Psalmii

Psalmul 7


Capitole:


versetul 1

(O cîntare de jale a lui David. Cîntată Domnului din pricina cuvintelor Beniamitului Cuş.) Doamne, Dumnezeule, în Tine îmi caut scăparea! Scapă-mă de toţi prigonitorii mei şi izbăveşte-mă,


versetul 2

ca să nu mă sfîşie ca un leu, care înghite fără să sară cineva în ajutor.


versetul 3

Doamne, Dumnezeule, dacă am făcut un astfel de rău, dacă este fărădelege pe mînile mele,


versetul 4

dacă am răsplătit cu rău pe cel ce trăia în pace cu mine, şi n`am izbăvit pe cel ce mă asuprea fără temei,


versetul 5

atunci: să mă urmărească vrăjmaşul şi să m`ajungă, să-mi calce viaţa la pămînt, şi slava mea în pulbere să mi -o arunce! (Oprire).


versetul 6

Scoală-Te, Doamne, cu mînia Ta! Scoală-Te împotriva urgiei protivnicilor mei, trezeşte-Te ca să-mi ajuţi, şi rînduieşte o judecată!


versetul 7

Să Te înconjure adunarea popoarelor, şi şezi mai sus decît ea, la înălţime!


versetul 8

Domnul judecă popoarele: fă-mi dreptate Doamne, după neprihănirea şi nevinovăţia mea!


versetul 9

Ah! pune odată capăt răutăţii celor răi, şi întăreşte pe cel neprihănit, Tu, care cercetezi inimile şi rărunchii, Dumnezeule drepte!


versetul 10

Scutul meu este în Dumnezeu, care mîntuieşte pe cei cu inima curată.


versetul 11

Dumnezeu este un judecător drept, un Dumnezeu care Se mînie în orice vreme.


versetul 12

Dacă cel rău nu se întoarce la Dumnezeu, Dumnezeu îşi ascute sabia, Îşi încordează arcul, şi -l ocheşte,


versetul 13

îndreptă asupra lui săgeţi omorîtoare şi -i aruncă săgeţi arzătoare!


versetul 14

Iată că cel rău pregăteşte răul, zămisleşte fărădelegea, şi naşte înşelăciunea:


versetul 15

face o groapă, o sapă, şi tot el cade în groapa pe care a făcut -o.


versetul 16

Fărădelegea pe care a urzit -o, se întoarce asupra capului lui, şi silnicia pe care a făcut -o, se pogoară înapoi pe ţeasta capului lui.


versetul 17

Eu voi lăuda pe Domnul pentru dreptatea Lui, şi voi cînta Numele Domnului, Numele Celui Prea Înalt.

Capitole:


Cărți