Faptele Apostolilor

capitolul 10


Capitole:


Centurionul Corneliu


versetul 1

În Cezareea trăia un om pe nume Corneliu. El era centurion în cohorta numită „Italiana“.


versetul 2

Corneliu era un om religios, cu temere de Dumnezeu, la fel ca întreaga sa familie. El dădea mulți bani pentru a-i ajuta pe săraci și se ruga totdeauna lui Dumnezeu.


versetul 3

Într-o după-amiază, pe la ora trei, Corneliu a avut o viziune. El a văzut clar un înger al lui Dumnezeu care a venit la el și i-a spus: „Corneliu!“


versetul 4

Corneliu s-a uitat la înger înspăimântat și a întrebat: „Ce s-a întâmplat, Doamne?“
Îngerul i-a răspuns: „Rugăciunile tale și darurile pe care le-ai făcut săracilor s-au suit înaintea lui Dumnezeu și ele Îi vorbesc lui Dumnezeu despre tine.


versetul 5

Trimite niște oameni la Iope să-l aducă pe Simon căruia i se spune și Petru.


versetul 6

El stă la un tăbăcar, pe nume Simon, a cărui casă este lângă mare.“


versetul 7

După ce a plecat îngerul care-i vorbise, Corneliu a chemat pe doi dintre slujitorii lui și pe un soldat religios dintre cei care-i slujeau.


versetul 8

El le-a povestit tot ce se întâmplase și i-a trimis la Iope.


versetul 9

A doua zi, pe când cei trei oameni erau încă pe drum și se apropiau de Iope, Petru s-a urcat pe acoperișul casei pentru a se ruga. Era pe la amiază.


versetul 10

Lui Petru i s-a făcut foame și a vrut să mănânce. Dar pe când îi pregăteau masa, el a avut o viziune.


versetul 11

A văzut cerul deschis și a văzut ceva asemenea unui cearșaf mare. Acesta era coborât pe pământ fiind legat de cele patru colțuri.


versetul 12

În cearșaf, erau tot felul de animale, reptile și păsări ale cerului.


versetul 13

Apoi o voce i-a spus: „Petre, ridică-te! Înjunghie aceste animale și mănâncă din ele!“


versetul 14

Petru a spus: „Doamne, n-aș face așa ceva! Niciodată nu am mâncat ceva interzis sau necurat.“


versetul 15

Pentru a doua oară vocea i-a spus lui Petru: „Să nu spui că este necurat ceea ce Dumnezeu a numit curat.“


versetul 16

Lucrul acesta s-a întâmplat de trei ori, iar apoi totul a fost luat înapoi în cer.


versetul 17

Pe când Petru se întreba care putea fi înțelesul viziunii pe care o avusese, bărbații trimiși de Corneliu întrebaseră de casa lui Simon, iar acum stăteau la poartă.


versetul 18

Ei au strigat și au întrebat dacă Simon, zis și Petru, stătea acolo.


versetul 19

Pe când Petru se mai gândea la viziunea pe care o avusese, Duhul i-a spus: „Ascultă! Te caută trei oameni.


versetul 20

Așa că ridică-te și coboară la poartă și mergi cu ei, fără rețineri, căci Eu i-am trimis.“


versetul 21

Petru a coborât și le-a spus oamenilor: „Eu sunt cel pe care îl căutați. De ce ați venit aici?“


versetul 22

Ei au răspuns: „Ne-a trimis centurionul Corneliu. El este un om drept și temător de Dumnezeu. Tot poporul iudeu spune doar lucruri bune despre el. Un înger sfânt i-a spus lui Corneliu să te invite în casa lui pentru ca el să asculte ceea ce ai de spus.“


versetul 23

Petru i-a chemat înăuntru și i-a invitat să rămână acolo peste noapte.
A doua zi s-a pregătit și a plecat cu ei. Câțiva frați din Iope i-au însoțit.


versetul 24

În ziua următoare au ajuns în Cezareea. Corneliu îi aștepta. El adunase toate rudele și toți prietenii mai apropiați.


