capitolul 27
S-a hotărât să mergem cu corabia în Italia. Pavel și alți câțiva deținuți au fost dați în grija unui centurion din regimentul împăratului. Numele acestuia era Iuliu.
Ne-am urcat în corabie la Adramit și am plecat. Corabia urma să treacă prin mai multe porturi de pe coasta Asiei. Cu noi era și Aristarh, un macedonean din Tesalonic.
A doua zi am ajuns în Sidon. Iuliu s-a purtat frumos cu Pavel. El i-a dat voie să-și viziteze prietenii, iar aceștia s-au îngrijit de el.
Apoi am plecat din Sidon și, pentru că vântul ne era potrivnic, am trecut pe lângă coasta de sud a insulei Cipru.
Am traversat marea lângă Cilicia și Pamfilia și am ajuns la Mira, în Licia.
Acolo centurionul a găsit o corabie din Alexandria, care pleca spre Italia și ne-a urcat și pe noi la bordul ei.
Timp de câteva zile, corabia a mers încet și cu greu am ajuns la Cnid. Dar vântul nu ne-a permis să mergem în direcția aceea. Așa că am navigat la adăpostul insulei Creta, pe lângă cetatea Salmona.
Am înaintat cu greu pe lângă coasta insulei Creta și am ajuns la un loc numit „Porturi bune“, în apropierea cetății Laseea.
Eram deja în mare întârziere. Era periculos să înaintăm cu corabia pentru că tocmai trecuse vremea Postului. Așa că Pavel i-a prevenit:
„Oameni buni, văd că această călătorie ne va aduce multe necazuri. Nu numai că încărcătura și corabia vor fi distruse, dar, mai mult, s-ar putea să ne pierdem și viața.“
Căpitanul și proprietarul corabiei nu erau de acord cu cele spuse de Pavel, iar centurionul i-a crezut pe ei, și nu pe Pavel.
Portul unde ne opriserăm nu era potrivit pentru a petrece toată iarna acolo. De aceea, majoritatea oamenilor a hotărât să plecăm de acolo, sperând că vom putea ajunge la Fenix, unde să și rămânem peste iarnă. Fenix era un port din Creta, care dădea atât spre nord-vest, cât și spre sud-vest.
Apoi a început să bată un vânt ușor dinspre sud și cei din echipajul corabiei au crezut că era vântul de care aveau nevoie. Așa că au ridicat ancora și au mers de-a lungul coastei insulei Creta.
Dar nu după mult timp, dinspre insulă a venit un vânt puternic, ca un uragan, vânt numit Euroclydon. Corabia a fost prinsă de furtună.
Ea nu putea merge împotriva vântului, așa că i-am dat drumul și ne-am lăsat în voia lui.
Am trecut adăpostiți de o mică insulă pe nume Clauda și atunci am reușit cu greu să prindem barca de salvare.
După ce au tras sus barca de salvare, marinarii au legat corabia de jur împrejur cu frânghii pentru a o susține. Ei s-au temut să nu lovească bancurile de nisip de la Sirta. De aceea au lăsat pânzele jos și s-au lăsat duși de vânt.
A doua zi, furtuna era și mai puternică, așa că cei de pe corabie au început să arunce încărcătura în mare.
Iar în ziua a treia, ei au aruncat cu propriile lor mâini echipamentul de pe corabie.
Multe zile nu s-au văzut pe cer nici soarele, nici stelele. Furtuna a fost foarte puternică, încât pierdusem orice speranță de scăpare.
Mult timp nimeni nu a mâncat nimic. Atunci Pavel s-a ridicat în picioare în mijlocul lor și a spus: „Oameni buni, ar fi trebuit să-mi ascultați sfatul și să nu plecați din Creta. Nici una din toate aceste stricăciuni și pagube nu s-ar fi întâmplat.
Dar vă îndemn acum să nu vă pierdeți curajul, căci nici unul dintre voi nu va pieri. Doar corabia aceasta va fi distrusă.
Noaptea trecută a venit la mine un înger al lui Dumnezeu. El este Dumnezeul căruia Îi aparțin și căruia Îi slujesc.
Și îngerul mi-a spus: «Nu te teme, Pavel! Tu trebuie să ajungi înaintea lui Cezar. Și, pentru tine, Dumnezeu va salva viața tuturor celor ce călătoresc pe mare împreună cu tine.»
Așa că păstrați-vă curajul, oameni buni! Eu am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla așa cum mi s-a spus.
Dar trebuie să fim aruncați pe vreo insulă.“
În cea de-a paisprezecea noapte de la plecarea noastră eram duși de vânt pe Marea Adriatică. Pe la miezul nopții, marinarii au simțit că ne apropiem de pământ.
Ei au măsurat adâncimea apei și au văzut că era de treizeci și șapte de metri. Puțin mai târziu, ei au măsurat din nou și au văzut că apa era cam de douăzeci și opt de metri.
Marinarii se temeau să nu se lovească de stânci. Așa că au aruncat patru ancore în partea din spate a corabiei și s-au rugat să se facă ziuă cât mai curând.
Marinarii au vrut să fugă de pe corabie. Ei s-au prefăcut că vor să arunce ancore și din partea din față a corabiei și au lăsat la apă barca de salvare.
Dar Pavel le-a spus centurionului și soldaților: „Dacă acești oameni nu rămân în corabie, voi nu veți putea fi salvați.“
Atunci soldații au tăiat frânghiile bărcii de salvare și au lăsat-o să cadă.
Puțin înainte de a se lumina de ziuă, Pavel i-a îndemnat pe toți să mănânce câte ceva: „Timp de paisprezece zile ați așteptat înfometați și nu ați mâncat nimic.
Așa că vă rog acum să mâncați. Căci aveți nevoie de hrană pentru a supraviețui. Nu veți păți nimic, nici măcar un fir de păr nu vi se va pierde.“
După ce a spus aceste cuvinte, Pavel a luat niște pâine și în fața tuturor I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru ea. Apoi a rupt-o în mai multe bucăți și a început să mănânce.
Cu toții au prins curaj și au început și ei să mănânce.
Pe corabie eram în total două sute șaptezeci și șase de oameni.
După ce au mâncat cât au putut, oamenii au aruncat grâul în mare pentru a face corabia mai ușoară.
Când s-a luminat de ziuă, marinarii au văzut pământul, dar nu recunoșteau locul. Ei au văzut un golf cu plajă și au hotărât să împingă corabia spre țărm, dacă va fi posibil.
Marinarii au slăbit ancorele și le-au lăsat să cadă în mare. Tot atunci au tăiat funiile care țineau cârmele. Apoi au ridicat pânza din față spre vânt și s-au îndreptat spre țărm.
Dar corabia s-a lovit de un banc de nisip și s-a oprit. Partea din față a corabiei s-a blocat acolo și nu a mai putut fi mișcată. Apoi partea din spate a fost sfărâmată în bucăți de forța valurilor.
Atunci soldații s-au hotărât să-i omoare pe deținuți, pentru ca să nu înoate vreunul și să scape.
Dar centurionul nu vroia ca Pavel să fie omorât și nu i-a lăsat pe soldați să facă ce își propuseseră. El a dat ordin ca cei ce știau să înoate să sară în apă primii și să ajungă la țărm.
Ceilalți oameni au folosit scânduri sau bucăți de corabie. Astfel toată lumea a ajuns cu bine la mal.
Software-ul își propune să conecteze pe toți cu textul Bibliei printr-o interfață rapid accesibilă și personalizabilă.
Numele face referire atât la conectivitate, cât și la viteză…
„Fiecare om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire și încet la mânie!”
Cu dragoste, Tom Károly