Psalmii

Psalmul 114


Capitole:


versetul 1

Cînd a ieşit Israel din Egipt, cînd a plecat casa lui Iacov dela un popor străin,


versetul 2

Iuda a ajuns locaşul Lui cel sfînt, şi Israel stăpînirea Lui.


versetul 3

Marea a văzut lucrul acesta şi a fugit, Iordanul s`a întors înapoi:


versetul 4

munţii au sărit ca nişte berbeci, şi dealurile ca nişte miei.


versetul 5

Ce ai tu, mare, de fugi, şi tu, Iordanule, de te întorci înapoi?


versetul 6

Ce aveţi, munţilor, de săltaţi ca nişte berbeci, şi voi, dealurilor, ca nişte miei?


versetul 7

Da, cutremură-te, pămîntule, înaintea Domnului, înaintea Dumnezeului lui Iacov,


versetul 8

care preface stînca în iaz, şi cremenea în izvor de ape.

Capitole:


Cărți