă aţi mîncat din pînile acelea, şi v`aţi săturat.


verse #27

Lucraţi nu pentru mîncarea peritoare, ci pentru mîncarea, care rămîne pentru viaţa vecinică, şi pe care v`o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică, însuş Dumnezeu, pe el L -a însemnat cu pecetea Lui.”


verse #28

Ei I-au zis: „Ce să facem ca să săvîrşim lucrările lui Dumnezeu?”


verse #29

Isus le -a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela, pe care L -a trimes El.”


verse #30

„Ce semn faci Tu, deci”, I-au zis ei, „ca să -l vedem, şi să credem în Tine? Ce lucrezi Tu?


verse #31

Părinţii noştri au mîncat mană în pustie, după cum este scris: ,Le -a dat să mănînce pîne din cer.”


verse #32

Isus le -a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că Moise nu v`a dat pînea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pîne din cer;


verse #33

căci Pînea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer, şi dă lumii viaţa”.


verse #34

„Doamne”, I-au zis ei, „dă-ne totdeauna această pîne.”


verse #35

Isus le -a zis: „Eu sînt Pînea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămînzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată.


verse #36

Dar v`am spus că M`aţi şi văzut, şi tot nu credeţi.


verse #37

Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu -l voi izgoni afară:


verse #38

căci M`am pogorît din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M`a trimes.


verse #39

Şi voia Celuice M`a trimes, este să nu pierd nimic din tot ce Mi -a dat El, ci să -l înviez în ziua de apoi.


verse #40

Voia Tatălui meu este ca oricine vede pe Fiul, şi crede în El, să aibă viaţa vecinică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.”


verse #41

Iudeii cîrteau împotriva Lui, pentrucă zisese: „Eu sînt pînea care s`a pogorît din cer.”


verse #42

Şi ziceau: „Oare nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe al cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum dar zice El: ,Eu M`am pogorît din cer?”


verse #43

Isus le -a răspuns: „Nu cîrtiţi între voi.


verse #44

Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu -l atrage Tatăl, care M`a trimes; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.


verse #45

În prooroci este scris: ,Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.` Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl, şi a primit învăţătura Lui, vine la Mine.


verse #46

Nu că cineva a văzut pe Tatăl, afară de Acela care vine dela Dumnezeu; da, Acela a văzut pe Tatăl.


verse #47

Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, are viaţa vecinică.


verse #48

Eu sînt Pînea vieţii.


verse #49

Părinţii voştri au mîncat mană în pustie, şi au murit.


verse #50

Pînea, care se pogoară din cer, este de aşa fel, ca cineva să mănînce din ea, şi să nu moară.


verse #51

Eu sînt Pînea vie, care s`a pogorît din cer. Dacă mănîncă cineva din pînea aceasta, va trăi în veac; şi pînea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii.”


verse #52

La auzul acestor cuvinte, Iudeii se certau între ei, şi ziceau: „Cum poate omul acesta să ne dea trupul Lui să -l mîncăm?”


verse #53

Isus le -a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mîncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sîngele Lui, n`aveţi viaţa în voi înşivă.


verse #54

Cine mănîncă trupul Meu, şi bea sîngele Meu, are viaţa vecinică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.


verse #55

Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sîngele Meu este cu adevărat o băutură.


verse #56

Cine mănîncă trupul Meu, şi bea sîngele Meu, rămîne în Mine, şi Eu rămîn în el.


verse #57

După cum Tatăl, care este viu, M`a trimes pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănîncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine.


verse #58

Astfel este pînea, care s`a pogorît din cer, nu ca mana, pe care au mîncat -o părinţii voştri, şi totuş au murit: cine mănîncă pînea aceasta, va trăi în veac.”


verse #59

Isus a spus aceste lucruri în sinagogă, cînd învăţa pe oameni în Capernaum.


verse #60

Mulţi din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s`o sufere?”


verse #61

Isus, care ştia în Sine că ucenicii Săi cîrteau împotriva vorbirii acesteia, le -a zis: „Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire?


verse #62

Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?…


verse #63

Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele, pe cari vi le-am spus Eu, sînt duh şi viaţă.


verse #64

Dar sînt unii din voi cari nu cred.” Căci Isus ştia dela început cine erau ceice nu cred, şi cine era celce avea să -L vîndă.


verse #65

Şi a adăogat: „Tocmai de aceea v`am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i -a fost dat de Tatăl Meu.”


verse #66

Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s`au întors înapoi, şi nu mai umblau cu El.


verse #67

Atunci Isus a zis celor doisprezece: „Voi nu vreţi să vă duceţi?”


verse #68

„Doamne”, I -a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii vecinice.


verse #69

Şi noi am crezut, şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfîntul lui Dumnezeu.”


verse #70

Isus le -a răspuns: „Nu v`am ales Eu pe voi cei doisprezece? Şi totuş unul din voi este un drac.”


verse #71

Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul; căci el avea să -L vîndă: el, unul din cei doisprezece.

Chapters:


Books