versetul 25

Când Petru a intrat în casă, Corneliu l-a întâmpinat, i-a căzut la picioare și i s-a închinat.


versetul 26

Dar Petru l-a ajutat să se ridice și i-a spus: „Ridică-te! Eu sunt doar un om, ca și tine.“


versetul 27

Pe când îi vorbea, Petru a intrat în casă și a găsit acolo mulți oameni adunați.


versetul 28

Petru le-a spus: „După cum știți, Legea iudaică interzice unui evreu să se însoțească cu un neevreu sau să intre în casa unui neevreu. Dar mie Dumnezeu mi-a arătat că nu trebuie să spun despre nici un om că este nepotrivit sau necurat.


versetul 29

Așa că nu m-am împotrivit când am fost invitat să vin. De aceea, te întreb: de ce ai trimis după mine?“


versetul 30

Atunci Corneliu i-a răspuns: „Acum patru zile, pe la ora trei, eram în casa mea și mă rugam. Deodată, în fața mea a apărut un om în haine strălucitoare.


versetul 31

El mi-a spus: «Dumnezeu a auzit rugăciunea ta și Și-a amintit de darurile pe care le-ai făcut săracilor.


versetul 32

Așa că trimite niște oameni la Iope și invită-l aici pe Simon, zis și Petru. El stă în casa tăbăcarului Simon, lângă mare.»


versetul 33

Chiar atunci am trimis după tine și este foarte bine că ai venit. Acum ne aflăm cu toții aici, înaintea lui Dumnezeu, pentru a auzi ceea ce ți-a poruncit Dumnezeu să ne spui.“


Petru vorbește în casa lui Corneliu


versetul 34

Atunci Petru a început să vorbească. El a spus: „Acum înțeleg, cu adevărat, că Dumnezeu nu este părtinitor,


versetul 35

ci El primește pe oricine I se închină și face ceea ce este drept, indiferent din ce popor se trage.


versetul 36

Acesta este mesajul pe care l-a trimis poporului evreu. Dumnezeu le-a adus Vestea Bună că pacea a venit prin Isus Cristos, care este Domnul tuturor.


versetul 37

Știți ce s-a întâmplat în toată Iudeea, începând din Galileea cu botezul predicat de Ioan.


versetul 38

Știți despre Isus din Nazaret pe care Dumnezeu L-a uns cu Duhul Sfânt și cu putere. El a umblat din loc în loc, făcând bine și vindecându-i pe cei ce erau sub puterea Diavolului pentru că Dumnezeu era cu El.


versetul 39

Noi suntem martorii lucrurilor pe care le-a făcut Isus în toată Iudeea și în Ierusalim. Isus a fost omorât fiind atârnat pe o cruce.


versetul 40

Dar Dumnezeu L-a înviat în a treia zi și nu a îngăduit să-L vadă


versetul 41

toți oamenii, ci doar noi, martori aleși mai dinainte de Dumnezeu. Noi am mâncat și am băut cu Isus după ce El a înviat din morți.


versetul 42

El ne-a poruncit să predicăm poporului și să fim martori că El este Cel ales de Dumnezeu să fie Judecător al celor vii și al celor morți.


versetul 43

Toți profeții mărturisesc despre El, despre faptul că oricine crede în El primește iertarea păcatelor prin Numele Lui.“


Duhul Sfânt este dat neevreilor


versetul 44

În timp ce Petru mai spunea încă aceste cuvinte, Duhul Sfânt a venit peste toți cei care ascultau Cuvântul.


versetul 45

Credincioșii evrei care veniseră cu Petru au rămas uimiți văzând că Duhul Sfânt a fost turnat chiar și peste niște neevrei.


versetul 46

Credincioșii evrei i-au auzit vorbind în diferite limbi și slăvindu-L pe Dumnezeu. Atunci Petru a spus:


versetul 47

„Poate cineva să oprească apa ca să nu fie botezați acești oameni, când ei au primit Duhul Sfânt la fel ca noi?“


versetul 48

Și Petru a poruncit ca ei să fie botezați în Numele lui Isus Cristos. Atunci ei l-au rugat să rămână cu ei câteva zile.

Capitole:


Cărți