Eclesiastul

chapter 6


Chapters:


verse #1

Este un rău, pe care l-am văzut supt soare, şi care se întîlneşte des între oameni.


verse #2

Este, de pildă, un om căruia i -a dat Dumnezeu avere, bogăţii, şi slavă, aşa că nu -i lipseşte nimic din ce -i doreşte sufletul; dar Dumnezeu nu -l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: aceasta este o deşertăciune şi un rău mare.


verse #3

Chiar dacă un om ar avea o sută de copii, şi ar trăi mulţi ani, -oricît de mult i s`ar mări numărul zilelor anilor lui, dar dacă nu i se satură sufletul de bunătăţile agonisite de el, şi dacă nici de înmormîntare n`are parte, eu zic că o stărpitură este mai fericită decît el.


verse #4

Căci aceasta din urmă piere odată cu venirea ei, se duce în întunerec, şi numele îi rămîne acoperit cu întunerec;


verse #5

n`a văzut, nici n`a cunoscut soarele; şi de aceea este mai bine de ea decît de omul acela.


verse #6

Şi de ar trăi chiar de două ori o mie de ani un astfel de om, fără să se bucure de fericire, nu merg toate la un loc?


verse #7

Toată truda omului este pentru gura lui, şi totuş poftele nu i se împlinesc niciodată.


verse #8

Căci ce are înţeleptul mai mult decît nebunul? Ce folos are nenorocitul care ştie să se poarte înaintea celor vii?


verse #9

Mai bine ce vezi cu ochii decît frămîntare de pofte neîmplinite: şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vînt.


verse #10

Ce este omul, se cunoaşte după numele care i s`a dat de mult: se ştie că este din pămînt, şi nu poate să se judece cu celce este mai tare decît el.


verse #11

Căci chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea?


verse #12

Căci cine ştie ce este bine pentru om în viaţă, în toate zilele vieţii lui de vieţuire deşartă, pe cari le petrece ca o umbră? Şi cine poate să spună omului ce va fi după el supt soare?

Chapters:


Books